Ce ar fi pățit profesorii români în Ungaria. Tomac: ”Sunt de-a dreptul șocat”

61981149
Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul de la Budapesta le-ar fi interzis profesorilor români din Ungaria să participe la o acţiune dedicată Centenarului desfăşurată sâmbătă, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac, duminică, citat de Agerpres.

Eugen Tomac, Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), a mai declarat că îi va solicita ministrului de externe să reacţioneze faţă de gestul "condamnabil al Guvernului de la Budapesta", mai relatează Agerpres. 

"Vin direct din Ungaria şi sunt de-a dreptul şocat de un lucru care s-a întâmplat sâmbătă în Ungaria. Am fost împreună cu viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleşa la o reuniune aniversară cu prilejul Centenarului organizată de comunitatea românească din Ungaria de la Jula. (...) Am avut prilejul să simt pe propria piele ce înseamnă să duci o politică primitivă antiromânească în statul vecin. (...).Voi face o notă scrisă prin care voi cere ministrului de externe să reacţioneze de urgenţă faţă de acest atac brutal al Guvernului de la Budapesta faţă de comunitatea românească. La acţiunea de ieri li s-a interzis tuturor profesorilor români de la şcolile cu predare în limba română din Ungaria să participe la acest eveniment", a declarat liderul PMP, în cadrul unei conferinţe de presă susținută la Alba Iulia.

Eugen Tomac a adăugat că a primit această informaţie de la mai mulţi dascăli care "şi-au anulat prezenţa la reuniunea de la Jula pentru că au fost avertizaţi că dacă vor participa la o acţiune de aniversare a celor 100 de ani de la făurirea României Mari vor fi sancţionaţi".

Astfel, s-a ajuns la o situaţie absolut jenantă, a susţinut Eugen Tomac, când profesorii care "urmau să fie premiaţi pentru modul exemplar cum militează pentru păstrarea limbii române în Ungaria" nu au mai venit să-şi ridice diplomele.

"Voi cere mâine ministrului de externe o poziţie oficială a statului român faţă de acest gest brutal, condamnabil. Nu se poate aşa ceva. E de necrezut. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă profesorilor maghiari din România li s-ar interzice să participe la evenimente ce sunt organizate de comunitatea maghiară din România. A cere respect înseamnă să îi respecţi şi pe ceilalţi", a conchis preşedintele PMP.

Eugen Tomac a participat duminică, la Alba Iulia, alături de preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, şi de alţi membri din conducerea partidului, la o şedinţă regională, cu lideri ai partidului din Alba, Braşov, Harghita, Hunedoara şi Mureş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61990227
Tăriceanu, despre aderarea la spațiul Schengen: „Putea fi un obiectiv al președinției Consiliului UE”

Șeful Senatului și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat sâmbătă că aderarea României la spațiul Schengen ar fi trebuit să fie unul dintre obiectivele țării în viitorul mandat al președinției Consiliului UE.

62001923
Tăriceanu vrea să-i certe printr-o scrisoare pe liderii ALDE europeni, după rezoluție

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă seară, la Poiana Braşov, că va trimite duminică o scrisoare liderilor ALDE europeni pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de conţinutul rezoluţiei adoptate de Parlamentul European.

61992154
Orban, despre închisoarea la domiciliu: ”PNL va ataca această lege idioată la CCR”

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat că formațiunea politică pe care o conduce va ataca la Curtea Constituțională legea privind detenția la domiciliu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Reacția mamei Anastasiei la sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem niciodată”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 4
De ce a decis judecătorul să nu prelungească arestul preventiv al lui Călin Georgescu, deși a reținut că există probe în dosar

Tribunalul București a publicat motivarea deciziei prin care a respins cererea DIICOT de prelungire a arestării preventive a lui Călin Georgescu și a lui Ionel Rusen. 

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.