Cum l-a înșelat Erdogan pe Vladimir Putin, chiar după ce l-a invitat oficial într-o vizită în Turcia

erdogan, putin
AFP

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-ar putea să-l fi înșelat pe față pe prietenul său rus Vladimir Putin.

După ce a încheiat discuțiile cu Erdogan în cadrul unei vizite la Istanbul, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întors acasă cu cinci comandanți ai batalionului Azov, care au fost inițial luați prizonieri de Rusia în timpul bătăliei pentru apărarea orașului Mariupol.

Comandanții au fost eliberați într-un schimb de prizonieri supervizat de Ankara în septembrie - dar numai cu condiția ca aceștia să rămână în Turcia până la sfârșitul războiului.

Zelenski a postat o înregistrare video în care dă mâna cu soldații și îi îmbrățișează, salutându-i ca fiind "eroi" și sărbătorind faptul că "vor fi în sfârșit alături de rudele lor", potrivit Daily Beast, care citează Al Jazeera. De asemenea, președintele a postat sâmbătă pe Twitter o fotografie cu comandanții folosind expresia "Acasă!".

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a denunțat întoarcerea soldaților și a acuzat Turcia că a încălcat acordul inițial.

Citește și
putin si erdogan in videoconferinta
Vladimir Putin l-a lingușit pe Erdogan în timpul unei video-conferințe. Înainte, l-a întâmpinat cu un aer vioi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Nimeni nu ne-a informat despre acest lucru. Conform acordurilor, acești lideri trebuiau să rămână pe teritoriul Turciei până la sfârșitul conflictului", a declarat Dmitri Peskov, potrivit DW News. Zelenski nu a detaliat motivul pentru care comandanții s-ar putea întoarce acasă.

Militarii - Denis Prokopenko, Sviatoslav Palamar, Serhi Volinsky, Oleh Khomenko și Denis Shleha - s-au numărat printre sutele de luptători cărora li s-a ordonat să se predea asediatorilor ruși din Mariupol în mai 2022. Pentru Kremlin, orașul-port a reprezentat o parte crucială a planurilor sale pentru un pod terestru între sudul Rusiei și Crimeea ocupată.

Decizia Turciei de a-i preda pe comandanții de la Azov vine în contextul în care Erdogan a anunțat că îl va găzdui pe Putin luna viitoare, în speranța de a prelungi un acord care să permită utilizarea Mării Negre pentru a exporta cereale din porturile ucrainene.

În timp ce Erdogan a declarat recent că Ucraina "merită fără îndoială să devină membră a NATO", președintele turc a subliniat că este convins de necesitatea ca Kievul să intre în discuții de pace cu Moscova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Erdogan susține că țara sa are o „relație specială” cu Putin: „Rusia și Turcia au nevoie una de cealaltă”
Erdogan susține că țara sa are o „relație specială” cu Putin: „Rusia și Turcia au nevoie una de cealaltă”

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat pentru CNN, într-un interviu publicat vineri, că țara sa are o "relație specială" cu președintele rus Vladimir Putin.

Vladimir Putin l-a lingușit pe Erdogan în timpul unei video-conferințe. Înainte, l-a întâmpinat cu un aer vioi
Vladimir Putin l-a lingușit pe Erdogan în timpul unei video-conferințe. Înainte, l-a întâmpinat cu un aer vioi

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au văzut joi într-o video-conferință cu ocazia inaugurării primei centrale nucleare din Turcia, construită de Rusia. 

Rusia și Ucraina, eșec la negocierile din Turcia. Moscova și Kievul nu au semnat un nou acord de schimb de prizonieri
Rusia și Ucraina, eșec la negocierile din Turcia. Moscova și Kievul nu au semnat un nou acord de schimb de prizonieri

Rusia și Ucraina nu au ajuns la un nou acord privind schimbul de prizonieri în timpul discuțiilor purtate în Turcia.

Rusia anunță că este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa
Rusia anunță că este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa

Rusia este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană prin gazoductul Yamal-Europa, a anunţat vicepremierul rus Aleksandr Novak.

UE, preocupată de legăturile Turciei cu Rusia. Borrell: Este important să nu le dea nicio variantă de ocolire a sancţiunilor
UE, preocupată de legăturile Turciei cu Rusia. Borrell: Este important să nu le dea nicio variantă de ocolire a sancţiunilor

Uniunea Europeană este preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia în pofida războiului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale dure împotriva Moscovei, transmite dpa.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.