Mii de crestini ortodocsi au luat lumina sfanta de la mormantul lui Iisus

60276829

Emotie la Ierusalim, unde ritualul aprinderii miraculoase a luminii, care simbolizeaza Invierea Domnului, s-a desfasurat in Biserica Sfantului Mormant.

 

Acolo, spune traditia, a fost depus trupul lui Iisus dupa rastignirea pe cruce. Lacasul a fost intesat de oameni, iar in imprejurimi s-au adunat peste 10.000 de credinciosi si pelerini.

Cum impune traditia, Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea al Ierusalimului a coboarat singur in cripta cufundata in intuneric a mormantului lui Iisus. In timpul rugaciunii, dupa cum se spune, o flacara s-a ridicat miraculos deasupra mormantului. Patriarhul a iesit apoi cu lumina Domnului care, de la lumanare la lumanare, de la candela la candela, s-a raspandit printre credinciosi.

Adeptii Bisericiilor crestine din Rasarit sunt convinsi ca Lumina Sfanta apare numai si numai de Pastele Ortodox, si doar la ortodocsi. De aceea, sustin cronicile, multi pagani din aceste parti de lume s-ar fi convertit la ortodoxie, convinsi fiind de miracolul Sfintei Lumini.

Se mai spune, de asemenea, ca lumina care reprezinta pacea, eternitatea divina si reinoirea nu arde in primele momente.

Patriarhul Teofil a condus sambata un ritual care s-a desfasurat, pentru prima data, in veacul al treilea dupa Hristos, in Zorii Bisericii Crestine.

Multi credinciosi n-au plecat inainte sa atinga, sau sa sarute, lespedea asezata deasupra locului unde se crede ca ar fi fost depus trupul lui Iisus dupa crucificare.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Americanii obezi care merg cu avionul platesc in plus!

Greutatea se plateste. De acum inainte, pasagerii care zboara cu United Airlines ar trebui sa se urce pe cantar inainte de imbarcare.

18 morti si 60 de raniti, dupa un tragic accident rutier petrecut in Mexic

18 morti si 60 de raniti! Este urmarea unui infricosator accident rutier, petrecut vineri noapte in sudul Mexicului.

Panica in Bulgaria! Un clarvazator a prezis un cutremur de Paste!

Locuitorii din orasului bulgaresc Haskovo au intrat in panica, dupa ce un cunoscut clarvazator a prezis producerea unui cutremur, in noaptea de duminica spre luni.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.