Tânăr, găsit de poliție la 20 de ani de la dispariția sa. Momentul reîntâlnirii cu familia

recunoastere faciala
iStock

O mamă din China s-a reunit cu băiatul ei, care fusese furat de traficanți în 1999, când acesta avea 5 luni. Chiriașul familiei a complotat cu traficanții de copii ca să-l fure și să-l vândă pe nou-născut.

Ani întregi, părinții l-au căutat pe cel mic, împreună cu investigatorii, dar fără să-l găsească, potrivit Daily Mail.

,,Am ținut poze cu copilul meu timp de 20 de ani, întrebând oamenii din toate locurile în care am fost dacă l-au văzut”, a declarat femeia.

După multe căutări, în 2018, poliția a reușit să-i prindă pe chiriaș și pe complicii lui, dar nu l-a localizat pe băiat.

Cu toate acestea, un an mai târziu, băiatul a fost găsit cu ajutorul unei tehnologii de recunoaștere facială. Un test ADN a confirmat că băiatul este fiul celor doi.

Citește și
copil somn
Descoperirea terifiantă a autorităţilor: şase copii răpiţi şi găsiţi mutilaţi după zile de căutări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Băiatul, acum student, a descris reîntâlnirea ca fiind ,,foarte emoționantă”, dar a recunoscut că a fost ,,confuz”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei copii împușcați, găsiți într-o casă. ”O scenă îngrozitoare”
Trei copii împușcați, găsiți într-o casă. ”O scenă îngrozitoare”

Trei copii și o femeie au fost descoperiți împușcați într-o casă din Michigan, SUA, relatează ABC News.

Descoperirea terifiantă a autorităţilor: şase copii răpiţi şi găsiţi mutilaţi după zile de căutări
Descoperirea terifiantă a autorităţilor: şase copii răpiţi şi găsiţi mutilaţi după zile de căutări

Şase copii din sud-vestul Tanzaniei au fost găsiţi ucişi şi mutilaţi de către autorităţi. Părţi din trupurile copiilor, cu vârste cuprinse între 2 şi 9 ani, lipseau.

Tatăl care și-a răpit copiii, cercetat în libertate. Copiii sunt din nou alături de mamă
Tatăl care și-a răpit copiii, cercetat în libertate. Copiii sunt din nou alături de mamă

Cei doi copii, de 8 şi 10 ani, furaţi de pe stradă de tatăl lor, un cetăţean grec cu probleme penale, sunt din nou alături de mamă.

Sistemul ”Alertă răpire copil”, folosit în premieră pentru a-i găsi pe minorii furați de tatăl grec
Sistemul ”Alertă răpire copil”, folosit în premieră pentru a-i găsi pe minorii furați de tatăl grec

Doi copii, de 8 şi 10 ani, furaţi de pe stradă de tatăl lor, un cetătean grec cu probleme penale, din cauza traficului de droguri, au fost salvaţi de autorităţi.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.