Consultări la Cotroceni. Orban, „premierul de sacrificiu” prin care Iohannis forțează anticipatele

×
Codul embed a fost copiat

Ludovic Orban este propunerea de prim-ministru, făcută de președintele Klaus Iohannis, după o zi de consultări cu partidele parlamentare.

Deși, cu doar o zi în urmă, a fost destituit din fruntea guvernului prin moțiune de cenzură, Orban devine acum premierul "de sacrificiu". Șeful statului vrea alegeri anticipate, ca atare, l-a propus pe Orban, tocmai pentru a fi respins de Parlament.

La fel ca în urmă cu trei luni, liberalii au venit pregătiți cu același nume de premier: Ludovic Orban. Iar premierul propus a anunțat că va rămâne cu aceiași miniștri. Doar că, de dată această, planul nu mai e să strângă susținere în Parlament, ci să fie respins, pentru că vor să ajungă la alegeri anticipate.

Ludovic Orban, premierul demis al României: „România are nevoie de un parlament care să fie oglinda opțiunilor actuale, de o majoritate stabilă. De săptămâna viitoare vom avea un dialog cu toți partenerii, de a stabili o strategie comună de declanșare a alegerilor anticipate”.

Și cei de la USR sunt de acord cu anticipatele. Deși liderii partidului au înaintat și o propunere de premier, Dacian Cioloș, au anunțat că nu vor vota învestirea niciunui guvern. Însă dacă nu se va ajunge la alegeri anticipate.

Citește și
Cristian Tudor Popescu
CTP, după căderea Guvernului Orban: „O înfrângere zdrobitoare, a fost wrestling în Parlament”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dan Barna, președinte USR: „Considerăm că experiența ultimor trei luni arată că USR trebuie să fie la guvernare. Tocmai pentru a ne asigura că acest obiectiv al primarilor în două tururi devine o realitate”.

Social-democrații îl propun drept premier pe Remus Pricopie, fost ministru în Guvernul Ponta și actual rector al SNSPA. Propunerea este susținută și de Pro România. Cum încercarea lor nu a avut succes în fața lui Klaus Iohannis, PSD încearcă să îi forțeze mâna președintelui printr-o sesizare la Curtea Constituțională.

Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD: „Nu sunt specialist în Constituție, dar cu siguranță vom cere lămuriri până se va ajunge la un vot în Parlament. Președintele decide cât de scurtă sau de lungă va fi această criză guvernamentală”.

La Curtea Constituțională ar putea ajunge și ordonanța de urgență prin care a fost prevăzută organizarea alegerilor anticipate, adoptată de Ludovic Orban în ultima ședință de Guvern și criticată de PSD, UDMR și ALDE. Și abia în funcție de ea se poate stabili calendarul alegerilor parlamentare înainte de termen.

Kelemen Hunor, președinte UDMR: „Pe 6 aprilie poate fi dizolvat parlamentul, dacă așteptăm 90 de zile, înseamnă că pe 5 iulie pot fi organizate anticipate. Ca să vorbim despre calendar, dar să nu spunem numai `dorim, dorim, dorim`, dar nu știm cum și în ce mod”.

Liberalii ar urma să-și anunțe componența guvernului și programul de guvernare chiar luni, astfel încât, potrivit regulamentului Parlamentului, votul de învestitură să fie dat cel târziu pe 24 februarie. Singurul impediment pentru organizarea alegerilor anticipate până la finalul lunii iunie este un blocaj la Curtea Constituțională. 

Desfășurarea evenimentelor de joi:

UPDATE - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi, după consultările de la Cotroceni, că i-a prezentat preşedintelui decizia liberalilor de a susţine întrunirea condiţiilor pentru declanşarea alegerilor anticipate.

"Propunerea de premier este în conformitate cu hotărârea Consiliului Naţional, în persoana preşedintelui partidului, subsemnatul, Ludovic Orban. De asemenea, i-am prezentat preşedintelui decizia Partidului Naţional Liberal de a susţine întrunirea condiţiilor pentru declanşarea alegerilor anticipate", a declarat Orban.

În opinia sa, alegerile anticipate sunt necesare pentru a asigura o reprezentare corectă în Parlament a opţiunilor actuale ale electoratului.

"România are nevoie de o bună guvernare, România are nevoie de un parlament cu adevărat reprezentativ, format din oameni oneşti, competenţi, dedicaţi servirii interesului public, care să reprezinte cu adevărat interesele, obiectivele şi aspiraţiile cetăţenilor români. România are nevoie de un parlament care să fie oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale cetăţenilor români şi care să poată stabili o majoritate stabilă, care să susţină un guvern care să pună în practică măsurile de reformă, de modernizare, de dezvoltare a României într-un ritm cât mai rapid", a precizat liderul PNL.

El a adăugat că i-a prezentat preşedintelui Iohannis şi o altă decizie luată în Consiliul Naţional al PNL, aceea ca parlamentarii partidului să participe la procedurile de învestire a două guverne, dar să nu voteze învestirea, pentru a permite dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate.

 

UPDATE - Liderul grupului minorităților, Varujan Pambuccian, a declarat că nu dorește alegeri anticipate și că va vota orice propunere pe care o va face președintele Klaus Iohannis.

 UPDATE - Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi, după ieșirea de la consultări, că propunerea sa de premier este Remus Pricopie, care ar urma să conducă un guvern de uniune națională.

„Propunerea noastră de premier a fost Remus Pricopie, pentru un Guvern de uniune nățională, în care să își aleagă miniștrii, să ne treacă peste o perioadă de criză. Prelungirea situației actuale înseamnă că în perioada următoare nu se pot adopta acte esenșiale, rectificarea bugetară nu se poate face decât prin OUG, modificări legate de programe de sănătate, de achiziții militare”, a spus Victor Ponta.

„Domnul Pricopie, având voturile PSD, Pro Româia și ale altor parlamentari, poate să rezolve aceste probleme urgente. Suntem gata să susținem orice altă formulă care conferă predictibilitate”, a adăugat Ponta.

„În acest moment, PSD, fără alte partide, deține majoritatea în Birourile Permanente Reunite. Calendaru depinde în totalitate de decizia BPR, fără să-l putem influența. Mai pe românește, dacă vrea PSD, nu se fac anticipate, pentru că au pârghiile să le amâne”, a mai spus Victor Ponta.

 UPDATE - Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, după consultări, că este impotriva alegerilor anticipate, care ar avea, în opinia sa, multe dezavantaje și consecințe nefaste pentru instituții.

„De la bun început, i-am spus presei că nu suntem în favoarea anticipatelor. Constituția prevede pași anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la anticipate durează patru luni de zile. Consecințele derulării anticipatelor: un blocaj instituțional, administrația se blochează, funcționarii așteaptă noii șefi, instituțiile nu vor putea să funcționeze, presiuni pe cursul de schimb”, a declarat Tăriceanu.

El consideră că efortul organizării alegerilor anticipate nu se justifică, în condițiile în care acestea ar avea loc cu puțin timp înainte de alegerile în termen.

„I-am spus președintelui că soluția e nepotrivită, mai ales că economia de timp ar fi nesemnificativă în final. Ar putea fi organizate cu trei-patru luni înainte de alegerile la termen. O tevatură uriașă pentru un avantaj de timp prea mic. Suntem într-o situație nefirească, în care partidul care își desemnează premierul nu îl votează, pentru că vrea să ajungă la anticipate. În perioada următoare mă aștept să avem diverse contacte și să încercăm să dăm o soluție politică de stabilitate”, a adăugat Tăriceanu.

Totodată, ALDE nu a venit în fața președintelui Iohannis cu o propunere de premier.

„Nu e o chestiune de opțiune de alianță politică sau electorală, ci discutăm de un lucru clar punctual și pe care președintele l-a pus pe masă, alegerile anticipate. Sunt foarte clar împotriva alegerilor anticipate”, a mai spus Tăriceanu.

UPDATE - Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat joi, după consultări, că Uniunea nu a prezentat un candidat propriu pentru funcţia de premier şi nu îl va susţine nici pe candidatul PSD.

"Am spus că nu vom constitui o majoritate în jurul candidatului PSD la funcţia de prim-ministru. (...) Votul pe moţiunea de cenzură era pentru a bloca schimbarea sistemului electoral privind alegerea primarilor, nu era pentru un alt proiect politic. Şi am spus că nu avem o propunere pentru funcţia de prim-ministru", a declarat Kelemen Hunor.

UPDATE - Delegația USR, condusă de Dan Barna, a ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

"Am avut consultările cu Iohannis, i-am transmis președintelui poziția USR: alegerile anticipate sunt soluția morală, etică și necesară pentru România în momentul de față. Orice alt scenariu nu va face, din păcate, decât să continuăm ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care nu poate să guverneze. I-am făcut două cereri clare, pentru scenariul în care majoritatea blocheză anticipatele. I-am solicitat indiferent de premier, să se asigure că acesta va avea asumat, în programul de guvernare, să aibă loc alegerea primarilor în două tururi, iar cea de-a doua a fost aceea ca USR să facă efectiv parte din propunerile de Guvern care s-ar realiza", a spus Barna.

Referitor la propunerea de premier, Barna a spus: "Am făcut și propunere de premier, este vorba despre Dacian Cioloș. Constituția prevede acest mecanism".

Întrebat care a fost răspunsul lui Iohannis, liderul USR a precizat: "Iohannis a spus că a luat act de propunerea noastră, că va analiza și va anunța o primă nominalizare. Mesajul este că obiectul domniei sale este de a avea anticipate, respectiv să avem două guverne respinse în Parlament. Miza este, evident președintele a confirmat-o, nu intenționează și va respinge orice variantă de Guvern PSD".

UPDATE - Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat joi, după consultări, că i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de a-l desemna premier pe Remus Pricopie.

În opinia sa, aprobarea moţiunii de cenzură a însemnat un succes al PSD, deoarece în acest fel a fost blocată intenţia Guvernului Orban de a modifica legislaţia cu privire la alegerile locale.

"Noi, Partidul Social Democrat, ne-am făcut datoria de a apăra democraţia, astfel încât legile electorale să nu fie modificate cu atât de puţin timp până la desfăşurarea lor. Acum am avut de-a face cu o modificare la alegerile locale. Cu alte cuvinte, trecând moţiunea, alegerile locale vor fi pentru primari dintr-un singur tur, respectiv pentru preşedinţii consiliilor judeţene prin vot direct, urmând să intrăm, printr-o dezbatere transparentă şi publică în Parlament, pentru a face modificări la alegerile locale în perspectiva anului 2024, cum este şi corect şi constituţional", a precizat Ciolacu.

El a adăugat că aşteaptă decizia preşedintelui cu privire la desemnarea premierului şi în acest sens a convocat conducerea partidului pentru luni, 10 februarie. 

UPDATE - Premierul demis Ludovic Orban a declarat, joi, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că obiectivul partidului pe care îl conduce este acela de a face posibile alegerile anticipate, deoarece "românii își doresc un nou Parlament, cu oameni de calitate".

"Obiectivul nostru este finalizarea procedurii de anticipate, există un suport extrem de larg, de puternic pentru alegeri anticipate. Românii vor să aleagă un Parlament nou, compus din oameni de calitate, care să-i reprezinte cu adevărat", a precizat Orban.

Întrebat care este obiectivul PNL, Orban a precizat: "Obiectivul este să câștigăm alegerile locale în toate localitățile în care este posibil. Obiectivul alegerilor anticipate este cuprins în acordul nostru, iar în privința acestor aserțiuni, ele sunt în contradicție  cu realitatea. PNL a bătut PSD în alegerile europarlamentare, iar alături de președintele Klaus Iohannis a bătut PSD în alegerile prezidențiale", a precizat Orban.

UPDATE - Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi, înaintea consultărilor cu Iohannis că PSD și Pro România au acum majoritate și vor merge cu varianta Remus Pricopie pentru funcție de premier.

"Vedem ce vom face dupa consultări", a mai spus Ciolacu.

 UPDATE - Consultările de la Palatul Cotroceni au început, joi, la ora 12.00. Primii chemați la consultări sunt reprezentanții partidului PNL.

Mai multe imagini descoperiți în galeria foto

UPDATE - Potrivit unor surse din cadrul PNL, partidul îl va propune la consultările cu Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni pe Ludovic Orban pentru funcția de premier. Orban va fi și prima, și a doua propunere, dacă se ajunge în această situație. 

De asemenea, un vot în plen ar putea să se desfășoare cel mai târziu pe 24 februarie.

Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că instituţiile statului vor funcționa normal, în timp ce politicienii vor căuta cele mai potrivite soluții pentru instalarea unui nou Guvern.

Numele acceptat de șeful statului ar putea fi anunțat chiar joi seară.

Klaus Iohannis, după căderea Guvernului Orban: "Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil voi anunţa deja persoana desemnată pentru a forma un nou Guvern. Eu am fost şi rămân şi vă spun că să fie foarte clar adeptul alegerilor anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru sau nu reuşesc să înţeleagă acest lucru, atunci voi insista ca în continuare să fie votat un Guvern care vine cu o agendă reformatoare, un Guvern care este construit de şi în jurul PNL. Asta ca să fie foarte clar ce se va întâmpla în continuare."

Programul consultărilor de la Palatul Cotroceni

Ora 12.00 - Consultări cu PNL

Primii au fost invitaţi reprezentanţii PNL, care, potrivit anunțului făcut de Administraţia Prezidenţială, se vor întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis de la ora 12.00.

Propunerea acestora de premier este tot Ludovic Orban. Anterior, liberalii se reunesc într-o şedinţă care are loc la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

Miercuri seară, premierul demis, Ludovic Orban, a afirmat din nou că PNL nu va vota învestirea niciunui nou Guvern, având ca scop grăbirea procedurilor pentru respingerea a două guverne în 60 de zile, în vederea declanşării alegerilor anticipate.

Ora 12.45 - Consultări cu PSD

De la ora 12.45, Klaus Iohannis se întâlneşte cu reprezentanţii PSD. Aceştia îl vor propune pe Remus Pricopie pentru funcţia de premier.

Ora 13.30 - Consultări cu USR

De la 13.30, sunt aşteptaţi la consultări reprezentanţii USR. Liderul Dan Barna a precizat că USR îşi doreşte alegeri anticipate şi nu va vota învestirea unui nou guvern.

În schimb, dacă nu se întruneşte majoritate pentru declanşarea alegerilor anticipate, Barna a afirmat că susţine un guvern care ar avea mandatul de a emite o OUG pentru alegerea primarilor în două tururi, informează News.ro.

Delegaţia USR va fi formată din Dan Barna, Cătălin Drulă, Cristina Prună, Stelian Ion şi Ionuţ Moşteanu.

Ora 14.45 - Consultări cu UDMR

De la 14.15, sunt programaţi la consultări reprezentanţii UDMR, care, deşi au votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, au anunţat că nu doresc să formeze o nouă majoritate.

”Nu vrem să formăm o nouă majoritate în Parlament. (...) Nu vom avea o propunere de premier, vom aştepta pe cine va propune preşedintele pentru această funcţie”, a transmis, miercuri, Kelemen Hunor.

Ora 15.00 - Consultări cu PMP

Partidul Mişcarea Populară va merge la consultările de la Cotroceni la ora 15.00. Eugen Tomac a afirmat că, în loc de două tururi pentru alegerea primarilor, România intră în al doilea an de criză.

”Nu-i înţeleg deloc pe cei care împing ţara din nou în criză politică, fără a se gândi la consecinţă”, a transmis Tomac, care precizează că doar alegerea primarilor în două tururi poate trimite PSD în opoziţie în mod real.

Ora 15.45 - Consultări cu ALDE

De la 15.45 se vor afla la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis reprezentanţii ALDE. În cursul zilei, aceştia se vor reuni în şedinţă pentru a decide mandatul cu care se vor prezenta la Cotroceni.

La ora 12.00, ALDE a anunțat o ședință la sediul partidului pentru a stabili mandatul pentru Cotroceni.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ar putea să anunțe dacă susține sau nu propunerea PSD și Pro România pentru fotoliul de premier. 

Ora 16.30 - Consultări cu Pro România

De la 16.30, sunt programaţi la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis reprezentanţii Pro România, care-l susţin pe Remus Pricopie.

”Ca să scăpăm de gelozii şi de rivalităţi politice, pe care le avem (...) venim cu o persoană, un om care nu e nici în echipa lui Dragnea, nici ciumă roşie, nici vorbă de aşa ceva. Dacă avem majoritate, lucru care se va dovedi, sper să mergem cu 233 de semnături”, a spus, miercuri, Victor Ponta, într-o declaraţie de presă comună cu Marcel Ciolacu.

Ora 17.15 - Consultări cu minoritățile naționale

De la 17.15, Iohannis se va întâlni cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi, cel mai probabil, joi seară va anunţa propunerea de premier.

Guvernul Orban a fost demis miercuri ca urmare a adoptării moţiunii de cenzură iniţiate de PSD, cu 261 de voturi ”pentru”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban vrea un deznodământ cât mai rapid: Vom grăbi procedurile pentru a avea anticipate
Orban vrea un deznodământ cât mai rapid: Vom grăbi procedurile pentru a avea anticipate

Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat, miercuri seară, că doreşte să se ajungă cât mai repede la un deznodământ, după ce moţiunea a fost votată.

CTP, după căderea Guvernului Orban: „O înfrângere zdrobitoare, a fost wrestling în Parlament”
CTP, după căderea Guvernului Orban: „O înfrângere zdrobitoare, a fost wrestling în Parlament”

„Căderea Guvernului Orban este o înfrângere zdrobitoare”, a declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu pentru Știrile PRO TV.

Ce urmează după căderea Guvernului Orban. Care sunt mizele și ce scenariu își dorește PNL
Ce urmează după căderea Guvernului Orban. Care sunt mizele și ce scenariu își dorește PNL

Ludovic Orban este demis, iar în următoarea perioadă scena politică va fi arbitrată de șeful statului.

Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. PSD și PRO România îl propun pe Remus Pricopie
Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. PSD și PRO România îl propun pe Remus Pricopie

Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost adoptată, miercuri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi "pentru".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.