Turist maghiar dispărut de 4 zile în Munții Bihorului. Ce au descoperit salvatorii

×
Codul embed a fost copiat

Este alertă de patru zile în Munții Bihorului, în zona Platoului Padiș. Pompieri, jandarmi, salvamontiști și polițiști caută un turist maghiar, despre soarta căruia nu se mai știe nimic de vineri.

Până acum au fost găsite doar câteva dintre bunurile lui, dar nici urmă de bărbatul de 29 de ani.

Zona în care acesta a dispărut este una periculoasă, plină de râpe adânci. Alarma a fost dată vineri. Un turist a găsit la marginea Avenului Negru rucsacul celui dispărut, în care se aflau actele, un aparat foto şi un telescop pentru dronă. Prima supoziţie a fost ca turistul maghiar ar fi încercat să îşi recupereze drona, încurcată intre crengi şi ar fi căzut în avenul adânc de aproape 80 de metri.

Pinter Istvan, Salvaspeo Bihor: "S-a căutat în Avenul Negru victima şi eventual, drona şi tot ce mai avea el lucruri personale, nu s-a găsit."

Echipe formate din zeci de salvatori au cercetat întreaga zonă, căutând orice urmă sau indiciu care să îi ducă la turistul dispărut, iar acesta a fost dat în urmărire.

Citește și
Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului
Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului. Filmarea care i-ar fi fost fatală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Maior Camelia Roşca purt. cuv. ISU "Crisana": "Misiunea de căutare a cetăţeanului maghiar este în desfăşurare, fiind efectuată de echipaje mixte de pompieri militari, personal al Salvamont, poliţişti, jandarmi şi lucrători din cadrul Parcului Naţional Apuseni."

Zona este extrem de accidentată, iar salvatorii au fost instruiţi să fie extrem de atenţi.

Mircea Petrescu, coordonator echipa de salvare: "Zona respectivă nu este făcută pentru a fi filmată cu drona, pentru că este o zonă foarte periculoasă, unde foarte uşor se poate cădea din poteca turistică direct în avenele care sunt în zonă. În al doilea rând, pădurea este foarte deasă şi o dronă care nu este bine coordonată, poate să se agaţe în orice copac."

Turist: "Sunt zone periculoase, deci dacă nu este atent ... sunt tot felul de gropi, peşteri, avenuri."

Părinţii turistului aşteaptă în continuare veşti. Salvamontiştii insista ca zonă trebuie evitată, deoarece este periculoasă, şi sunt multe capcane în jur.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacţia unui turist american ajuns în Apuseni.
Reacţia unui turist american ajuns în Apuseni. "E incredibil să vezi cascadele"

Toamna superbă, care ne bucura în aceste zile, vă invită la munte. Vă propunem, în inima Apusenilor, un loc unde spectacolul naturii este fascinant.

Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului. Filmarea care i-ar fi fost fatală
Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului. Filmarea care i-ar fi fost fatală

Este alertă de trei zile în munţii Bihorului, în zona platoului Padiș. Pompieri, jandarmi şi salvamontişti cauta un turist maghiar, despre care nu se mai ştie nimic de vineri.

Turist mort în Delta Dunării, după ce a încercat să reconstituie o scenă din Titanic
Turist mort în Delta Dunării, după ce a încercat să reconstituie o scenă din Titanic

O glumă a sfârşit prost în Delta Dunării. Un bărbat din Arad a murit încercând să reconstituie vestita scena din filmul ''Titanic''.

Turist rătăcit în Bucegi după ce a folosit Google Maps. A fost căutat 9 ore
Turist rătăcit în Bucegi după ce a folosit Google Maps. A fost căutat 9 ore

Un bărbat de 64 de ani din Brăila a fost eroul unei aventuri extrem de periculoase, în munţii Bucegi. Plecat singur în drumeţie, omul s-a rătăcit şi a fost surprins pe munte de vremea rea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.