Let’s Do It Romania | ”Când cei din alte țări au văzut câte gunoaie aruncate avem în România, s-a făcut liniște în sală”

×
Codul embed a fost copiat

Românii aruncă atât de multe deșeuri în natură, încât voluntarii străini care participă la campaniile de ecologizare din țările lor au rămas șocați, când au văzut imaginile.

“S-a făcut liniște în sală”, spune Anamaria Hâncu, coordonatorul campaniei Let’s Do It Romania!

Anamaria Hâncu, co-fondator: “Le-am arătat la un moment dat un video, cu ce probleme cu deșeurile am întâlnit noi, și erau șocați. Adică s-a făcut liniște în sală. Eram mai multe țări, și când am prezentat videoul din România, am zis ok, o să avem multe de făcut”.

“Un fenomen care e din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă sunt materialele din construcții, care sunt în natură, aruncate de diverși oameni. Evident că pe acelea nu putem să le strângem. Și e puțin trist când ai strâns tot ce se putea, și totuși pleci, și lași natura în continuare murdară, pentru că acolo chiar n-ai cum să acționezi. De la moloz, la saltele, găsești orice se poate. E dezastru”, spune Anamaria Hâncu, într-un interviu pentru MyImpact.

“Aa, păi aici aruncă tot satul gunoaiele”

O altă problemă des întâlnită este legată de deșeurile aruncate în natură de cei care nu vor să plătească taxele de salubritate.

Citește și
marea defrisare
Marea defrișare | Mafia pădurilor din România taie și cară lemn din munți, în timp ce anchetele și procesele bat pasul pe loc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anamaria Hâncu: Am fost odată la o acțiune, strângeam deșeuri cu voluntarii, și vine o doamnă din sat: “Ce faceți aici?” Uitați, un ONG, facem curățenie. “Aa, păi aici aruncă tot satul, toți ăia care nu vor să plătească servicii de salubritate”. Asta este o altă problemă.

Vin aici și aruncă, și îți dai seama, eram cu angajații dintr-o companie, care auzeau povestea. Ești super-demotivat să mai continui, pentru că te gândești: "deci, practic, într-o săptămână, două, pentru că oamenii nu plătesc servicii de salubritate, se întorc aceste deșeuri.

Let’s Do It Romania! vrea să strângă toate gunoiele din țară, în 16 septembrie. Cum poți ajuta

Let’s Do It Romania! a ales, anul acesta, ziua de 16 septembrie pentru a face curățenie în toată țara, într-o singură zi.

Ziua de Curățenie Națională se dorește a fi cea mai mare mobilizare de voluntari din România. Pentru a te înscrie, intră pe https://letsdoitromania.ro/voluntar/ și completează formularul de participare.

Până acum, la acțiunile de voluntariat ale LDIR au participat peste două milioane de români, foarte mulți dintre ei elevi și studenți.

Anamaria Hâncu: Te duci în natură alături de colegi, de prieteni, familie, de cine vrei. (…) Și în aproximativ patru ore, sau cât rezistă fiecare, redăm naturii curățenia și frumusețea. Pentru că, din păcate, în continuare în România sunt deșeuri peste tot, adică nu s-a schimbat ceva, chiar dacă noi facem de foarte mult timp acest lucru, și foarte mulți oameni ni se alătură.

Alex Daragiu: Ce trebuie să știe cineva atunci când vrea să participe ca voluntar?

Anamaria Hâncu:  În primul rând, să ia legătura cu coordonatorul județean, dacă nu e din București, unde ia legătura cu noi. Și să vadă care sunt zonele în care poate să meargă să curețe. Poate să facă asta împreună cu colegii de la birou, de la serviciu. Poate să facă acest lucru și pe cont propriu, doar că este important să anunțe la sfârșitul acțiunii că a strâns din zona X deșeuri, pentru că, altfel, sacii vor rămâne acolo, dacă nu știm.

Ce este Let’s Do It Romania!

"Let's Do It Romania!" este o organizație neguvernamentală dedicată protejării mediului înconjurător și organizării acțiunilor de curățenie și ecologice la nivel național. Mișcarea face parte dintr-o rețea globală de organizații numită "Let's Do It World," care promovează activități de ecologizare și conștientizare a impactului negativ al deșeurilor asupra mediului.

Scopul principal este de a mobiliza comunitățile locale, voluntarii și organizațiile pentru a participa la acțiuni de curățenie a zonelor poluate și a terenurilor abandonate, precum și pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele legate de gestionarea deșeurilor și protejarea mediului.

La Ziua de Curățenie Națională, organizată anul acesta în 16 septembrie, sunt chemați mii de voluntari din întreaga țară, pentru a curăța deșeurile din diverse zone, inclusiv parcuri, plaje, păduri și alte locuri publice sau naturale.

Mai multe detalii, pe site-ul organizației.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România face pași în direcția protejării pădurilor virgine. Statul dă bani primăriilor care au în patrimoniu păduri protejate
România face pași în direcția protejării pădurilor virgine. Statul dă bani primăriilor care au în patrimoniu păduri protejate

România mai face un pas în direcția protejării pădurilor virgine. Primăriile, care au fonduri forestiere aflate în arii protejate, vor primi compensații financiare de la stat, ca să nu taie copacii.

Marea defrișare | Mafia pădurilor din România taie și cară lemn din munți, în timp ce anchetele și procesele bat pasul pe loc
Marea defrișare | Mafia pădurilor din România taie și cară lemn din munți, în timp ce anchetele și procesele bat pasul pe loc

Marea defrișare, partea a II-a. În Argeș, cei care au tăiat și taie păduri sunt bine cunoscuți de toată lumea. Își deschid mereu alte firme, își schimbă mașinile și tot scot lemn din pădure, chiar sub nasul anchetatorilor care îi cercetează.

Efectele schimbărilor climatice ne afectează direct la buzunar. Cât a pierdut fiecare european
Efectele schimbărilor climatice ne afectează direct la buzunar. Cât a pierdut fiecare european

Culturi distruse total de secetă, gospodării afectate de inundații, păduri făcute scrum de incendii - sunt doar câteva urmări ale schimbărilor climatice, care ne afectează tot mai mult.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.