Bugetul, dezbătut în comisii. Cîțu: ”Sper să treacă cât mai repede”

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul a început joi, în comisii, dezbaterea proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

În total, au fost depuse de către parlamentarii din opoziție 3169 de amendamente.

Guvernul a transmis marţi Legislativului cele două proiecte de lege.

Banii din visteria țării au fost împărțiți, după multe calcule, pentru domeniile prioritate. Sănătatea primește cel mai mult, în comparație cu alți ani.

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a anunțat că bugetul instituţiei pe care o conduce a fost avizat favorabil în comisiile de apărare reunite ale Parlamentului, iar acest buget este cel mai mare pe care l-a avut MAI în ultimii 5 ani.

Citește și
Legea bugetului pe 2021 a ajuns în Parlament. Cum se împart banii din cele mai importante sectoare
Cum se împart banii în bugetul pe 2021. "Ajutoarele de pandemie" ajung la 4,5 miliarde lei
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, joi, când vor fi reluate plăţile pentru IMM, prin măsurile adoptate de Guvern, şi a precizat că imediat după ce va fi adoptat bugetul de stat pentru anul 2021.

”Sper să trecă cât mai repede prin Parlament, în forma în care a fost adoptat de Guvern”, a declarat premierul, potrivit News.ro.

Şedinţele comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci au loc joi.

Tot joi au loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Ulterior, până sâmbătă, la ora 14,00, sunt prevăzute dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Rapoartele Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci trebuie depuse luni, la ora 10,00.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni luni, de la ora 14,00, pentru a stabili timpii de dezbatere în plenul Parlamentului.

Luni, începând cu ora 16,00, va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind programate dezbateri generale şi dezbateri pe anexe, iar marţi va fi dat votul final la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Premierul Florin Cîţu: ”Anul acesta, toată lumea îşi primeşte sporurile salariale în sectorul public”
Premierul Florin Cîţu: ”Anul acesta, toată lumea îşi primeşte sporurile salariale în sectorul public”

Premierul Florin Cîţu a transmis, joi, că angajaţii din sectorul public vor primi aceleaşi salarii şi sporuri ca în 2020, subliniind, totodată, că nu se vor face concedieri.

Cum se împart banii în bugetul pe 2021.
Cum se împart banii în bugetul pe 2021. "Ajutoarele de pandemie" ajung la 4,5 miliarde lei

Legea bugetului de stat a ajuns marți în Parlament. Banii din visteria țării au fost împărțiți după multe calcule pentru domeniile prioritate. Sănătatea primește cel mai mult, în comparație cu alți ani.

Analiză: Cât timp va resimți România impactul economic al COVID și când ar putea adera la euro
Analiză: Cât timp va resimți România impactul economic al COVID și când ar putea adera la euro

Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 7,4% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 2,58% pentru orizontul de 12 luni, respectiv februarie 2022 - februarie 2021.

Legea bugetului de stat pe anul 2021 a ajuns în Parlament, pentru dezbatere şi aprobare
Legea bugetului de stat pe anul 2021 a ajuns în Parlament, pentru dezbatere şi aprobare

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost transmis, marţi, Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video
Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.