Fost elev al unui liceu din Cluj-Napoca, condamnat pentru trafic de scutiri. Câte adeverințe medicale a vândut

judecator
Shutterstock

Un fost elev al unui liceu din Cluj-Napoca a fost condamnat la închisoare pentru trafic cu adeverințe medicale. El ar fi vândut peste 100 de scutiri falsificate, cu care alți elevi și-au motivat absențe.

Numărul mare al acestora a atras atenția conducerii.

Polițiștii au descoperit peste o sută de adeverințe falsificate și vândute elevilor, cu parafe și nume inexistente de medici.

Tânărul, care acum are 18 ani, a fost condamnat la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată. Pedeapsa a rămas definitivă, la Curtea de Apel Cluj, relatează publicația Știri de Cluj.

Potrivit magistraților, în anii 2016-2017, inculpatul a falsificat 113 de adeverinţe medicale, „sens în care a plăsmuit tipizatele înscrisurilor, prin imprimarea în corpul lor, cu ajutorul tehnicii de calcul, de impresiuni de ştampile şi de parafe asociate fictiv unor medici de familie având nume reale ori imaginare, conduită urmată de încredinţarea celor 113 înscrisuri, cu titlu oneros, către mai mulţi elevi din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, știind că scrierea şi semnătura urmează a fi contrafăcute iar în cuprinsul tipizatelor se vor atesta situaţii medicale reale sau fictive pentru justificarea unor perioade de absenteism, acţiuni succedate de folosirea înscrisurilor astfel contrafăcute pentru justificarea absenţelor şcolare ale elevilor nominalizaţi în adeverinţele medicale” se precizează în actele de urmărire penală.

Citește și
medic
Părinții, în goana după adeverințe medicale pentru noul an școlar. Cine are de fapt nevoie de ele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O fată a mărturisit

Direcţia de Sănătate Publică Cluj a stabilit că cel puţin 22 de medici figurează în cuprinsul înscrisurilor analizate cu coduri de parafă diferite faţă de cel real, iar unele persoane care apar în cuprinsul adeverinţelor medicale ca medici nu există în lista comunicată de către DSP Cluj.

Directorul Colegiului, Mircea Bertea, a fost audiat în proces și a arătat că au fost efectuate verificări în privinţa scutirilor medicale iar o elevă a recunoscut faptul că motivările pe care le prezenta dirigintei erau cumpărate de la un tânăr. La rândul ei, ar fi vândut mai departe scutiri, a precizat ea.

O profesoară, diriginte de clasă, a devenit suspicioasă având în vedere numărul crescut de absențe ale unei eleve și a luat legătura cu medicul de familie al acesteia, iar medicul a negat că ar fi eliberat adeverinţele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medici şi asistente medicale din Vaslui şi Bacău, condamnaţi după ce au eliberat adeverinţe false
Medici şi asistente medicale din Vaslui şi Bacău, condamnaţi după ce au eliberat adeverinţe false

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au condamnat la închisoare cu suspendare sau cu amânarea executării pedepsei 15 medici şi asistente de la o clinică medicală din judeţul Bacău care avea punct de lucru şi în Vaslui, transmite Agerpres.

Părinții, în goana după adeverințe medicale pentru noul an școlar. Cine are de fapt nevoie de ele
Părinții, în goana după adeverințe medicale pentru noul an școlar. Cine are de fapt nevoie de ele

În toată agitația începutului de an școlar, părinții mai au o problemă de rezolvat: să obțină adeverințele medicale cerute în contextul pandemiei.

Adeverinţe pentru permise port-armă şi de conducere, emise fără niciun test la o clinică
Adeverinţe pentru permise port-armă şi de conducere, emise fără niciun test la o clinică

Un medic din Bucureşti a fost reţinut miercuri dimineaţă, de poliţişti, acuzat că ar fi emis sute de adeverinţe medicale false, care au fost apoi folosite pentru a obţine permise de conducere şi permise de port-armă.

Au scăpat de ”frezoane” și au dat de ceva mai grav. De ce boală ”suferă” acum asistații social din Târgoviște
Au scăpat de ”frezoane” și au dat de ceva mai grav. De ce boală ”suferă” acum asistații social din Târgoviște

Situaţie revoltătoare la Târgovişte: dintre cei 300 de asistaţi social, 260 au adus adeverinţe medicale că nu pot munci în folosul comunităţii, aşa cum cere legea pentru a primi ajutor financiar de la stat.

Control la
Control la "mansarda". Ce demnitari se vor intalni cu psihiatrul

Candidatii la parlamentare, locale si prezidentiale ar putea fi obligati sa prezinte adeverinte medicale din care sa rezulte ca nu au afectiuni psihice si psihiatrice si, de asemenea, sa fie supusi anual, odata alesi, unui control psihologic si psihiatric

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.