Președintele UEFA a amintit de Steaua printre cluburile care au dominat fotbalul european, dar nu au înființat o Super Ligă

Președintele UEFA a amintit de Steaua printre cluburile care au dominat fotbalul european, dar nu au înființat o Super Ligă
Getty

Steaua a fost amintită de președintele UEFA printre cluburile care au dominat odinioară fotbalul european, dar care nu s-au gândit să înființeze o ligă numai a lor, așa cum fac acum 12 dintre cele mai puternice echipe ale momentului.

 

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a amintit Steaua Bucureşti printre cluburile care au dominat fotbalul european în urmă cu mai bine de trei decenii, transmite presa internaţională într-un moment când sportul cu balonul rotund este bulversat de anunţul înfiinţării unei Super Ligi închise.

"Unde era Manchester United în deceniul dinainte de venirea lui Sir Alex Ferguson? Vă amintiţi, sunt sigur de asta. Şi unde era Juventus acum 15 ani? Din câte ştiu, era în Serie B. Dacă cluburile care au dominat fotbalul european acum 30 sau 40 de ani ar fi decis să înfiinţeze o Super Ligă, cum ar fi arătat: Nottingham Forest, Aston Villa, Hamburg, Steaua Bucureşti, FC Porto, PSV (Eindhoven), Steaua Roşie (Belgrad)... Şi asta ar fi fost o Super Ligă", a declarat Ceferin la Congresul UEFA.

"Această criză a Super Ligii ne va face mai puternici. Nu vom avea îndoieli. Suntem invincibili. Pentru unii, fanii s-au transformat în clienţi şi competiţiile în produse. Pentru unii, să rateze calificarea în Liga Campionilor nu mai este un eşec sportiv, ci o catastrofă industrială şi nu vor să-şi asume riscul. Au uitat că fotbalul este imprevizibil şi asta face ca acest sport să fie atât de frumos", a spus Ceferin.

Citește și
UEFA ar urma să suspende Liga Campionilor și Europa League
UEFA reacționează dur. A anunţat că va exclude cluburile care ar participa la o Superligă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Mai este timp să vă răzgândiţi", le-a transmis el marţi proprietarilor celor douăsprezece cluburi fondatoare ale Super Ligii, competiţia privată care ar urma să facă concurenţă Ligii Campionilor.

 

Ceferin, către cele 12 cluburi: ”Ați făcut o greșeală enormă”

 

"Aţi făcut o greşeală enormă", însă "toată lumea face greşeli", a spus Ceferin în cadrul Congresului Uniunii europene de fotbal care are loc la Montreaux (Elveţia), adresându-se în special celor şase cluburi engleze care se numără printre iniţiatoarele proiectului.

Conducătorul forului fotbalistic european a asigurat, totodată, că bătăliile juridice împotriva secesioniştilor "sunt o luptă pe care UEFA nu o poate pierde".

Cluburile AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea Londra, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus Torino, FC Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham Hotspur au anunţat oficial, luni, lansarea unei noi competiţii, "The Super League", menită să "genereze resurse suplimentare pentru toată piramida fotbalului".

Noua competiţie va fi lansată "cât mai rapid posibil", urmând să genereze venituri mai mari decât actuala Ligă a Campionilor, conform unui comunicat difuzat luni de cele 12 cluburi europene de top.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România va găzdui EURO U19 în 2025
România va găzdui EURO U19 în 2025

Comitetul Executiv al UEFA a decis, luni, 19 aprilie, ca România să găzduiască Campionatul European sub 19 ani din anul 2025, informează frf.ro.

UEFA reacționează dur. A anunţat că va exclude cluburile care ar participa la o Superligă
UEFA reacționează dur. A anunţat că va exclude cluburile care ar participa la o Superligă

Douăsprezece cluburi importante din Spania, Italia şi Anglia ar urma să anunţe înfiinţarea unei Superligi a Europei, potrivit News.ro, care citează presa internaţională.

UEFA a decis cum vor fi aleși fanii care vor avea acces pe
UEFA a decis cum vor fi aleși fanii care vor avea acces pe "Arena Națională" la meciurile de la EURO

Opt oraşe-gazdă ale EURO 2020, printre care și Bucureştiul, au decis să permităm accesul spectatorilor în tribune, potrivit unui anunț făcut, vineri, de UEFA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.