Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev cu trenul și se întâlnesc cu Zelenski. Sunt primii lideri UE pe front

×
Codul embed a fost copiat

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia se duc la Kiev cu trenul pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, devenind astfel primii lideri UE care se deplasează pe frontul ucrainean.  

Prim-miniştrii Republicii Cehe, Poloniei şi Sloveniei se vor deplasa marţi la Kiev, pentru o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în calitate de reprezentanţi ai liderilor Uniunii Europene (UE), a anunţat premierul ceh Petr Fiala pe reţele de socializare, informează Reuters şi AFP.

Cei trei lideri UE călătoresc în Ucraina pe calea ferată, iar trenul lor a trecut deja granița polono-ucraineană marți după-amiază, transmite Biroul Primului Ministru al Poloniei.

Cehul Fiala este însoțit de premierul polonez Mateusz Morawiecki și de cel sloven Janez Janša, precizează CNN.

 

Citește și
Zelenski
Zelenski dă asigurări că armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie cecene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

"Scopul vizitei este de a confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea şi independenţa Ucrainei", a spus Fiala.

"Obiectivul acestei vizite este, de asemenea, de a prezenta un pachet larg de sprijin pentru Ucraina şi pentru ucraineni", a adăugat premierul ceh.

Un comunicat al guvernului polonez anunţă, la rândul său, că cei trei premieri se vor deplasa la Kiev în calitate de reprezentanţi ai Consiliului European, "pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu premierul ucrainean Denis Şmîhal".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 20. Prim-miniştrii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei au ajuns la Kiev
Război în Ucraina, ziua 20. Prim-miniştrii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei au ajuns la Kiev

Război în Ucraina, ziua 20. Explozii puternice s-au auzit, marți dimineață, în centrul Kievului. Președintele Volodimir Zelenski a prelungit legea marțială pentru încă 30 de zile.

Zelenski dă asigurări că armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie cecene
Zelenski dă asigurări că armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie cecene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări marţi, într-un mesaj video postat pe contul său de Telegram, că "armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie sângeroase care au durat ani de zile în Cecenia".

Boris Johnson: Vestul a făcut o greșeală teribilă cu Putin. Dependența de gazul rusesc l-a încurajat să bombardeze civili
Boris Johnson: Vestul a făcut o greșeală teribilă cu Putin. Dependența de gazul rusesc l-a încurajat să bombardeze civili

Occidentul a făcut o ”greșeală teribilă” lăsându-l pe Putin ”să scape” după anexarea Crimeei în 2014 și a devenit apoi ”mai dependent” de resursele rusești, a spus Boris Johnson. Iar această dependență l-a încurajat să bombardeze civili, mai crede el.

 

Ucraina: Doar șapte din zece coridoare umanitare erau funcționale luni
Ucraina: Doar șapte din zece coridoare umanitare erau funcționale luni

Doar şapte din zece coridoare umanitare concepute pentru evacuarea civililor din zonele disputate în conflictul din Ucraina erau funcţionale luni, potrivit oficialităţilor de la Kiev, transmite DPA, citată de Agerpres.

Aproape toate forțele militare ruse din Ucraina au rămas blocate. Ce a descoperit Pentagonul
Aproape toate forțele militare ruse din Ucraina au rămas blocate. Ce a descoperit Pentagonul

Aproape toate ofensivele militare rusești din Ucraina rămân blocate după ce au făcut puține progrese în weekend, potrivit unei informări a Pentagonului, scrie The Guardian.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.