Alegeri în SUA, 2020. Primele rezultate, anunţate în două localități din New Hampshire

×
Codul embed a fost copiat

Peste Ocean a început ziua decisivă! Primele secții de votare din SUA s-au deschis în statul New Hampshire, urmând că urnele să se închidă miercuri dimineață, la 7, ora României.

CITIȚI în acest articol: Alegeri SUA 2020, LIVE UPDATE

Americanii își aleg nu doar președintele, ci și pe toți cei 435 de reprezentanți în camera inferioară a legislativului și 35 din cei 100 de senatori. De asemenea, vor fi schimbați 13 guvernatori.

Creditat de sondaje cu locul al doilea, Trump vrea să evite să devină primul preşedinte în exerciţiu care pierde alegerile pentru un al doilea mandat după George Bush senior, în 1992. Totuși, cursa este foarte strânsă în așa-numitele state oscilante, mai ales în Pennsylvania, astfel încât comentatorii politici consideră deznodământul incert.

Trump a mai spus că voturile ar trebui să fie numărate nu mai târziu de noaptea alegerilor, chiar dacă în multe state numărarea durează adesea zile sau săptămâni.

 

Alegeri SUA 2020, LIVE UPDATE:

 

ora 15.00 Trump a publicat un colaj VIDEO cu dansurile sale la mitinguri pe ritmurile Village People

Preşedintele american Donald Trump a publicat pe contul său de Twitter o înregistrare video în care arată secvenţe din dansurile la care a participat la mitingurile sale electorale pe ritmurile melodiei YMCA a formaţiei Village People, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Imaginile cu o durată de puţin mai mult de două minute, publicate la finalul campaniei electorale de dinaintea unui scrutin prezidenţial foarte disputat ce se desfăşoară marţi, sunt însoţite de mesajul: ''VOTAŢI!, VOTAŢI!,VOTAŢI!.

Trump apare fără mască în diferite momente la mitingurile sale din mai multe state şi secvenţele includ de asemenea coregrafia care a dat popularitate acestei melodii lansate în anul 1978, preşedintele încercând să imite mişcările din braţe şi şolduri pe ritmurile ei.

Deşi aceste dansuri ale lui Trump s-au viralizat în ultimele săptămâni pe unele reţele de socializare, unii dintre membrii formaţiei Village People i-au cerut în mod repetat candidatului republican să nu mai folosească melodia lor în timpul acţiunilor sale politice.

De pildă, un membru al acestui grup pop, Victor Willis, nu doar a criticat folosirea melodia YMCA, dar s-a arătat deranjat şi de imitarea coregrafiei.

ora 11:45 Primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale, anunţate în două sate din New Hampshire

Primele rezultate ale scrutinului prezidenţial din Statele Unite au fost anunţate în cele două sate Dixville Notch şi Millsfield din New Hampshire, care au dat startul simbolic al alegerilor din SUA în noaptea de luni spre marţi, relatează dpa.

Candidatul democrat Joe Biden a câştigat toate cele cinci voturi în cătunul Dixville Notch. Actualul preşedinte american Donald Trump a obţinut majoritatea celor 16 voturi în Millsfield, în timp ce cinci persoane au votat pentru Biden.

ora 09.00 Primele secţii de votare s-au deschis în câteva state din est la ora locală 06:00.

CITIȚI ȘI: Ce se va întâmpla dacă Joe Biden va deveni președintele Statelor Unite? Profilul candidatului

Donald Trump sau Joe Biden la Casa Albă?

 

Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, vrea să câştige încă patru ani la Casa Albă după un prim mandat tumultuos, marcat de criza coronavirusului, o economie lovită de închiderile din cauza pandemiei, de impeachment, de anchetele legate de amestecul electoral al Rusiei,de tensiuni rasiale şi politici de imigraţie controversate.

Joe Biden, 77 de ani, încearcă să câştige preşedinţia după o carieră politică întinsă pe cinci decenii, dintre care opt ca vicepreşedinte al predecesorului democrat al lui Trump, Barack Obama. Biden a mai avut două tentative eşuate de a deveni candidatul democraţilor la Casa Albă în 1988 şi 2008.

CITIȚI ȘI: Ce se va întâmpla dacă Donald Trump va deveni președintele Statelor Unite? Profilul candidatului

 

Potrivit Agerpres, care citează Reuters, deficitul lui Trump în sondaje a fost cauzat în parte de dezaprobarea opiniei publice faţă de modul în care preşedintele a gestionat pandemia.

El a minimalizat în mod repetat ameninţarea pandemiei, promiţând că această criză se va termina curând şi îndemnând la deschiderea rapidă a şcolilor şi magazinelor, ceea ce l-a determinat pe Biden să-l acuze că 'se predă' virusului.

Cei doi candidaţi s-au concentrat pe un număr de circa 12 state

 

Cei doi candidaţi s-au concentrat pe un număr de circa 12 state cele mai disputate, aproape toate câştigate de Trump în 2016.

O mare parte din atenţie s-a îndreptat spre Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin, cele trei state tradiţional democrate în care Trump a câştigat la limită în 2016, propulsându-l spre victoria asupra lui Hillary Clinton.

Dacă Biden va putea să păstreze toate statele câştigate de Hillary Clinton în 2016 şi să-şi adauge Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania, i-ar fi suficient pentru a obţine preşedinţia.

Sondajele mai arată curse strânse în Florida, Carolina de Nord şi Arizona. Florida, cu 29 de voturi electorale, este cel mai mare trofeu pe care Trump este obligat să şi-l adjudece, pentru că o înfrângere în acest stat i-ar bloca cele mai multe căi viabile spre câştigarea Colegiului Electoral.

Rezultatele din Florida, unde voturile expediate prin poştă pot fi numărate înaintea Zilei Alegerilor, sunt aşteptate să sosească destul de rapid marţi noaptea.

Dar Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin nu vor începe numărarea valului de voturi prin corespondenţă înainte de ziua scrutinului, ceea ce ridică posibilitatea unui proces de numărare care s-ar putea întinde pe câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri prezidențiale SUA. Cine e principalul favorit în ziua alegerilor din Statele Unite
Alegeri prezidențiale SUA. Cine e principalul favorit în ziua alegerilor din Statele Unite

Alegeri SUA 2020. Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale SUA 2020, a fost prezentat ca fiind favorit și în ziua dinaintea scrutinului din 3 noiembrie.

Alegeri SUA. Analist politic:
Alegeri SUA. Analist politic: "America a devenit acum ca o ciorbă care a dat în foc. Unii și-au dorit ca Trump să moară"

John Florescu, producător de televiziune, analist politic și fost director de comunicare al Partidului Democrat, a declarat pentru Știrile Pro TV că Statele Unite au devenit “ca o ciorbă care a dat în foc” înaintea alegerilor din 3 noiembrie.

Ai mai multe în comun cu Donald Trump sau cu Joe Biden? Busola electorală creată de cercetătorii UBB
Ai mai multe în comun cu Donald Trump sau cu Joe Biden? Busola electorală creată de cercetătorii UBB

Cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj au realizat, în colaborare cu specialiști de la universități din SUA și Olanda, o busolă electorală care le permite utilizatorilor să afle cu cine au mai multe în comun- Donald Trump sau Joe Biden.

Alegeri SUA 2020. Donald Trump vs Joe Biden. Campania electorală, pe ultima sută de metri
Alegeri SUA 2020. Donald Trump vs Joe Biden. Campania electorală, pe ultima sută de metri

Alegeri SUA 2020. Donald Trump şi Joe Biden fac ultimele eforturi să convingă alegătorii, în special în statele federale care pot influența decisiv rezultatul alegerilor prezindențiale SUA 2020.

Fanii lui Trump au încercat să scoată de pe șosea autobuzul lui Biden. Trump: Încercau să îl protejeze
Fanii lui Trump au încercat să scoată de pe șosea autobuzul lui Biden. Trump: Încercau să îl protejeze

Cu doar o zi înainte de deschiderea oficială a urnelor în Statele Unite, numărul celor care au votat anticipat la alegerile pentru Casa Albă a depăşit 93 de milioane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.