Sfaturile curierilor pentru cei care fac cumpărături online în această perioadă. Cum poți evita întârzierea livrărilor

×
Codul embed a fost copiat

Cei care vor să economisească, în această perioadă, bani și timp preferă cumpărăturile online. Numărul uriaș de comenzi se traduce în sute de mii de colete care au umplut cutiile, numite lockere, amplasate peste tot.

Suprasolicitați, curierii încearcă să livreze pachetele rapid, dar, pentru că se pot ivi și situații speciale, au câteva sfaturi pentru cumpărători.

Reprezentant Fan Courier: "Fiind o perioadă mai aglomerată, există posibilitatea să apară și întârzieri, bineînțeles. Noi livram, în 24 de ore, în perioada aceasta. Putem să livram și în 48 sau 72 de ore, dar încercăm să fie cazuri excepționale. Perioada aglomerată începe de la începutul lunii noiembrie, odată cu campanile de discount de Black Friday, și se prelungește până după Sărbători".

Tot mai multi clienți aleg livrarea în cutiile numite lockere.

Client: "E mai simplu, pentru că nu ești acasă când vine curierul, e mai ușor cu cutia. Trebuie să fiu doar atent pentru că au o capacitate maximă per colet. Dacă depășești, trebuie să-ți vina curierul acasă".

Citește și
cumparaturi online
Românii au dat comenzi online de 12 milioane de euro pe zi în anul 2019
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cu toate că rețeaua se extinde permanent, atât în marile orașe, cât și în sate sau comune, capacitatea maximă a acestor cutii ajunge să fie atinsă aproape zilnic.

Reprezentant Sameday: "Mai ales în aceste săptămâni, mulți oameni fac comenzi online pentru sărbătorile de iarnă, cadouri. În ultima săptămână am văzut o creștere de 40% a volumelor livrate versus aceeași perioadă a anului trecut. Am livrat peste două mililioane de colete în ultima săptămână, 1,2 milioane în easybox. În orașele mari vorbim de o distanță de mers pe jos 3-5 minute între easybox-urile din rețea, iar în loc mici timpul mediu e de 7 minute".

Pentru a vă asigura că primiti coletul la timp, ar trebui să țineți cont și de alternativele de livrare.

Reprezentant Fan Courier: "Ce ar trebui să facă clienții că să nu sufere de pe urma întârzierilor: ar fi să se pregătească din timp, să știe când trebuie să primească produsele și să le comande din timp și să se gândească și la alternativele de livrare, există lockere, există magazine de proximitate, există sediile companiilor de curierat de unde pot ridica coletele, au și un termen mai extins".

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, 66% din utilizatorii de internet din România au făcut cel puțin o comandă online în 2022, cu 9 procente mai mult decât în 2021.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce trebuie să știe românii care fac comenzi online de pe site-uri din UK. Taxele pe care le vor plăti
Ce trebuie să știe românii care fac comenzi online de pe site-uri din UK. Taxele pe care le vor plăti

Fiţi foarte atenţi dacă obişnuiţi să faceţi cumpărături online pe site-uri din Regatul Unit. Au apărut costuri suplimentare. Este o consecinţă a ieşirii britanicilor din Uniunea Europeană.

Românii au dat comenzi online de 12 milioane de euro pe zi în anul 2019
Românii au dat comenzi online de 12 milioane de euro pe zi în anul 2019

Românii s-au obișnuit să cumpere tot mai multe produse de pe internet. Anul trecut au dat comenzi de 12 milioane de euro în fiecare zi, conform datelor din industria de comerț online.

O maimuță i-a furat telefonul îngrijitoarei și a făcut comenzi online
O maimuță i-a furat telefonul îngrijitoarei și a făcut comenzi online

O maimuță dintr-o grădină zoologică din China a fost surprinsă de camerele de luat vederi în timp ce folosea telefonul unei angajate, aparent pentru a face cumpărături pe internet.

Tot mai multe comenzi online de Moș Nicolae. Topul cadourilor comandate de părinți
Tot mai multe comenzi online de Moș Nicolae. Topul cadourilor comandate de părinți

Ca să ajungă în timp util la toţi copiii, Moş Nicolae apelează din ce în ce mai des la ajutoare virtuale. Sunt tot mai multe comenzi online, aşa că depozitele arată ca adevărate muşuroaie străbătute de sute de curieri.

Porcul de Crăciun poate ajunge ”singur” la ușa clienților. Fermele acceptă comenzi online
Porcul de Crăciun poate ajunge ”singur” la ușa clienților. Fermele acceptă comenzi online

Porcul de Crăciun poate ajunge ”singur” la ușa dumneavoastră, gata tranșat, ambalat în vid și cu certificatul medical de rigoare. Unele ferme s-au orientat spre comenzi online, ca să dea porcii fără intermediar.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.