Un pompier din Botoșani a descoperit un cadavru carbonizat, în drum spre muncă

Incendiu Botoșani
News.ro

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din judeţul Botoşani cu afecţiuni locomotorii, a murit în urma unui incendiu izbucnit, marţi dimineaţă, cel mai probabil după ce a adormit cu ţigara aprinsă.

Victima a fost descoperită de către un pompier care se îndreptau către serviciu.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Truşeşti, cunoscut cu afecţiuni locomotorii, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, care i-a cuprins patul în care dormea, evenimentul având loc marţi dimineaţă.

“Tragedia a fost descoperită de un pompier care se îndrepta spre locul de muncă. Plutonierul major Mihai Constantin Bordianu a simţit miros de fum şi a început să cerceteze casele din jur pentru a vedea de unde provine. Aşa a descoperit că fumul ieşea dintr-un imobil, din faţa bisericii”, se arată în comunicat.

Bărbatul a sunat la 112 pentru a-şi chema colegii în sprijin, după care a deschis geamul şi a intrat în încăperea plină de fum.

Citește și
incendiu Caraș Severin
Un bărbat din Caraș Severin a murit în incendiu, după ce a adormit cu țigara aprinsă

Împreună cu un alt coleg, plutonier major Mihai Puruşniuc, care se îndrepta şi el spre serviciu şi trecea pe stradă, au ajuns la proprietarul casei, care era pe pat. Cei doi pompieri şi-au dat seama că bărbatul era decedat, acesta prezentând arsuri la un picior.

Pomperii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit după ce bărbatul a adormit cu ţigara aprinsă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Trei case au ars în Bucureşti, din cauza unui locatar care se încălzea cu lemne şi cauciucuri
Trei case au ars în Bucureşti, din cauza unui locatar care se încălzea cu lemne şi cauciucuri

Trei case din Sectorul 1 al Capitalei au fost serios afectate azi-noapte... dintr-un foc. Flăcările - izbucnite la un acoperiş - s-au întins de la o locuinţă la alta cu repeziciune şi au semănat panică printre vecini.

Un bărbat din Caraș Severin a murit în incendiu, după ce a adormit cu țigara aprinsă
Un bărbat din Caraș Severin a murit în incendiu, după ce a adormit cu țigara aprinsă

Incendiu de proporții într-o localitate din Caraș Severin, unde o locuință a luat foc și proprietarul a fost găsit carbonizat. Focul ar fi pornit, spun pompierii, de la o țigară aprinsă.

Incendiul din Constanța, pus de un militar. Cascheta sa, descoperită la fața locului
Incendiul din Constanța, pus de un militar. Cascheta sa, descoperită la fața locului

Incendiul care a mistuit, la sfârşitul săptămânii, trecute un apartament în Constanța a fost pus intenţionat de un militar, declarat dezertor.

O familie, care a rămas fără locuință în prag de iarnă, are nevoie de ajutor
O familie, care a rămas fără locuință în prag de iarnă, are nevoie de ajutor

Un incendiu devastator a lăsat pe drumuri o familie, în prag de iarnă.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur. Fermierii francezi şi germani au blocat Podul Europei din Strasbourg
Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur. Fermierii francezi şi germani au blocat Podul Europei din Strasbourg

Ţările Uniunii Europene au susţinut în majoritate, vineri, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur.

The Guardian: Casa Albă dezlănțuie un torent de neadevăruri după ce o femeie a fost împușcată mortal de ICE | VIDEO
The Guardian: Casa Albă dezlănțuie un torent de neadevăruri după ce o femeie a fost împușcată mortal de ICE | VIDEO

Administrația Trump a dezlănțuit o campanie agresivă de învinovățire a femeii ucise în Minneapolis de un agent ICE, scrie The Guardian. Publicația britanică expune cele mai importante 5 afirmații pe care le argumentează a fi false.