Rusia sare în sprijinul șefului Telegram după ce ani la rând a exercitat presiuni asupra lui

Pavel Durov

La câteva zile după ce bărbaţi înarmaţi au ucis 145 de participanţi la un concert într-o sală de lângă Moscova, în martie, în timp ce apăreau acuzaţii că atacatorii au fost recrutaţi pe Telegram, Kremlinul a emis un avertisment sever. 

„Ne-am aştepta la mai multă atenţie din partea lui Pavel Durov, deoarece această resursă unică şi fenomenală devine tot mai mult un instrument în mâinile teroriştilor”, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cinci luni mai târziu, în timp ce procurorii francezi continuă o anchetă împotriva fondatorului şi şefului Telegram, Pavel Durov, cu privire la utilizarea aplicaţiei de mesagerie pentru fraudă, trafic de droguri, spălare de bani şi alte forme de crimă organizată, Moscova şi-a schimbat poziţia publică faţă de antreprenorul tehnologic.

Unii ruşi îl salută acum pe Durov ca pe un erou al libertăţii de exprimare, dar Peskov a declarat joi că procesul împotriva sa nu ar trebui „să se transforme în persecuţie politică”.

Într-o discuţie cu reporterii, el a comentat: „Ştim că preşedintele Franţei (Emmanuel Macron) a negat orice legătură cu politica, dar, pe de altă parte, se fac anumite acuzaţii. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare”.

Citește și
protest iran
Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii

Unii parlamentari ruşi au afirmat, fără a furniza dovezi, că dosarul împotriva lui Durov a fost orchestrat de Washington. O sursă din cadrul biroului procurorului din Paris a declarat că ancheta nu are nicio legătură cu Statele Unite şi că Macron nu a fost avertizat în prealabil cu privire la arestare.

„Pavel Durov rămâne un ostatic al dictaturii democraţiei Occidentului colectiv”, a scris pe Telegram Leonid Sluţki, liderul unui partid parlamentar pro-Kremlin.

DE CE SE TEME KREMLINUL

Şocul arestării a oferit Rusiei ocazia de a urmări o linie de atac favorită: că Occidentul, deşi pretinde că susţine valori precum libertatea de exprimare, este de fapt condus de o dorinţă răzbunătoare de a submina Rusia.

Ksenia Ermoshina, cercetător la Citizen Lab de la Universitatea din Toronto şi la Centrul pentru Internet şi Societate de la institutul francez CNRS, a declarat că reacţia puternică a Rusiei reflectă, de asemenea, preocupări legate de securitate din cauza utilizării pe scară largă a Telegram în comunicaţiile militare. „Telegram a devenit un instrument de comunicare internă pentru apărarea rusă”, a arătat ea.

„Dacă Durov este acuzat de guvernul francez şi se află în mâinile justiţiei franceze, le este teamă că ar putea da acces la serverele sale şi, deoarece nu există criptare internă implicită pe Telegram, acest lucru va permite accesul potenţial la informaţii sensibile din armata rusă”, a explicat experta.

Un avocat al lui Durov a declarat joi că este „absurd” să se sugereze că şeful unei reţele sociale este responsabil pentru orice acte penale comise pe platformă.

Telegram a declarat, la rândul său, că respectă legile Uniunii Europene.

RELAŢII TULBURI

Pavel Durov, în vârstă de 39 de ani, nu a putut conta întotdeauna pe apărători vocali în Rusia, unde relaţiile sale problematice cu autorităţile datează de mai bine de un deceniu.

Prima sa mare afacere în domeniul tehnologiei - o versiune rusă a Facebook-ului numită VKontakte (VK) - a permis activiştilor opoziţiei să organizeze grupuri de discuţii pentru manifestaţii împotriva preşedintelui Vladimir Putin, iar Durov a refuzat să dea curs cererilor de închidere a blogului anticorupţie al lui Aleksei Navalnîi, figură a opoziţiei, care a murit în închisoare la începutul acestui an.

În 2013, serviciul rus de securitate FSB a solicitat datele VK ale ucrainenilor care protestau faţă de preşedintele pro-rus care se afla atunci la putere la Kiev. „Am refuzat să mă conformez acestor cereri, pentru că ar fi însemnat o trădare a utilizatorilor noştri ucraineni”, a declarat Durov în martie 2022. „După aceea, am fost dat afară din compania pe care am fondat-o şi am fost forţat să părăsesc Rusia”, a explicat el.

Durov a lansat Telegram, reţeaua socială folosită acum de aproape 1 miliard de oameni, în 2013, la Dubai. În scurt timp, Rusia a fost deranjată şi de această platformă. FSB a declarat că militanţii au folosit Telegram pentru a efectua un atentat sinucigaş cu bombă în metroul din Sankt Petersburg în 2017, iar autoritatea de reglementare a comunicaţiilor de stat Roskomnadzor i-a cerut lui Durov să „predea cheile” informaţiilor din aplicaţie.

Durov a declarat că aceste cereri au încălcat dreptul constituţional al ruşilor de a-şi păstra secretă corespondenţa.

Timp de doi ani, începând din mai 2018, Roskomnadzor a încercat să blocheze Telegram, eforturi care au fost zădărnicite prin rotirea serverelor proxy, ascunderea traficului şi alte instrumente anti-cenzură.

De atunci, platforma a continuat să crească în popularitate, devenind un instrument indispensabil pentru toată lumea, de la disidenţi la bloggerii care relatează despre războiul din Ucraina.

CE SPUN RUŞII DE RÂND

Joi, pe străzile Moscovei, oamenii intervievaţi de Reuters au declarat că urmăresc cazul lui Durov. Fondatorul Telegram are cetăţenie franceză şi rusă.

Irina, o femeie de vârstă mijlocie care a refuzat să îşi dea numele de familie, a menţionat că omul de afaceri a fost invitat în trecut să ia masa cu Macron. „Desigur, acest lucru este alarmant, este un lucru foarte neplăcut”, a spus ea despre arestarea lui Durov. „Dacă aceasta este un fel de înscenare din partea şefului Franţei, Macron, atunci acest lucru este dincolo de orice limită”, a comentat femeia.

Mark, un tânăr cu un hanorac alb, a spus că este uşor de explicat cazul: „Aceasta este politică. Au arestat un miliardar rus în Franţa. De ce l-au arestat? Este benefic pentru ei, este o lovitură pentru Rusia”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii
Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii

Prăbușirea rialului la un curs de 1,4 milioane pentru un dolar american a zdruncinat piața deja fragilă a Iranului și a declanșat greve în Marele Bazar din Teheran, care apoi au explodat în cele mai sângeroase proteste din istoria recentă a Iranului.

Franța intră pe spor natural negativ: pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, decesele depășesc nașterile
Franța intră pe spor natural negativ: pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, decesele depășesc nașterile

Pentru prima dată de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Franţa s-au înregistrat în 2025 mai multe decese decât naşteri, chiar dacă populaţia a crescut uşor cu 0,25%, ajungând la 69,1 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. 

Procurorul special al Coreei de Sud cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol
Procurorul special al Coreei de Sud cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol

Procurorul special al Coreei de Sud a solicitat marţi pedeapsa cu moartea pentru fostul preşedinte Yoon Suk Yeol, acuzat de insurecţie pentru impunerea, pentru scurt timp, a legii marţiale în decembrie 2024, informează AFP şi Reuters.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea cu 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea cu 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii
Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii

Prăbușirea rialului la un curs de 1,4 milioane pentru un dolar american a zdruncinat piața deja fragilă a Iranului și a declanșat greve în Marele Bazar din Teheran, care apoi au explodat în cele mai sângeroase proteste din istoria recentă a Iranului.

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.