ÎCCJ sesizează Curtea de Justiţie a UE în legătură cu completurile de 5 judecători

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu modul în care Curtea Constituţională a interpretat şi aplicat legislaţia privind constituirea completurilor de 5 judecători.

Hotărârea a fost luată în cadrul procesului în care judecătoarea Camelia Bogdan contestă excluderea sa din magistratură.

În timpul procesului, Camelia Bogdan a solicitat sesizarea CJUE cu mai multe întrebări, însă judecătorii au admis doar o întrebare.

"Admite, în parte, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În temeiul dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la următoarea întrebare: Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 19 alineatul (1) din acelaşi tratat şi articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun intervenţiei unei curţi constituţionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanţă de judecată) cu privire la modalitatea în care instanţa supremă a interpretat şi aplicat legislaţia infraconstituţională în activitatea de constituire a completurilor de judecată?", se arată în decizia Instanţei supreme.

Pe fond, Instanţa supremă a suspendat judecarea procesului deschis de Camelia Bogdan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârii preliminare.

Citește și
Florin Iordache, Liviu Dragnea
CCR a amânat din nou decizia pe tema completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În aprilie 2018, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, pentru a doua oară, excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Procesul în care Elena Udrea cere anularea condamnării a fost suspendat. ÎCCJ sesizează CJUE
Procesul în care Elena Udrea cere anularea condamnării a fost suspendat. ÎCCJ sesizează CJUE

Dosarul Gala Bute se suspendă. Completul de 5 judecători de la Înalta Curte, care judecă dosarul Gala Bute - Elena Udrea, a decis luni seară să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu trei întrebari preliminare.

CCR a amânat din nou decizia pe tema completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte
CCR a amânat din nou decizia pe tema completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte

20 mai a devenit cea mai importantă zi pentru liderul PSD Liviu Dragnea. Curtea Constituțională a anunțat că va decide abia atunci dacă instanțele formate din trei judecători de la Curtea Supremă au funcționat până acum legal sau nu. 

Șefa ÎCCJ: În UE, doar Austria are la nivelul Curţii Supreme completuri specializate pe corupţie
Șefa ÎCCJ: În UE, doar Austria are la nivelul Curţii Supreme completuri specializate pe corupţie

Președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, i-a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, un răspuns primit de la Reţeaua Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, referitoor la corupție.

Declarațiile avocatului lui Dragnea la sosirea la ÎCCJ. Un protestatar l-a apostrofat
Declarațiile avocatului lui Dragnea la sosirea la ÎCCJ. Un protestatar l-a apostrofat

Unul dintre apărătorii lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Toni Neacşu, a declarat, luni, la ÎCCJ, că este puţin probabil ca instanţa de judecată să se pronunţe înainte de soluţia CCR privind completurile de trei judecători.

ICCJ: Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură
ICCJ: Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.