Patru misionari britanici, răpiţi în Nigeria. Jihadiştii Bokjo Haram ar putea fi implicaţi

61916244
AFP

Patru britanici au fost răpiţi în sudul Nigeriei, a anunţat miercuri un reprezentant al poliţiei

Poliţia depune eforturi să salveze cele patru persoane, răpite de bărbaţi înarmaţi neidentificaţi pe 13 octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din statul Delta, Andrew Aniamaka.

Răpiri cu scopul de a obţine bani din recompense sunt o problemă obişnuită în unele zone în Nigeria. Mai mulţi străini au fost răpiţi anul trecut în regiunea Deltei Nigerului, în care se află cele mai importante zăcăminte de ţiţei - principala resursă economică a ţării.

”Răpitorii nu au stabilit vreun contact, însă noi investigăm să aflăm motivul şi să-i salvăm (pe răpiţi) fără să le punem vieţile în pericol”, a declarat Aniamaka.

”Potrivit informaţiilor de care dispunem este vorba despre misionari care oferă servicii medicale gratuite”, a precizat el, adăugând că cetăţenii britanici lucrau într-o zonă rurală.

Nivelul infracţionalităţii a crescut în această regiune din sudul ţării anul trecut şi a coincis cu o serie de atacuri asupra unor instalaţii energetice. Însă, de la începutul acestui an nu s-au mai înregistrat atacuri ale unor jihadişti la instalaţii energetice.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Inundaţii uriaşe în Spania. Apa a luat maşinile de pe stradă

Străzile unui orăşel din provincia spaniolă Cadiz s-au transformat în râuri învolburate, după o noapte de ploi torenţiale.

Revoltă într-o închisoare din Italia, declanşată de un român. "A smuls caloriferul şi a rupt gratiile cu el"

Un deţinut de origine română dintr-o închisoare din Italia i-a şocat chiar şi pe gardieni prin modul în care a încercat să evadeze.

Atac armat în Maryland: 3 oameni morți. Atacatorul a fost arestat

Poliţia din Maryland a arestat miercuri noapte, după ore întregi de căutări, un bărbat care şi-a împuşcat mortal trei foşti colegi de muncă.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.