Aglomeraţie în marile oraşe, după reluarea cursurilor. De ce nu are Capitala autobuze şcolare

×
Codul embed a fost copiat

Odată cu reluarea cursurilor în școli, s-au aglomerat și străzile din marile orașe. Mulți părinți au făcut drumuri în plus cu mașina ca să-și poată duce copiii la ore.

Și dacă la Iași sau Cluj există transport special pentru elevi, în București au fost suspendate autobuzele școlare pentru că se foloseau prea puțin.

În Cluj-Napoca au început școala preșcolarii și cei din clasele primare. Autoritățile au pus la dispoziție, special pentru cei mici, 10 astfel de autobuze noi, echipate cu dezinfectant și măști de protecție.

Autobuzele pornesc din patru cartiere ale Clujului: Zorilor, Mărăști, Gheorgheni și Mănăștur. Cele 10 autobuze noi se adaugă altor 10 folosite deja de 3 ani în Cluj Napoca pentru transportul gratuit al elevilor.

Liviu Neag, director general CTP Cluj: ”Aproximativ 600.000 de lei un autobuz de ultima generație, celelalte au fost la aproape 800- 900.000 de lei pentru că au avut capacitate mai mare, cu număr de locuri mai mare".

Citește și
elevi
Școală în timpul pandemiei. Peste 1000 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În fiecare autobuz este și un polițist local.

Marcel Bonțidean, director general al Poliției Locale: "De la începutul proiectului și până acum au fost transportați aproximativ 180.000 de elevi, iar unul dintre motivele implementării acestui proiect a fost eliberarea zonei centrale a orașului de mijloace auto, dar și pentru reducerea poluării".

Primăria din Iași a găsit altă soluție. De la 7 la 8 dimineața, jumătate din parcul auto al orașului dedicat transportului în comun este doar al elevilor.

Adulții nu au voie să urce în autobuze și tramvaie, ci doar elevii cu un însoțitor.

 

Elevii din București nu au autobze speciale, dar pot merge gratuit cu orice mijloc de transport

 

Între timp, în București, proiectul autobuzului școlar a fost anulat. Au rămas doar anunțurile cu traseul. Așa că părinții sunt nevoiți să-și aștepte copiii să iasă de la școală și, evident, să-i aducă în fiecare dimineață. De cele mai multe ori, cu mașina.

Așa s-a întâmplat luni în fața multor școli.

"Nu știu că l-au scos, dar nu am mers eu, l-am luat în fiecare zi, sau maică-sa".

"Folosea din când în când, nu prea des. Ar fi putut să-l lase, că i-ar fi fost de ajutor".

"Mai rar, dar îl folosea un pic. Cred că ar fi putut face economii în altă parte".

"Acum este obligat să-l aducă aici. Ăștia suntem. Am cap, am dovleac".

Într-un mesaj pe Facebook, primarul Nicușor Dan a precizat că cele 16 linii pentru 6 școli din Capitală au avut puțini utilizatori, dar au generat costuri mari. În plus, spune primarul, elevii pot circula gratuit cu toate mijloacele de transport din Capitală.

Astfel de linii, care au un număr mic de utilizatori înscriși, generează costuri foarte mari raportat la numărul de utilizatori.

În prezent, toți elevii circulă gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, pe toate traseele din București.

În schimb, CFR Călători a introdus 42 de trenuri pentru elevi în marile centre de învățământ de la Iași, Brașov ori Arad.

Pentru a nu se aglomera orașele mari, în preajma școlilor au fost plasați mulți polițiști. Dacă în mod normal pe străzi în toată țara sunt 7.000 de polițiști de la Rutieră, luni au fost peste 10.000.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
A început școala pentru 2 milioane de elevi. Părinții s-au îmbulzit, copiii au păstrat distanța
A început școala pentru 2 milioane de elevi. Părinții s-au îmbulzit, copiii au păstrat distanța

Săptămâna a început cu peste două milioane de elevi întorși în clase, după ce luni întregi au făcut ore în fața calculatorului.

Școală în timpul pandemiei. Peste 1000 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu
Școală în timpul pandemiei. Peste 1000 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu

Dupa multe luni de tăcere, luni, 8 februarie, a sunat iar clopoţelul în şcolile din România. Elevii şi-au pregătit hainele şi ghiozdanele, emoţionaţi de revederea colegilor după atâta vreme.

Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta
Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta

Cei mai mulţi dintre elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Nu se va face rabat de la purtarea măştii de protecţie şi sunt anunţate controale, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în autobuzele care transporta copii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.