La 5 luni de la preluarea dosarului, DIICOT face primele audieri în cazul 10 august

×
Codul embed a fost copiat

După mai bine de 5 luni de când au preluat dosarul de la parchetul militar, procurorii DIICOT s-au apucat în sfârşit de audieri, în ancheta protestului din 10 august.

Aceştia au citat personajele-cheie, pentru a afla dacă a fost pusă sau nu în pericol ordinea constituţională, ori s-a încercat răsturnarea guvernului, aşa cum susţin şefii jandarmeriei urmăriţi penal, pentru intervenţia brutală împotriva protestatarilor.

Fosta şefă de la interne, Carmen Dan, este citată pentru ziua de vineri.

Pe 10 august 2018, colonelul Alin Mastan, şef al jandarmeriei Bucureşti, era în concediu medical.

Abia se operase la un picior, susţin apropiaţii săi, şi deşi îl avea imbilizat în ghips a ajuns în centrul de comandă din Piaţa Victoriei.

Citește și
Carmen Dan
Carmen Dan, citată vineri la DIICOT, în dosarul 10 august
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acolo de unde comandanţii jandarmeriei au coordonat forţele de ordine, dar şi intervenţia împotriva manifestanţilor.

În premieră, colonelul Mastan a fost invitat să le vorbească procurorilor DIICOT despre lanţul decizional şi ordinele date jandarmilor.

Mai ales că şefii săi şi un subaltern, acuzaţi deja de abuz în serviciu, susţin că în timpul mitingului diasporei s-ar fi încercat răsturnarea guvernului.

O teorie care nu are până acum nicio susţinere, susţin surse din ancheta. Chiar şi aşa procurorii militari care anchetau intervenţia brutală a jandarmilor au preferat să predea investigaţiile la diicot.

Fostul prefect al capitalei Speranţa Cliseru a dat declaraţii despre ordinul dat jandarmeriei să elibereze Piaţa Victoriei.

Pentru prima oară de la declanşarea anchetei penale legate de intervenţia în forţă a jandarmilor în piaţa Victoriei pe 10 august 2018, va trebui să dea explicaţii oficiale şi în fata procurorilor DIICOT. Carmen Dan cea care a susţinut intervenţia.

Fostul ministru de interne a fost citat oficial în calitate de martor pentru ziua de vineri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bădulescu, la DIICOT: Declaraţia pe care o voi da va lămuri ce s-a întâmplat pe 10 august
Bădulescu, la DIICOT: Declaraţia pe care o voi da va lămuri ce s-a întâmplat pe 10 august

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a afirmat, joi, că declaraţia pe care o va da procurorilor va aduce multe noutăţi dosarul despre evenimentele din 10 august, iar la instanţă va lămuri "întru totul cine şi ce şi-a dorit să se întâmple" în acea zi.

Carmen Dan, citată vineri la DIICOT, în dosarul 10 august
Carmen Dan, citată vineri la DIICOT, în dosarul 10 august

Fostul ministru de Interne Carmen Dan a fost citată vineri la DIICOT pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Ministrul de Interne:
Ministrul de Interne: "Voi propune premierului schimbarea unor şefi ai Jandarmeriei"

"Regizorii" incidentelor din 10 august 2018 au fost oameni din sistem, în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape în anumite moduri şi premeditând-o în modul de organizare, a afirmat, joi, Ministrul de Interne, Marcel Vela.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.