Ceremonii restrânse de Ziua Armatei. Ce a transmis președintele Klaus Iohannis

×
Codul embed a fost copiat

Militarii români din garnizoanele din țară și de pe fronturile din întreaga lume au sărbătorit, duminică, Ziua Armatei.

 

Au fost ceremonii restrânse fără public și fără expozițiile de tancuri și transportoare blindate, de care se bucurau copiii în alți ani. În ciuda anunțului făcut de Armata Română, în Parcul Carol din București s-au strâns, totuși, zeci de oameni, care au urmărit ceremonia de la distanță.

25 octombrie este ziua în care, în 1944, militarii români reușeau să elibereze Transilvania de sub ocupație străină. De atunci, armata își sărbătorește ziua în fiecare an. Acum însă, lucrurile au stat diferit în Parcul Carol din București, de exemplu.

A fost prima zi Armatei fără public. Vedeam în alți ani mii de invitați. De această dată au avut acces doar fotografii și operatorii.

Citește și
Festivități de Ziua Armatei, fără public, din cauza restricțiilor. Participă preşedintele şi premierul
Festivități de Ziua Armatei, fără public, din cauza restricțiilor. Participă preşedintele şi premierul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și loja politicienilor a fost aproape goală. A fost însă prezent președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, președintele României: „Implicarea Armatei României în acest efort național încă de la debutul pandemiei a fost exemplară."

Viitori medici militari, studenții din anul întâi de la Academia Medico-Militară, au depus jurământul în fața președintelui.

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării: „Condițiile dificile generate de pandemia Covid-19 nu ne vor împiedica să sărbătorim Ziua Armatei României, să prețuim militarii și civilii deopotrivă."

Deși reprezentanții Armatei anunțaseră că accesul publicului este interzis, zeci de oameni au venit totuși să vadă de la depărtare ceremonia. Privitorii s-au risipit repede pentru că, de această dată, nu au mai putut admira tehnica militară.

Aleea pe care militarii își expuneau în alți ani tancuri și transportoarele blindate a fost goală de această dată. Nu au fost organizate nici ateliere, nici expoziții. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu parada de 1 Decembrie de anul acesta. Nu a fost luată o decizie, iar ministrul Apărării a spus deja că va fi organizată diferit.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române:
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române: "Război cu un inamic nevăzut"

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut duminică, 25 octombrie a.c., la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I din București, o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României.

Festivități de Ziua Armatei, fără public, din cauza restricțiilor. Participă preşedintele şi premierul
Festivități de Ziua Armatei, fără public, din cauza restricțiilor. Participă preşedintele şi premierul

Militarii români din ţară, dar şi de pe fronturile din lumea întreagă, sărbătoresc duminică Ziua Armatei.

Manifestări de ziua Armatei Române. Reacția copiilor care s-au antrenat alături de militari
Manifestări de ziua Armatei Române. Reacția copiilor care s-au antrenat alături de militari

Militarii români din întreaga ţară, dar şi de pe fronturi din lumea întreagă au sărbătorit vineri Ziua Armatei.

Iohannis și Dăncilă, prezenți la un eveniment organizat de Ziua Armatei Române. Mesajul transmis de cei doi
Iohannis și Dăncilă, prezenți la un eveniment organizat de Ziua Armatei Române. Mesajul transmis de cei doi

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită joi în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operațiuni.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.