Complot pentru formarea unui nou partid nazist, dejucat în Italia. Ce făceau membrii

partid nazist
Twitter/@poliziadistato

Poliţia italiană a anunţat joi că a descoperit un complot pentru formarea unui nou partid nazist şi a confiscat un număr mare de arme, în timpul percheziţiilor care au avut loc la nivel naţional, transmite Reuters.

La investigaţia care a început în urmă cu doi ani au participat poliţişti din 16 localităţi şi oraşe, din insula mediteraneană Sicilia până în Alpii din nordul Italiei, relatează News.ro.

Investigaţia a scos la iveală „o arie uriaşă şi variată de subiecte, persoane din locuri diferite, unite de acelaşi fanatism ideologic şi dornice să creeze o mişcare deschisă pro-nazistă, xenofobă şi anti-semită”, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Poliţia nu a precizat câte persoane s-au alăturat mişcării sau câte arestări au avut loc. În Italia, „apărarea fascismului” şi eforturile de refacere a partidelor fasciste sunt ilegale.

Noul partid se numea Partidul Naţional Socialist Italian al Muncitorilor, iar poliţia a prezentat zvastici şi imagini ale lui Adolf Hitler, confiscate în timpul percheziţiilor efectuate la 19 proprietăţi. De asemenea, a mai fost descoperit un număr mare de arme, între care pistoale, arme de vânătoare şi arbalete.

Citește și
magazin Auchan din Polonia
Borsete cu însemne naziste, vândute într-un hypermarket. "Din pură neglijenţă"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Grupul a creat legături cu grupuri extremiste din străinătate, inclusiv din Portugalia, Marea Britanie şi Franţa.

În luna iulie, poliţia a descoperit un număr uriaş de arme, între care rachete aer-aer, aparţinând unor extremişti de dreapta, în timp ce în noiembrie doi bărbaţi legaţi de un alt grup de simpatizanţi nazişti au fost arestaţi sub suspiciunea că planificau un atac asupra unei moschei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ultimele cuvinte ale lui Hitler înainte să se sinucidă. Dezvăluirea pilotului său
Ultimele cuvinte ale lui Hitler înainte să se sinucidă. Dezvăluirea pilotului său

Ultimele cuvinte ale lui Adolf Hitler înainte să se sinucidă în Berlin ar fi fost descoperite în jurnalul pilotului acestuia.

Borsete cu însemne naziste, vândute într-un hypermarket.
Borsete cu însemne naziste, vândute într-un hypermarket. "Din pură neglijenţă"

Borsete cu însemne naziste, inclusiv svastica, au fost vândute la un magazin Auchan din Cracovia. 

Un teatru din Germania oferă bilete gratuite celor care poartă svastica la spectacole
Un teatru din Germania oferă bilete gratuite celor care poartă svastica la spectacole

Un teatru din orașul german Konstanz va oferi bilete gratuite persoanelor care poartă la o piesă de teatru svastica sau Steaua lui David.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.