Clipe de groază la bordul unui avion cu pasageri, după ce un șarpe cobra s-a strecurat sub cămașa pilotului

avion, cessna
Profimedia

Pilotul Rudolf Erasmus a trăit clipe de coșmar în timp ce se afla în aer, la manșa unui avion de pasageri, care urma ruta Worcester – Mbombela, în Africa de Sud. Concret, el a simțit cum un șarpe cobra s-a strecurat sub cămașa sa.

Pilotul Rudolf Erasmus zbura cu avionul său în care mai erau patru pasageri, iar la un moment dat a simțit cum se strecoară ceva pe șoldul său. Era unul dintre cei mai veninoși șerpi din Africa de Sud, care își făcuse loc în avion.

Zburând de la Worcester la Mobombela pe o vreme rea și la o altitudine de peste 3.300 de metri, pilotul din Lowveld a efectuat o aterizare de urgență după ce a simțit cum șarpele se „plimba” pe el.

„Am simțit ceva rece pe șoldul meu”

"Zburasem de la Worcester și ne-am oprit la Aeroportul Internațional Bram Fischer din Bloemfontein pentru a realimenta și a lua ceva de mâncare. Ne-am îmbarcat din nou și eram în drum spre Aeroportul Național Wonderboom, destinația finală fiind vechiul aerodrom din Nelspruit. Zburam la pesye 3.300 de metri în aer când am simțit ceva rece pe șoldul meu", a declarat pilotul.

Imediat cum a simțit și văzut șarpele mortal pe el, pilotul și-a păstrat calmul și și-a informat și pasagerii despre incident, iar aceștia și-au păstrat calmul până când aeronava a aterizat de urgență.

Citește și
sarpe
Șocul trăit de o femeie când a întâlnit un șarpe veninos care i-a devorat pisicuțele. După masa copioasă, reptila s-a întors
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Apoi, următorul lucru a fost să scoată reptila de sub scaunul pilotului.

"Am stat pe aripa avionului și am mutat scaunul în față pentru a încerca să văd șarpele. Acesta era încolăcit sub scaunul meu. Era un tip destul de mare", a mai spus căpitanul aeronavei, potrivit Daily Star.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie a avut parte de șocul vieții ei. S-a trezit în pat cu un șarpe extrem de veninos, lung de doi metri
O femeie a avut parte de șocul vieții ei. S-a trezit în pat cu un șarpe extrem de veninos, lung de doi metri

Unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, un șarpe brun oriental, a fost găsit dormind, luni, în patul unei femei din Australia.

Șocul trăit de o femeie când a întâlnit un șarpe veninos care i-a devorat pisicuțele. După masa copioasă, reptila s-a întors
Șocul trăit de o femeie când a întâlnit un șarpe veninos care i-a devorat pisicuțele. După masa copioasă, reptila s-a întors

O femeie a trăit un șoc când a întâlnit un șarpe „black mamba” care tocmai îi devorase animalele de companie.

 

Descoperirea înfiorătoare făcută în burta unui șarpe boa. Localnicii l-au sacrificat și au rămas îngroziți
Descoperirea înfiorătoare făcută în burta unui șarpe boa. Localnicii l-au sacrificat și au rămas îngroziți

Localnicii unui sat din Brazilia au fost îngroziți de descoperirea pe care au făcută în burta unui șarpe boa pe care l-au sacrificat.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.