Sapte romani spun ca sunt sechestrati de angajatorul din Libia, care negociaza vanzarea lor. Marturiile sotiilor din tara

×
Publicitate

Sapte romani din Galati si din Tulcea care au plecat la munca in Libia sustin ca sunt sechestrati si nu se pot intoarce acasa.

Oamenii se plang ca de 3 saptamani sunt tinuti ostatici de cel care i-a angajat si ca patronul negociaza chiar vanzarea lor catre un alt libian. Au cerut ajutor autoritatilor, dar se pare ca starea de razboi din aceasta tara ingreuneaza negocierile.

In aprilie, cei sapte muncitori au vorbit cu un cetatean arab din Craiova care le-a spus ca un var de-al lui are un santier de constructii si ca le ofera un contract de munca de 500 de dolari plus cazare si mancare in primele trei luni, urmand ca ulterior sa primeasca 1.500 de dolari pe luna. Romanii au batut palma, iar in iunie au plecat spre Libia. Cand au ajuns insa acolo, angajatorul le-a luat pasapoartele sub pretextul ca trebuie inregistrati la politie.

"Luni sau marti au fost amenintati pe santier de oamenii lui Abdelali Tarek cu o arma ca ori fac cum vrea el, ori ii omoara si-i ingroapa acolo. Am luat legatura cu Consulatul, cu Ambasada Romaniei si cu Ministerul de Externe si Consulatul a trimis doi negociatori. La ei se negociaza vanzarea oamenilor ca niste sclavi", spune sotia unui dintre muncitori.

Barbatii plecati la munca povestesc ca sunt obligati sa lucreze cate 13 ore pe zi. Iar patronul, nemultumit, vrea acum sa-i vanda, sustin ei, altui libian.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

"Au fost amenintati cu pistolul la cap, au fost amenintati ca vor fi ingropati pe santiere, imi este teama pentru viata lui. Ei deja sunt cazuti psihic, fac atacuri de panica, ne spun la telefon ca daca nu ne scoateti de aici vom fi morti pentru ca ei ne negociaza, vor sa fim vanduti ca niste oi", spune sotia unui alt muncitor.

Familiile celor 7 muncitori au sesizat autoritatie romane si se roaga sa-i vada teferi inapoi acasa. Libia se afla in razboi civil de cativa ani, iar Romania nu mai are ambasada in aceasta tara. Mai mult, granitele sunt inchise.

MAE sustine ca informatiile aparute in presa nu sunt adevarate

In replica, Ministerul Afacerilor Externe afirma ca unele informatii aparute in presa nu sunt adevarate. Iata, integral comunicatul de presa:

"Ambasada Romaniei la Tripoli, relocata la Tunis ca urmare a situatiei de securitate din zona, cunoaste inca din data de 25 iunie 2015 cazul cetatenilor romani aflati in Libia si face demersuri pentru readucerea in tara a acestora.

Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca nu sunt adevarate informatiile vehiculate in presa, potrivit carora ar exista negocieri pentru vanzarea cetatenilor romani catre un alt patron libian.
De asemenea, nu se verifica informatiile potrivit carora cetatenii romani ar fi fost amenintati cu arma.

Misiunea diplomatica a Romaniei se afla in permanenta legatura cu grupul de cetateni romani, cu familiile acestora, precum si cu autoritatile competente din Libia.

Ministerul Afacerilor Externe reitereaza si cu aceasta ocazie faptul ca pentru Libia exista o alerta de calatoride cu nivelul 4/4 (pericol major – parasiti imediat zona sau tara) si recomanda ferm cetatenilor romani sa evite orice fel de calatorie in Libia, iar celor care se afla inca pe teritoriul libian sa paraseasca imediat aceasta tara.

Totodata, Ministerul Afacerilor Externe recomanda permanent consultarea informatiilor furnizate prin intermediul aplicatiei „Calatoreste in siguranta”, ce poate fi descarcata pe orice telefon mobil de tip smartphone, si serviciului de alerta prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS iti poate salva viata!”.

Toate aceste recomandari ferme din partea Ministerului Afacerilor Externe au scopul de a constientiza cetatenii romani in legatura cu pericolele la care se pot expune in conditiile in care calatoresc in zone de risc si conflict ignorand avertismentele postate pe site-ul oficial (www.mae.ro)."

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.