Cel puţin şase columbieni, implicaţi în asasinarea preşedintelui din Haiti, ar fi foşti militari

Președintele din Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat în propria casă
Getty

Cel puţin şase mercenari suspectaţi de implicare în asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise ar fi foşti militari columbieni, a declarat joi ministrul columbian al Apărării, Diego Molano, relatează vineri AFP.

''Informaţiile iniţiale indică faptul că sunt cetăţeni columbieni, foşti membri ai armatei. Am dat instrucţiuni... poliţiei şi armatei să coopereze imediat în această anchetă pentru a clarifica aceste fapte'', a menţionat ministrul într-un mesaj video transmis presei.

Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise era format din 26 de columbieni şi doi americani originari din Haiti, a declarat joi seară poliţia haitiană.

"A fost un comando de 28 de atacatori, între care 26 de columbieni care au efectuat operaţiunea de asasinare a preşedintelui", a declarat Léon Charles, director general al poliţiei haitiene, într-o conferinţă de presă, precizând că cei doi americani şi 15 columbieni au fost arestaţi, trei ucişi şi alţi opt sunt căutaţi.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost rănită şi prima doamnă, Martine Moise.

Citește și
Jovenel Moise
Cine sunt asasinii președintelui din Haiti, Jovenel Moise. „A fost un atac bine orchestrat”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu presupușii asasini ai președintelui din Haiti. Au fost surprinse imagini din timpul operațiunii
Ce s-a întâmplat cu presupușii asasini ai președintelui din Haiti. Au fost surprinse imagini din timpul operațiunii

Este stare de asediu în Haiti, după ce un comando l-a ucis, la reședința sa, pe președintele micului stat insular din Caraibe.

Cine sunt asasinii președintelui din Haiti, Jovenel Moise. „A fost un atac bine orchestrat”
Cine sunt asasinii președintelui din Haiti, Jovenel Moise. „A fost un atac bine orchestrat”

Asasinii preşedintelui haitian Jovenel Moise, care a fost ucis miercuri, erau mercenari "profesionişti" care s-au dat drept agenţi americani şi este posibil să fi părăsit deja ţara, a declarat ambasadorul haitian în SUA, relatează AFP, conform Agerpres.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.