„Legea sclaviei”, votată în Ungaria. Proteste uriașe în Budapesta, 4 răniți

proteste Budapesta
Peter Murphy/Twitter

Mii de prostestatari s-au adunat, miercuri, în fața sediului partidului Fidesz, pentru a protesta față de „legea sclaviei” aprobatul de Parlamentul Ungar.  Poliția a folosit gaza lacrimogene împotriva manifestanților.

UPDATE 00:00 Cel puțin 4 persoane au fost rănite, iar poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor din Piața Kossuth, aflată în fața clădirii Parlamentului. Manifestanții nu au plecat însă, în ciuda intervenției forțelor de ordine. Unii au încercat, fără succes, să forțeze intrarea în sediul legislativului, potrivit index.hu.

Oamenii au scandat "trădătorii" şi "plecaţi acasă, ruşilor!". Protestatarii au plecat după miezul nopţii din Piaţa Kossuth.

UPDATE 00:00 Aproximativ 1.500 de persoane s-au adunat în cursul serii în faţa Parlamentului, unii aşezându-se în genunchi pentru a simboliza că sunt "sclavi", relatează France Presse. Demonstranţi s-au adunat în cursul serii şi în faţa sediului partidului Fidesz al lui Orban şi au ocupat pentru scurt timp celebrul Pod cu Lanţuri din Budapesta care leagă cele două maluri ale Dunării.

Sindicatele ungare au ameninţat că vor declanșa o grevă generală.

Citește și
Eugen Tomac
Ce ar fi pățit profesorii români în Ungaria. Tomac: ”Sunt de-a dreptul șocat”
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

 

 

Parlamentul ungar a aprobat un set de legi controversate: una dintre ele măreşte numărul de ore în plus pe care îl pot cere angajatorii şi a fost supranumită „legea sclaviei”, iar cealaltă lege permite înfiinţarea unor noi tribunale în care ministrul Justiţiei are o putere sporită, scrie The Guardian, conform News.ro.

Poliţia a mobilizat forţe importante pentru a încerca să controleze demonstraţiile. Protestul a început spontan în Piaţa Kossuth pentru ca apoi să se mute la sediul Parlamentului. Unii dintre protestatari au încercat să treacă de cordoanele poliţiei, însă au fost împinşi înapoi.

Aprobarea legilor a provocat o atitudine de sfidare din partea opoziţiei. Parlamentarii de opoziţie au încercat să blocheze podiumul iar unul dintre ei a filmat, transmiţând în direct pe internet, în timp ce se apropia de premierul Viktor Orban şi îi punea întrebări pe un ton ridicat.

Preşedintele Parlamentului, Laszlo Kover, a declarat că „încercarea opoziţiei de a obstrucţiona este fără precedent în cei 28 de ani de democraţie în Ungaria”. Orban a fost acuzat în repetate rânduri că încearcă să preia controlul instituţiilor independente precum şi de controlarea instituţiilor de media. Conform noii legislaţii, Curtea Supremă din Ungaria nu va avea decizia finală în disputele administrative, care includ practicile electorale şi cazurile de corupţie.

Şi în weekend mii de oameni au protestat faţă de aşa-zisa „lege a sclaviei” şi au cerut creşterea salariilor. Guvernul a anunţat că va permite angajatorilor să fie mai flexibili.

„Trebuie să înlăturăm regulile birocratice pentru ca cei care doresc să muncească şi să câştige mai mult, să poată face acest lucru”, a declarat Orban.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
MAE cere explicaţii postului public german ZDF, din cauza unui articol despre Unire
MAE cere explicaţii postului public german ZDF, din cauza unui articol despre Unire

Diplomaţia de la Bucureşti cere clarificări Berlinului după publicarea în Germania unui articol de presă despre Marea Unire.

Ce ar fi pățit profesorii români în Ungaria. Tomac: ”Sunt de-a dreptul șocat”
Ce ar fi pățit profesorii români în Ungaria. Tomac: ”Sunt de-a dreptul șocat”

Guvernul de la Budapesta le-ar fi interzis profesorilor români din Ungaria să participe la o acţiune dedicată Centenarului desfăşurată sâmbătă, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac, duminică, citat de Agerpres.

După Polonia, Ungaria și România, încă un stat sfidează UE. Este a patra putere a Europei
După Polonia, Ungaria și România, încă un stat sfidează UE. Este a patra putere a Europei

Guvernul populist se pregăteşte de escaladarea disputei cu Comisia Europeană, fiind de aşteptat să refuze modificarea proiectului de buget pentru anul 2019.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.