Hala Obor ar putea fi închisă pentru o perioadă de până la un an. Ce au descoperit comisarii ANPC | GALERIE FOTO

hala obor
ANPC

Hala Obor din Bucureşti ar putea fi închisă pentru o perioadă de până la un an deoarece comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli, printre care mizerie, cabluri neprotejate, zona cu paviment denivelat, gresie spartă sau ciobită.

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma unei acţiuni de verificare realizată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, la Hala Obor din Bucureşti, echipele de control au constatat mai multe nereguli importante. 

Cu toate aceste ocazii, atât societatea care administrează Hala, SC CI-CO SA, cât şi operatoriieconomici care comercializează, în mod special, produse alimentare, în complex, au fost amendaţi şi au primit măsuri complementare de reparare a spaţiului şi de remediere a stării de curăţenie şi a echipemantelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parţial”, a transmis ANPC.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, susţine că modul de desfăşurare a activităţilor economice în Hala Obor este desprins din anii ’70 şi consideră că se impune renovarea unităţii.

Citește și
cristian rada blue air
INTERVIU. CEO-ul Blue Air contrazice ANPC și neagă ieșirea de pe piața din România. Ce spune despre amenda de 2 mil. de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acţiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spatiu ne-au promis că vor proceda la renovarea lui completă. Au mai urmat acţiuni similare şi singurul lucru substanţial obţinut au fost tot promisiunile.
Înţelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respective, datorită preţurilor mici. Dar, în situaţia de faţă, ieftin se dovedeşte a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Lipsa flagrantă de curăţenie şi siguranţă trebuie oprită aici. Modul de desfăşurare a activităţilor comerciale este desprins din anii ’70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acţiunea noastră am făcut-o şi pentru siguranţa acestora. Sunt convins că acest mesaj ferm va fi un imbold pentru renovarea halei şi întoarcerea ei pe piaţă într-un mod corespunzător
”, a declarat Horia Constantinescu. 

Astfel, echipele de control au constatat în privinţa Halei Obor următoarele deficienţe: existenţa, în continuare, a unor pavimente cu denivelări sau spărturi; tranzitarea unor fire electrice în zone circulabile; existenţa, în continuare, a unor margini ale zonelor placate cu gresie (în hala de peşte) sparte, ciobite sau lipsă; prezenţa, la nivelul gurilor de scurgere a apei în reţeaua de canalizare, a unor protecţii metalice desprinse parţial si care pot produce leziuni consumatorilor.

De asemenea, comisarii ANPC au mai constatat existenţa, în hala de comercializare a peştelui, a unei portiuni asimilate unui acoperiş, care prezintă, pe suprafaţă, porţiuni de rugină, obiecte abandonate sau resturi de ambalaje şi praf acumulat; neigienizarea corespunzătoarea a căilor de acces pentru clienţii din Hala Obor; neigienizarea ventilatoarele amplasate la nivelul plafonului, în perimetrul de vânzare a produselor din carne şi lactate, prezenţa păsărilor în incinta halei, existând posibilitatea impurificarii produselor alimentare expuse la vânzare, existenţa unor cabluri electrice neprotejate, la partea superioară a pereţilor exteriori ai spatiilor închiriate de la SC CICO S.A., deşi au fost întreprinse lucrări de refacere a instalaţiilor, acestea fiind, însă, nefinalizate.

Totodată, ANPC a mai găsit ambalaje aflate în afara spaţiilor special destinate depozitării deşeurilor (cutii carton; pet-uri; moloz rezultat în urma lucrărilor de reparare a unor zone din pavimentul halei), iar în acest spaţiu era un miros respingător provenit de la zona de depozitare.

Alte deficiente au fost zone de tencuială desprinse, pe pereţii exteriori ai intrării în hala de peşte, condiţii insalubre în subsolul halei, cu exfolieri ale tavanelor şi pereţilor, mucegai, miros dezagreabil, depozitarea unor cantităţi importante de moloz şi ambalaje provenite de la diverse produse. 

 

Comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au găsit nereguli şi la ceilalţi 27 de operatori economici din Hala Obor.

Printre cele mai importante au fost: igienă precară a spaţiilor de depozitare şi vânzare, existenţa unui paviment deteriorat, cu acumulare de apă, impurităţi, praf, materii organice şi a tavanului cu pete de mucegai şi condens; nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor din peşte (de exemplu, existenţa unor produse din peşte depozitate în baxuri, fără gheaţă); utilizerea unor lăzi frigorifice nefuncţionale cu prezenţă de rugină; utilizarea unor vitrine frigorifice pentru produse congelate, deteriorate, cu aglomerări de gheaţă; comercializarea unor produse congelate fără etichete cu elemente de identificare-caracterizare.

De asemenea, au mai fost descoperite vitrine frigorifice neigienizate, cu acumulări de lichid şi resturi alimentare, precum şi praf în zona ventilatoarelor care recirculă aerul rece, acestea putând contamina produsele alimentare expuse spre comercializare; aparate de aer condiţionat cu un grad de uzura avansat, praf şi grasime acumulată, în zona cu produse alimentare; dulciuri vrac, vândute în condiţii total neigienice, fără folii de protecţie faţă de praf şi insecte, aflate în imediata vecinătate a zonelor de trecere, spaţii de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant; nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimentare (de exemplu, comercializarea cărnii proaspete sau brânzei expuse la temperatura mediului ambiat) comercializarea produselor nealimentare cu deficienţe de informare pe etichete. 

În urma acestor nereguli au fost date amenzi în valoare de 171.000 de lei şi a fost închisă temporar activitatea a 14 operatori economici.

De asemenea, a fost propusă închiderea temporară a Halei Obor pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru „săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare”. 

Această ultimă sacţiune, alături de amendă contravenţională şi oprirea temporară a prestării de servicii, a fost aplicată administratorului Halei, SC CI-CO SA, ca urmare a neducerii la îndeplinire a măsurilor anterior dispuse, în mod repetat, de remediere a neregulilor constatate, în ceea ce priveşte condiţiile de comercializare, gradul de deteriorare al spaţiului, precum şi curăţenia generală din centrul comercial”, a mai transmis ANPC. 

Citește și: Rusia și Ucraina vor semna vineri un acord privind exporturile de cereale, la Istanbul

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi reguli pentru bănci și casele de amanet: Informarea clienților despre procedurile de insolvență este obligatorie
Noi reguli pentru bănci și casele de amanet: Informarea clienților despre procedurile de insolvență este obligatorie

Instituțiile bancare, cele nebancare (IFN) și casele de amanet sunt obligate să informeze clienții despre procedurile de insolvență a persoanelor fizice.

 

 

INTERVIU. CEO-ul Blue Air contrazice ANPC și neagă ieșirea de pe piața din România. Ce spune despre amenda de 2 mil. de euro
INTERVIU. CEO-ul Blue Air contrazice ANPC și neagă ieșirea de pe piața din România. Ce spune despre amenda de 2 mil. de euro

După ce ANPC a acuzat Blue Air că și-ar pregăti ieșirea de pe piață și că pasagerii păgubiți ar risca nu își mai recupereze banii, Cristian Rada, acționar principal și CEO Blue Air, a infirmat această variantă.

ANPC acuză Blue Air că își pregătește ieșirea de pe piață, iar pasagerii păgubiți riscă nu își mai recupereze banii
ANPC acuză Blue Air că își pregătește ieșirea de pe piață, iar pasagerii păgubiți riscă nu își mai recupereze banii

Compania Blue Air, amendată de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor cu 2 milioane de euro, din pricina zborurilor anulate, va ataca în instanță sancțiunea-record.

Scandal între șeful ANPC și Blue Air. Compania va ataca în instanță amenda record de 2 milioane euro
Scandal între șeful ANPC și Blue Air. Compania va ataca în instanță amenda record de 2 milioane euro

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunțat, luni, că va contesta în instanță procesul verbal în baza căruia a fost amendată recent de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) cu suma record de 2 milioane de euro.    

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.