Ministrul Mediului a anunțat când va începe Programul Rabla

×
Codul embed a fost copiat

De vineri, reîncep programele ''Rabla Clasic'', pentru înlocuirea unei maşini vechi cu una nouă, mai puţin poluantă, şi ''Rabla Plus'', pentru cumpărarea unui autoturism electric sau hibrid.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că sumele alocate de Guvern permit înnoirea parcului auto românesc cu 35 de mii de vehicule.

Prima de casare prevăzută în programul Rabla Clasic este de 6500 de lei şi se acorda la radierea din circulaţie a unei maşini mai vechi de 8 ani şi cumpărarea uneia noi, care generează cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe km.

La prima de casare se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, se reîncarca în mers, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Cele mai mari sume se acordă pentru mașinile hibrid

Nicolae Prișca, şofer: "Bonusul, sincer să fiu, e un pic cam mic. Ar putea fi mai mare, având în vedere preţurile care sunt undeva, aşa mă gândesc eu, la un 9000-10.000 de lei."

Citește și
opel
(P) OPEL 24h. Oferte speciale în programul Rabla
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ministrul Mediului a lansat oficial cele două programe într-un centru de testare auto din judeţul Dâmboviţa, unde au fost prezentate mai multe modele de maşini electrice şi hybrid plug-in, care se pot reîncărca la priză. Pentru achiziţionarea acestora, Administraţia Fondului de Mediu acorda un sprijin mult mai consistent, în cadrul programului ''Rabla Plus''. E drept că preţul unui astfel de vehicul poate ajunge la 50 de mii de euro.

Cornel Brezuică, directorul Administraţiei Fondului pentru Mediu: "Se acorda cea mai mare bonificaţie pentru maşinile cu emisiile de poluare zero, bonificaţia de 10 mii de euro şi pentru maşinile hybrid plug în, unde bonificaţia este de 5 mii de euro."

Marius Alecu, reprezentant service: "Maşina hibrid combină motorul termic cu un motor electric, iar maşina hibrid plug-in se poate conecta la o priză electrică şi se încarcă peste noapte."

Ca să cumpere astfel de maşini cu ajutor de la stat, românii nu trebuie să caseze un vehicul vechi. Din păcate însă reţeaua de staţii de încărcare e încă mică.

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: "Am prelungit sesiunea pentru achiziţionarea de staţii de reîncărcare pentru municipiile reşedinţa de judeţ cu încă o lună, pentru că termenul era 31 martie."

De pildă, Primăria Târgovişte a semnat în 2017 contractul de finanţare pentru 4 asemenea puncte de alimentare, dar nu le-a pus în funcţiune.

Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte: "Este o contestaţie, de-asta a durat ceva mai mult decât am preconizat, mai trec 45 de zile şi avem staţiile care se vor monta efectiv."

În primele 3 luni ale anului s-au înmatriculat mai multe maşini noi decât în aceeaşi perioadă din 2018. Dar numărul celor second-hand înmatriculate e detaşat mai mare, ce-i drept în scădere faţă de anul trecut.

De la începutul lui 2019 s-au înmatriculat în total peste 146 de mii de maşini şi au fost radiate mai puţin de 25 de mii. Programul Rabla a ajuns la a 15-a ediţie şi a permis până acum casarea a aproape 700 de mii de maşini vechi, care au fost înlocuite cu peste 550 de mii de masini- no

 

 

Ministrul Mediului, despre reciclarea componentelor auto

Pe de altă parte, Gavrilescu a menţionat că şi-ar dori ca în România ţinta de reciclare în cazul componentelor auto să ajungă la 100%.

"Pentru că vorbeam de reciclare şi există directiva europeană prin care producătorii trebuie să-şi facă ţinta de 85% eu mi-aş dori pentru România, împreună cu producătorii, cu importatorii, împreună cu toţi cei care pun autovehicule pe piaţă să atingem 100%. Deci toate componentele unui astfel de autovehicul să poată fi recuperabile şi să poată fi reciclate în totalitate. De aceea azi o să vă lansez o provocare, o provocare pe care la un moment, pe mandatul meu vechi din 2015, am încercat să purtăm discuţii, din păcate mandatul a fost scurt, astfel încât în cadrul unui grup de lucru să încercăm să creionăm o legislaţie pentru autovehiculele scoase din uz, vechi, şi pentru industria şi importatorii de autovehicule, în sensul de a urmări "trasabilitatea" tuturor componentelor unui astfel de autovehicul, scoase din uz, în cadrul unei organizaţii de transfer corespunzătoare, în care producătorii să se asigure că toţi cei care fac lucrul acesta îl fac în cadrul legal. Este comparativ cu ceea ce se întâmpla la echipamentele electrice şi electrocasnice, la ce se întâmplă cu deşeurile municipale, cu deşeurile de fapt din ambalaje. Avem mult de muncă", a mai afirmat şefa de la Mediu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Schimbare majoră în Programul Rabla 2019. Anunțul ministrului Mediului
Schimbare majoră în Programul Rabla 2019. Anunțul ministrului Mediului

Ministrul Mediului a anunţat sâmbătă că a emis un ordin prin care elimină obligativitatea ITP-ului pentru "mașinile care stau în curtea unui cetăţean", solicitată în cadrul Programului Rabla.

(P) OPEL 24h. Oferte speciale în programul Rabla
(P) OPEL 24h. Oferte speciale în programul Rabla

În showroom-urile Opel, săptămâna aceasta, vineri, 29 martie şi sâmbătă, 30 martie are loc evenimentul anual Opel 24h.

Motocicliștii cer extinderea Programul RABLA la vehiculele cu 2 roți. Petiția lansată online
Motocicliștii cer extinderea Programul RABLA la vehiculele cu 2 roți. Petiția lansată online

Motocicliştii din România cer ca programul RABLA să îi ajute şi pe ei, nu doar pe şoferi. Cele mai multe vehicule pe două roţi care circulă în prezent pe şosele sunt vechi.

RABLA 2019. Schimbare uriașă pentru cei care vor să obțină tichetul REMAT
RABLA 2019. Schimbare uriașă pentru cei care vor să obțină tichetul REMAT

Veşti bune şi nu prea pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină nouă. Programele "Rabla" şi "Rabla Plus 2019" ar putea începe pe 5 aprilie, potrivit primelor informaţii oferite luni, la Craiova, de ministrul Mediului.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.