PSD anunță că ”nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiției”

Liviu Dragnea
Agerpres

PSD a avut o primă reacție după anunțul președintelui Klaus Iohannis referitor la temele referendumului de pe 26 mai, care va fi organizat pe teme ale justiției.

Social-democrații afirmă într-un comunicat de presă că nu se vor opune că nu se vor opune ”în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis”, dar că nu vor accepta ”reducerea sau desființarea salariului minim pe economie sau oprirea creșterilor de venituri din programul de guvernare, așa cum vor partidele din opoziție”.

Așa cum a anunțat anterior, PSD nu se va pronunța oficial asupra întrebărilor pentru referendum propuse de Iohannis, decât după ce acestea vor fi formulate. PSD nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis, dar nu va accepta niciodată reducerea sau desființarea salariului minim pe economie sau oprirea creșterilor de venituri din programul de guvernare, așa cum vor partidele din opoziție.

PSD nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiției, dar nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar.

Europarlamentarii PSD nu își vor critica niciodată țara în afară și nu vor vota niciodată împotriva României în Parlamentul European, așa cum au făcut cei ai PNL sau USR.” - se arată în comunicatul de presă al PSD.

Citește și
klaus iohannis
Iohannis a anunțat temele pentru referendum: interzicerea amnistiei și grațierii și a OUG-urilor pe infracțiuni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iohannis a anunțat temele referendumului pe justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea aministiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare.

Conform preşedintelui, cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li se şteargă efectele condamnărilor şi, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanţe de urgenţă în domenii sensibile precum legislaţia penală şi organizarea sistemului judiciar.

Totodată, Iohannis s-a arătat îngrijiorat de faptul că există discuții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Iohannis avertizează despre ”iminența unor noi ordonanțe de urgență”, în aceste zile
Iohannis avertizează despre ”iminența unor noi ordonanțe de urgență”, în aceste zile

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat îngrijiorat, joi, de faptul că există discuții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale.

Iohannis a anunțat temele pentru referendum: interzicerea amnistiei și grațierii și a OUG-urilor pe infracțiuni
Iohannis a anunțat temele pentru referendum: interzicerea amnistiei și grațierii și a OUG-urilor pe infracțiuni

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi cele două teme care vor fi supuse referendumului din 26 mai, când vor avea loc și alegerile pentru Parlamentul European.

Iohannis, aplaudat și huiduit în Parlament, în ședința solemnă. Dăncilă: ”Îmi cer scuze”
Iohannis, aplaudat și huiduit în Parlament, în ședința solemnă. Dăncilă: ”Îmi cer scuze”

Camera Deputaţilor şi Senatul a marcat, marți, printr-o şedinţă solemnă, 15 ani de la aderarea României la NATO, la care au participat președintele și premierul României, alături de alți demnitari cu rang înalt.

Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: ”Este probabil o glumă de 1 Aprilie”
Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: ”Este probabil o glumă de 1 Aprilie”

PSD i-a dat o replică președintelui Klaus Iohannis, luni, după ce șeful statului s-a arătat nemulțumit de ”felul prin care guvernează PSD”, prin ordonanțe de urgență.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.