Vremea azi, 19 ianuarie. Zi tipică de iarnă, cu temperaturi în scădere. Unde va fi cel mai frig

×
Codul embed a fost copiat

Vremea azi, 19 ianuarie. Avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a ţării şi doar prin nord-est e posibil să fulguiască trecător.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici domină atmosfera însorită, dar temperaturile scad uşor faţă de ieri. Vor fi cel mult 2-3 grade, dar acestea sunt valori potrivite pentru o zi de ianuarie. Vântul suflă mai tare pe litoral şi atinge viteze de 50-55 Km/h, iar la noapte apar condiţii de ceaţă în zonă.

Vremea azi, 19 ianuarie, pe regiuni

Se mai răceşte puţin şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Avem vreme destul de bună, soare, câţiva nori şi un vânt ceva mai insistent. La noapte se face mai frig decât în noaptea trecută şi minimele ajung pe la - 5 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, găsim atmosfera schimbătoare, înnorări din când în când, poate şi ceva fulguieli. Vântul are unele porniri şi aici, iar temperaturile se opresc pe la 3...4 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem vreme mai rece, condiţii de ceaţă dimineaţa, soare şi câţiva nori mai târziu. Maximele nu trec de zero grade, iar la noapte o să fie ger în zona Transilvaniei.

Citește și
vant
Vremea astăzi, 18 ianuarie. Vântul continuă să pună probleme în majoritatea regiunilor din țară
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ţinuturile vestice, se anunţă o zi destul de însorită, fără precipitaţii, dar cu temperaturi modeste şi cel mult 1-2 grade după prânz. Peste noapte s-ar putea să apară ceaţă, iar în Deva se ating - 9 grade.

În Transilvania găsim vreme frumoasă, dar foarte rece, cu temperaturi negative chiar şi în miezul zilei. Cel mai frig o să fie în depresiuni, pe unde la noapte se instalează gerul şi se ating -15 grade Celsius.

În sud-vestul ţării, cerul se păstrează curat toată ziua şi atmosfera se dezmorţeşte după prânz. Vântul nu mai pune probleme şi temperaturile urcă până la 5-6 grade.

Vreme bună găsim şi în ţinuturile sudice, foarte puţini nori şi temperaturi în limitele normale. Maximele ajung pe la 3-4 grade, însă la noapte se face mai frig şi s-ar putea să fie ger în zonele deluroase.

Vremea azi, 19 ianuarie, la Bucureşti

În Bucureşti, avem o zi însorită, un pic de vânt şi în jur de 4 grade la orele prânzului. La noapte temperatura coboară până la - 7 grade şi e posibil să apară ceaţa.

La munte, avem o zi rece şi o dimineaţă geroasă în majoritatea masivelor. E posibil să fulguiască în Carpaţii Orientali. Vântul mai are unele intensificări, iar la noapte, pe creste, ajunge la viteze de 70-80 Km/h.


În Europa, ziua de astăzi aduce ploi, dar şi putină lapoviţă în regiunile vestice şi ninsori în nord şi în nord-est, unele mai consistente în Finlanda şi Rusia. O să plouă puţin şi în zona Italiei; în rest va fi vreme frumoasă. Temperaturile scad în vest şi în nord-vest, dar se mai încălzeşte puţin în sudul şi în sud-estul continentului.

Vântul suflă cu putere în ţinuturile nordice, apoi se intensifică şi pe Marea Mediterană şi în zona Marii Neagre. Precipitaţiile se extind pe partea nordică, ajung în centru, în est şi în sud-est, inclusiv la noi în ţară. Se retrag mai târziu, iar în weekend vor fi doar câteva ninsori slabe, trecătoare.

Vremea se răceşte în cea mai mare parte a continentului. În nord apare o masă de aer foarte rece, care ajunge în centru, iar mai târziu se mută pe partea estică şi de sud-est. De vineri temperaturile scad şi la noi, dar un aer mai cald pătrunde în vestul Europei şi înaintează până în Scandinavia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea rea a pus stăpânire pe România. În Cluj-Napoca vântul a împins pe pistă un avion, la aterizare
Vremea rea a pus stăpânire pe România. În Cluj-Napoca vântul a împins pe pistă un avion, la aterizare

Curenți puternici care au coborât din nordul Europei au adus în mai multe regiuni din România vânturi care, în unele locuri, au avut puterea unui uragan de gradul 1.

Vremea astăzi, 18 ianuarie. Vântul continuă să pună probleme în majoritatea regiunilor din țară
Vremea astăzi, 18 ianuarie. Vântul continuă să pună probleme în majoritatea regiunilor din țară

Vremea astăzi, 18 ianuarie. Marți avem un vânt puternic în cea mai mare parte a țării, iar la altitudini mari se vor atinge 110 km/h.

Vremea azi, 17 ianuarie. Temperaturi ridicate și vânt puternic în cea mai mare parte a țării
Vremea azi, 17 ianuarie. Temperaturi ridicate și vânt puternic în cea mai mare parte a țării

Luni, temperaturile depășesc normalul perioadei, însă vântul va sufla tare în cea mai mare parte a țării. În vestul, nordul și centrul țării vor fi înnorări și precipitații, iar prin sud și est vedem și soarele.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.