Toni Greblă, despre OUG privind contestațiile în anulare: "O asemenea măsură se impune”

Toni Greblă
Agerpres

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a afirmat luni că DNA, deşi s-a dovedit că "a dat cu capul în gard" şi a comis abuzuri, continuă să lucreze şi a declarat apel în dosarul în care el a fost achitat în primă instanţă.

Prezent luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Toni Greblă a fost întrebat când se va da ordonanţa de urgenţă privind contestaţiile în anulare la completurile de 5 judecători de la Instanţa supremă.

"O asemenea măsură se impune. Suntem în perioada în care completurile de cinci judecători sunt în faza facerii şi este o fază dificilă şi, din păcate, de lungă durată. Ce ar trebui făcut? Acolo unde este evident că s-a exagerat, acolo unde este evident că au fost comise abuzuri şi ilegalităţi, organele care au comis aceste abuzuri trebuie în primul rând să le recunoască şi să îşi ceară scuze şi să stopeze acele proceduri abuzive. În cazul meu, DNA, deşi s-a dovedit că a dat cu capul în gard de mai multe ori în ultimii ani, continuă să lucreze după deviza: 'noi suntem DNA şi nu ne lăsăm'. Astfel, în loc să recunoască abuzurile comise şi să nu mai declare apel, au declarat apel şi iată că sunt purtat prin sălile de judecată fără niciun fel de rost, numai în dorinţa DNA de a chinui oamenii până la limita posibilului. (...) Sunt plimbat fără niciun motiv întemeiat, doar din dorinţa DNA de a dovedi că sunt în stare să meargă cu acest abuz până la capăt", a afirmat Toni Greblă.

În legătură cu informaţia privind candidatura fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi la Parchetul European, Greblă a spus că nu a identificat o procedură privind selecţia procurorilor pentru acest parchet.

Pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

Citește și
Tudorel Toader
Toader a promis la Bruxelles că nu se va abate de la ”respectul față de statul de drept”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

Decizia magistraţilor nu este definitivă, iar DNA a făcut apel.

DNA susţine că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi a determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tudorel Toader, despre controversata OUG: ”Dacă și când va fi .. vă vom anunța”
Tudorel Toader, despre controversata OUG: ”Dacă și când va fi .. vă vom anunța”

Scandalul provocat de intenția Guvernului Dăncilă de a adopta o ordonanță de urgență referitoare la contestațiile în anulare a ajuns în Parlamentul European.

Toader a promis la Bruxelles că nu se va abate de la ”respectul față de statul de drept”
Toader a promis la Bruxelles că nu se va abate de la ”respectul față de statul de drept”

Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene nu se va abate de la principiile respectării valorilor comune europene, drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi statului de drept, a dat asigurări miercuri ministrul justiţiei Tudorel Toader.

Ponta susține că OUG anunțată de Toader este ”pentru un singur om”: Vrea să fie premier
Ponta susține că OUG anunțată de Toader este ”pentru un singur om”: Vrea să fie premier

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că o eventuală ordonanţă de urgenţă privind anularea hotărârilor completurilor de 5 judecători de la Curtea Supremă, ar fi greşită şi nu ar îndrepta abuzurile.

Comisia Europeană, după OUG anunțată de Toader: ”Evitați alți pași înapoi”. VIDEO
Comisia Europeană, după OUG anunțată de Toader: ”Evitați alți pași înapoi”. VIDEO

Comisia Europeană anunță că urmărește cu atenția dezbaterile din România referitoare la o posibilă ordonanță de urgență privind calea extraordinară de atac (n.r contestația în anulare) în cazurile penale, ca urmare a 2 decizii adoptate recent de CCR.

Iohannis atacă OUG lui Toader: PSD caută soluții pentru politicienii cu probleme penale
Iohannis atacă OUG lui Toader: PSD caută soluții pentru politicienii cu probleme penale

Președintele Klaus Iohannis, aflat în Germania, a criticat dur ordonanța de urgență anunțată de ministrul justiției Tudorel Toader, care îi privește pe cei condamnați de completuri "nelegal constituite"

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.