PSD solicită alegeri anticipate, după demiterea lui Vlad Voiculescu

Marcel Ciolacu
Agerpres

PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minoritar PNL, iar dacă partidele din coaliţie nu rezolvă actuala criză singura soluţie sunt alegerile anticipate.

"Dacă nu sunt capabili să-şi rezolve criza creată, singura soluţie este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate. PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minoritar PNL. PSD nu va susţine niciun Guvern condus de PNL sau de USR PLUS. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel", se arată, într-un comunicat de presă al PSD, citat de Agerpres.

Potrivit social-democraţilor, preşedintele Klaus Iohannis şi cele trei partide "care au pierdut alegerile anul trecut" sunt responsabili de criza "pe care au creat-o".

"Dacă Iohannis nu e în stare să îşi facă treaba de mediator, singura soluţie este să ne întoarcem la popor prin alegeri anticipate, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinţei populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL şi USR PLUS pentru întreaga societate", se mai susţine în comunicat.

Vlad Voiculescu a fost demis miercuri din funcţia de ministru al Sănătăţii. Florin Cîțu a cerut revocarea acestuia din funcţie, în urmă a ceea ce liberalii au numit gafele făcute de ministru în ultima vreme.

Citește și
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila: Este „perfect justificată” demiterea lui Vlad Voiculescu și „un gest de responsabilitate” al premierului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, şeful Executivului a demis-o pe Andreea Moldovan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce nu poate fi redeschis spitalul de la Lețcani. Costel Alexe: medicina nu poate fi practicată
De ce nu poate fi redeschis spitalul de la Lețcani. Costel Alexe: medicina nu poate fi practicată "cu improvizaţii"

Spitalul mobil de la Lețcani nu poate fi redeschis, consideră președintele Consiliului Județean Iași, pentru că medicina nu poate fi practicată "cu improvizaţii". Președintele PSD Iași îi ceruse lui Costel Alexe să deschidă cât mai repede spitalul.

Alexandru Rafila: Este „perfect justificată” demiterea lui Vlad Voiculescu și „un gest de responsabilitate” al premierului
Alexandru Rafila: Este „perfect justificată” demiterea lui Vlad Voiculescu și „un gest de responsabilitate” al premierului

Revocarea din funcție a lui Vlad Voiculescu este perfect justificată, consideră deputatul PSD Alexandru Rafila, care consideră că Ministerul Sănătății ajunsese să funcționeze „în afara Guvernului”.

Marcel Ciolacu: ”PSD ia în calcul greva parlamentară. Mergem la comisii şi Opoziţia nu mai merge la plen”
Marcel Ciolacu: ”PSD ia în calcul greva parlamentară. Mergem la comisii şi Opoziţia nu mai merge la plen”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine că formaţiunea ia în calcul greva parlamentară, urmând a boicota şedinţele de plen. De asemenea, Ciolacu îl acuză pe Ludovic Orban de abuz, urmând a se dresa Curţii Constituţionale, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.