Medicii români din Italia, după ce bilanțul a atins 2.500 de morți: ''O perioadă critică''

×
Codul embed a fost copiat

În Italia, câţiva medici români lucrează cot la cot cu cei italieni, pentru a trata cât mai mulţi pacienţi infectaţi cu coronavirus.

Obosiţi şi stresaţi, ai noştri recunosc că ultimele zile au fost la limită.

La Roma, autorităţile au deschis un nou spital dedicat doar celor bolnavi de Covid 19. Din păcate, sunt deja peste 2.500 de decese.

Agenţia de Protecţie Civilă din Italia a anunţat marţi 345 de noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore.

Dintre cei infectaţi iniţial, 2.941 s-au recuperat complet, comparativ cu 2.749 cu o zi înainte. Circa 2.060 de persoane se aflau la terapie intensivă, faţă de 1.851 în urmă cu 24 de ore.

Citește și
Donald Trump
Trump: „Pandemia ar putea dura până în iulie sau august”. Planul americanilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oana Stegaru lucrează într-un spital din Monza, Lombardia, zona cu cele mai multe decese înregistrate în Italia.

Oana Stegaru, asistenta medicală Italia: ''Italia este într-o perioadă critică în care medicii au decis pe cine să salveze şi pe cine nu. Nu este o alarmă falsă, nu este o glumă. Suntem într-o situaţie de urgenţă globală. Luaţi mesajul meu în serios şi rămâneţi cât mai mult timp acasă. E nevoie de doar două săptămâni pentru a opri contagierea.''

Românii, la fel ca italienii, au voie să meargă la serviciu doar după ce obţin permise speciale. Iar dacă se duc la magazine sau farmacii, poartă măşti şi stau la cozi păstrând cel puţin un metru distanţa între ei.

Mircea Chiriac, Lombardia: "Pentru a putea merge la serviciu, este o declaraţie cu ştampila de la locul de muncă, cu faptul că trebuie să mă deplasez pe ruta respectivă de acasă până la serviciu. Asta e una dintre declaraţii. Mai este una ieşită ieri, dacă am înţeles bine, sau zilele trecute; este aceata, prin care atest că pot merge la cumpărături, pot merge pentru situaţii de strictă necesitate, motive de sănătate - deci la farmacie."

Giani Constantin, Roma: "După ora şase se închid toate, ştii. După ora şase, şapte. Se închid toate magazinele. Totul deschis."

Pacienţii infectaţi cu coronavirus sunt internaţi la un spital nou din Roma dotat special pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul de Interne: „Se închid restaurantele și barurile”
Ministrul de Interne: „Se închid restaurantele și barurile”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi secretarii de stat Bogdan Despescu şi Raed Arafat au anunțat marți seară noi măsuri menite să încetinească răspândirea coronavirusului în România.

Trump: „Pandemia ar putea dura până în iulie sau august”. Planul americanilor
Trump: „Pandemia ar putea dura până în iulie sau august”. Planul americanilor

Situaţia din Statele Unite ar putea ajunge la fel de gravă ca în Italia, avertizează specialiştii. Mai ales că, potrivit preşedintelui american Donald Trump, pandemia de coronavirus ar putea dura până în vară.

Cum se poate răspândi COVID-19 în toată lumea. Cele 4 scenarii ale experților
Cum se poate răspândi COVID-19 în toată lumea. Cele 4 scenarii ale experților

În doar două luni, noul virus s-a propagat exponenţial, iar în acest moment foarte multe state sunt în stare de urgenţă. Justificat, o lume întreagă se întreabă când se va termina coşmarul.

Efectul neașteptat al crizei coronavirusului. „O explozie de produse românești în hipermarketuri”
Efectul neașteptat al crizei coronavirusului. „O explozie de produse românești în hipermarketuri”

După ce s-au trezit, în repetate rânduri, cu rafturile goale, reprezentanţii marilor magazine fac eforturi susţinute să se reaprovizioneze.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.