„A sărit şi a căzut în faţa leilor”. Un bărbat a fost ucis de un leu, după ce a intrat în incinta lui pentru a-și face selfie

leu
Profimedia

Un bărbat din sudul Indiei a fost sfâşiat mortal de un leu asiatic după ce a sărit în incinta acestuia, au anunţat reprezentanţii departamentului forestier local, informează site-ul publicaţiei britanice The Independent, Independent.co.uk.

 

Prahlad Gujjar, în vârstă de 38 de ani, a escaladat joi un gard înalt de 3,6 metri şi a sărit în incinta leilor din Parcul Zoologic Sri Venkateswara din Tirupati, în statul Andhra Pradesh, au declarat responsabilii grădinii zoologice.

Gujjar, din districtul Alwar din Rajasthan, ar fi sărit în incintă pentru a-şi face un selfie cu leul şi se crede că era în stare de ebrietate, potrivit relatărilor din mass-media locale.

Mallika Garg, din cadrul poliţiei din Tirupati, a declarat că paznicii au dat alarma când l-au văzut pe bărbat încercând să escaladeze gardul şi au alergat spre el, însă acesta a sărit în rezervorul de apă din incintă, unde se aflau şi două leoaice.

„A sărit şi a căzut în faţa leilor, care l-au mutilat. A murit pe loc", a precizat aceasta, adăugând că raportul post-mortem va spune cu certitudine dacă bărbatul era sau nu în stare de ebrietate.

Citește și
Horoscop saptamanal
Horoscop săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor avea un impuls să facă schimbări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie a crescut un pui de leu în camera unui hotel din Thailanda. În ce stare se află animalul
O femeie a crescut un pui de leu în camera unui hotel din Thailanda. În ce stare se află animalul

O femeie a fost reţinută de autorităţi pe insula thailandeză Phuket pentru creşterea ilegală a unui pui de leu într-o cameră de hotel şi expunerea acestuia ca atracţie turistică într-o cafenea, au confirmat vineri surse din cadrul poliţiei citate de EFE.

 

Horoscop săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor avea un impuls să facă schimbări
Horoscop săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor avea un impuls să facă schimbări

Săptămâna 12-18 februarie 2024 este marcată de două evenimente astrologice care vor aduce schimbări importante pentru zodii. Marte și Venus intră în Vărsător în această săptămână, vezi cum vor fi influențate zodiile.

Mercur intră în Vărsător pe 5 februarie 2024. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor resimți cel mai puternic
Mercur intră în Vărsător pe 5 februarie 2024. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor resimți cel mai puternic

Mercur, astrul comunicării, intră în zodia Vărsător, în 5 februarie 2024. Până pe 23 februarie, când Mercur ajunge în zodia Pești, urmează o perioadă cu idei originale, se găsesc soluții creative la probleme, iar comunicarea este deschisă.

Momentul în care un pui de leu este plimbat într-o limuzină decapotabilă. Ce riscă proprietara felinei | VIDEO VIRAL
Momentul în care un pui de leu este plimbat într-o limuzină decapotabilă. Ce riscă proprietara felinei | VIDEO VIRAL

Poliția din Thailanda a anuțat inculparea unei femei pentru posesia ilegală a unui pui de leu, după ce acesta a fost plimbat într-o limuzină decapotabilă prin orașul turistic Pattaya.  

Luna Plină din Leu pe 25 ianuarie 2024. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor resimți cel mai intens fenomenul
Luna Plină din Leu pe 25 ianuarie 2024. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător vor resimți cel mai intens fenomenul

Luna Plină din 25 ianuarie aduce încheierea unei etape, concluzii, decizii radicale sau culegerea roadelor unor demersuri inițiate astă vară, când a avut loc Luna Nouă din zodia Leu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.