Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. Posibile modificări la Educaţie și Transporturi

61856248

Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură, respectiv aceleaşi ministere şi acelaşi număr de portofolii ca şi Executivul Tudose, deţinute, în cea mai mare parte, de aceiaşi titulari, dar vor exista şi miniştri noi.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, nu se vor regăsi în Guvernul Dăncilă fostul vicepremier Marcel Ciolacu, care nu avea oricum un portofoliu, dar nici ministrul Transporturilor, Felix Stroe. Surse politice au menţionat că e posibil ca Stroe să fie înlocuit de Răzvan Cuc, care s-ar întoarce astfel la minister.

De asemenea, alte surse susţin că nici ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, nu se va regăsi în viitorul Guvern.

De altfel, de la şedinţa Guvernului de miercuri au lipsit vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, precum şi cel al Fondurilor Europene, Marius Nica, miniştri care l-au susţinut Mihai Tudose, înainte ca acesta să demisioneze din funcţia de premier.

Cu semnul întrebării privind prezenţa în Guvernul Dăncilă ar fi ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, dar şi ministrul pentru Turism, Mircea Dobre.

Alte surse susţin că nici ministrul Educaţiei, Liviu Pop, nu se va regăsi în Guvern, numele vehiculat pentru a-l înlocui fiind cel al Ecaterinei Andronescu.

CExN al PSD urmează să se reunească, în cursul zilei de luni, pentru a stabili componenţa Guvernului Dăncilă, miniştrii fiind evaluaţi şi aprobaţi de acest for.

Dragnea a acuzat, după demisia lui Tudose, că are nemulţumiri faţă de activitatea unor miniştri şi că „miniştrii mincinoşi” nu se vor mai regăsi în Guvern.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61917219
Firea, după desemnarea Vioricăi Dăncilă: O şansă mare pentru România şi pentru Bucureşti

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, o felicită pe Viorica Dăncilă şi susţine că desemnarea acesteia pentru postul de prim-ministru este "o şansă mare pentru România şi pentru Bucureşti".

61881193
Traian Băsescu: Preşedintele a ales cea mai comodă soluţie pentru domnia sa

Liderul PMP Traian Băsescu spune că preşedintele Klaus Iohannis a ales ”cea mai comodă soluţie” pentru el, prin desemnarea Vioricăi Dăncilă.

61934645
Viorica Dăncilă, prima femeie care va conduce Guvernul României. ”Nu trebuie să dezamăgesc”

După votul Parlamentului, Vasilica Viorica Dăncilă va fi prima femeie care va conduce guvernul României.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.