PSD a depus moțiunea simplă ”Virusul Cîţu a infectat economia naţională”

Alfred Simonis
Pro TV

PSD a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.

Moțiunea se numește ”Virusul Cîţu a infectat economia naţională”.

"Vă înaintăm moţiunea simplă intitulată 'Virusul Cîţu a infectat economia naţională', iniţiată de deputaţii grupului parlamentar al PSD. Stimaţi colegi, în orice altă ţară europeană un personaj care a dat bir cu fugiţii în plină pandemie de coronavirus şi şi-a depus mandatul, aşa cum a făcut domnul Cîţu depunându-şi mandatul de premier desemnat, ar fi fost scos pe uşa din dos a politicii oricărei alte ţări din Uniunea Europeană. În România, domnul Cîţu a rămas ministru al Finanţelor, se luptă cu spionii, cu extratereştrii, şi după ce i-a biruit pe toţi şi a reuşit în trei săptămâni, o lună, să pună la punct un site, am aflat cu toţii că o singură firmă a accesat credit pe platforma respectivă. Suntem obligaţi să depunem această moţiune simplă. Ministrul Cîţu trebuie demis de urgenţă şi ne propunem ca în cel mai scurt timp să fie şi adoptată această moţiune în Cameră", a spus liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Alfred Simonis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban, despre decizia în cazul Kovesi: CCR s-a compromis. PSD - vinovat de condamnarea României la CEDO
Orban, despre decizia în cazul Kovesi: CCR s-a compromis. PSD - vinovat de condamnarea României la CEDO

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban a transmis, marţi, că decizia CEDO în cazul Laurei codruţa Kovesi ”este dovada compromiterii actualei Curţi Constituţionale de către PSD”.

Marcel Ciolacu, exmatriculat de Academia SRI de la studiile doctorale
Marcel Ciolacu, exmatriculat de Academia SRI de la studiile doctorale

Președintele interimar al Partidului Social-Democrat, Marcel Ciolacu, a fost exmatriculat de Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” (ANIMV), în 2019, de la studiile doctorale, conform g4media.ro.

Iohannis: Nu voi tolera apariția unor legi care să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc
Iohannis: Nu voi tolera apariția unor legi care să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc

Președintele Klaus Iohannis a făcut, luni, noi afirmații în legătură cu proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, după reacțiile apărute ca urmare a declarațiilor făcute săptămâna trecută.

PSD a depus plângere la CNCD pe numele lui Klaus Iohannis: afirmații discriminatorii și nejustificate
PSD a depus plângere la CNCD pe numele lui Klaus Iohannis: afirmații discriminatorii și nejustificate

PSD a sesizeazat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) împotriva lui Klaus Iohannis, pentru ”modul deliberat și repetat prin care face afirmații discriminatorii la adresa PSD, a membrilor și conducătorilor săi”, arată un comunicat PSD.

PSD depune moțiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii
PSD depune moțiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că parlamentarii social-democrați vor depune două moţiuni simple, la Senat şi la Camera Deputaţilor, împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.