Zonele turistice mai puțin cunoscute din România, adevărate colțuri de Rai: „Aerul este ozonat, îi ferește de Covid”

×
Codul embed a fost copiat

Zonele turistice mai puțin cunoscute din țară s-au transformat acum în adevărate atracții.

În perioada aceasta, românii caută destinații de vacanță mai puțin aglomerate, unde se pot bucura de liniște și natură. În plus, în astfel de zone și prețurile sunt mai mici. Drumul Luanei, din județul Buzău, Ruinele Cetăților Dobrogene, Munții Măcinului, satele săsești din Transilvania sau zonele îndepărtate din Delta Dunării sunt doar o parte dintre locurile pe care pasionații de călătorii le recomandă acum celor care vor să-și petreacă anul acesta vacanțele în România.

Simona și Alex au călătorit în mai bine de 40 de țări, dar anul acesta s-au decis să-și petreacă toate vacanțele în țară. Sunt întotdeuna în căutarea locurilor izolate, mai puțin cunoscute.

Simona Stănescu și Alex Vrânceanu, travel bloggeri Lipa-lipa.ro: „Există, de exemplu, Drumul Luanei, care este un traseu prin munți, care ne poartă pe la chiliile săpate în stâncă, care sunt impresionante și când am fost acolo nu ne-am întâlnit cu nimeni. Dincolo de asta, Dobrogea înseamnă mult mai mult decât Litoralul. Noi ne-am luat nepoții și am explorat puțin cu ei. Am văzut ruinele cetăților Dobrogene. Ne-a plăcut foarte mult la Capul Doloșman, unde este cea mai înaltă faleză dintre coastele de la Marea Neagră.”

Cei care vor să se bucure de liniște și natură pot vizita acum și Amfiteatrul Transilvaniei sau satele săsești din zonă, iar pentru familiile cu copii sunt recomandate locurile pitorești, ca stâna de pe Muntele Ștefanu, de lângă Parâng. Un loc cunoscut în mod special pentru mâncare specifică zonei.

Citește și
sibiu
Străinii sunt invitați în Sibiu. Cât de sigur este orașul: „Prezintă foarte multe atuuri”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mărioara Babu, patroana stânei: „E perioada asta mai critică. Sper să ieșim cu bine și să știe toată lumea că, aici, la munte, aerul asta ozonat, o să-i ferească de Covid. E verificată de mine.”

În perioada aceasta sunt și pachete de cazare la prețuri reduse, de tip „last minute", în special pentru locurile deschise recent.

Mihaela Popa, travel bloger worldtravelbug.com: „Au început să apară tot felul de locuri speciale, căsuțe în copaci, glamping sub cerul liber. Fiecare încearcă să aducă ceva nou, ceva special. Eu am atât de multe pe listă în momentul ăsta, că aș putea să stau un an fără să ies din țară.”

Potrivit unui studiu recent, românii sunt acum în căutarea unor proprietăți cu condiții flexibile de rezervare, care permit schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervarii fără costuri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele mai sigure țări de vizitat în vremea pandemiei. România, peste Franța și SUA
Cele mai sigure țări de vizitat în vremea pandemiei. România, peste Franța și SUA

Când toată planeta este cu gândul la vacanţe, primim o veste nu tocmai grozavă. România este pe locul 57 din 200 într-un top al celor mai sigure țări de vizitat în această perioadă, potrivit unui studiu citat de Forbes.

Străinii sunt invitați în Sibiu. Cât de sigur este orașul: „Prezintă foarte multe atuuri”
Străinii sunt invitați în Sibiu. Cât de sigur este orașul: „Prezintă foarte multe atuuri”

Se apropie perioada vacanțelor, iar în contextul crizei sanitare, foarte mulți se întreabă care sunt cele mai sigure zone de călătorie.

Vacanțele ar putea fi garantate de stat. Cum îți poți primi înapoi banii plătiți
Vacanțele ar putea fi garantate de stat. Cum îți poți primi înapoi banii plătiți

Vacanțele cumpărate prin agențiile de turism ar putea fi garantate de stat. De exemplu, dacă operatorul dă faliment sau intră în insolvență, oamenii își vor primi banii înapoi, de la buget.

Conceptul de all inclusive se schimbă în Bulgaria. Cu ce a fost înlocuit bufetul suedez
Conceptul de all inclusive se schimbă în Bulgaria. Cu ce a fost înlocuit bufetul suedez

Românii s-au relaxat în faţa pandemiei, îşi doresc să călătorească însă vor fi foarte preocupaţi de siguranţă, motiv pentru care bulgarii au adaptat conceptul de all-inclusive, potrivit unei agenţii specializate în vacanţe pe litoral în Bulgaria şi Grecia

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.