Calvarul prin care trec cinci ruși care au fugit de război. Locuiesc de câteva luni pe un aeroport și mănâncă o dată pe zi

aeroport
Shutterstock

Cinci bărbați ruși care au fugit din țară după ordinul lui Vladimir Putin privind mobilizarea militară sunt blocați de luni de zile pe Aeroportul Internațional Incheon din Coreea de Sud.  

Bărbații locuiesc din toamna anului trecut pe aeroportul din Coreea de Sud pentru că autoritățile le-au refuzat intrarea în țară.

Trei dintre bărbați au ajuns în Coreea de Sud în octombrie, iar ceilalți doi în noiembrie. Avocatul lor a precizat, conform CNN, că le-au fost refuzate cererile pentru statutul de refugiați.

Pentru că Ministerul Justiției din Coreea de Sud le-a respins cererile, cei cinci bărbați ruși au rămas blocați pe terminalul plecăti ai aeroportului Incheon. Ei așteaptă de luni de zile o hotărâre privind situația lor.

„Li se oferă o masă pe zi, care este prânzul. Dar restul zilei trăiesc din pâine și băuturi”, a spus avocatul.

Citește și
protest franta
Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbații pot face duș, dar trebuie să își spele hainele manual și nu pot părăsi zonele de plecare și duty-free, a mai precizat avocatul.

„Ei au acces limitat la îngrijiri medicale (și) niciun sprijin pentru sănătatea lor mintală, ceea ce este important având în vedere situația lor precară”, a mai spus avocatul.

200.000 de ruși au fugit din calea războiului

„Mobilizarea parțială” pentru războiul pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei a generat proteste masive și a provocat un exod în masă, în septembrie anul trecut. Mulți au trecut granițele terestre pe jos sau au ales să plece din țară cu avionul.

Datele arată că peste 200.000 de persoane au fugit din Rusia către Georgia, Kazahstan și Uniunea Europeană în prima săptămână după anunțarea mobilizării.

„Nu accept ceea ce se întâmplă, așa că am decis că trebuie să plec imediat. Se simte rău pentru că mulți dintre prietenii mei, mulți oameni nu susțin războiul și se simt amenințați de ceea ce se întâmplă și nu există nicio modalitate democratică de a opri cu adevărat acest lucru”, a declarat pentru CNN un bărbat care a plecat în Belarus.

Ministerul de Justiție din Coreea de Sud a respins cererile bărbaților motivând că „nu merită să fie evaluate”. Instituția a invocat faptul că refuzul recrutării nu reprezintă un motiv pentru recunoașterea refugiaților, potrivit avocatului celor cinci bărbați.

„Refuzul lor de a servi în armata rusă ar trebui recunoscut ca un motiv politic, având în vedere că invadarea Ucrainei de către Rusia a fost condamnată de dreptul internațional”, a afirmat avocatul.

Grupurile pentru drepturile omului au cerut guvernului sud-coreean să accepte bărbații ca refugiați.

„Cei care solicită statutul de refugiat pentru a scăpa de persecuția politică și religioasă din țările lor de origine au dreptul la protecție în temeiul dreptului internațional”, se arată într-o declarație a unui grup sud-coreean.

Bărbații au contestat decizia Ministerului Justiției. Trei dintre ei urmează să afle ce a hotărât justiția pentru ei în data de 31 ianuarie.

În cazul în care instanța le pronunță în favoarea lor, Ministerul Justiției va trebui să examineze cererile bărbaților pentru statutul de refugiat.

Recrutarea militară reprezintă o problemă sensibilă în Coreea de Sud, unde serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații apți de muncă cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

În Rusia, bărbații care nu au împlinit 60 de ani și nu au antecedente penale sunt eligibili pentru recrutarea militară. Numai cei condamnați pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor, trădare, spionaj sau terorism sunt scutiți de mobilizarea militară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Angajata unui aeroport a fost „înghițită” de motorul unui avion care abia aterizase. Ce greșeală a făcut
Angajata unui aeroport a fost „înghițită” de motorul unui avion care abia aterizase. Ce greșeală a făcut

O angajată a unui aeroport din Alabama care a murit după ce a fost „înghițită” de motorul unui avion la finalul anului trecut a fost avertizat să nu se apropie de el, arată un raport al anchetatorilor publicat recent.

Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare
Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare

Membri ai unor grupuri radicalizate şi violente - Black Bloc - au aruncat cu pubele, PET-uri şi fumigene în forţe de ordine, joi, la Paris, în cadrul zilei de mobilizare împotriva unei reforme a pensionării

Ce îl așteaptă pe Marius Lazăr, fostul lider al grupării Hell's Angels, în Statele Unite
Ce îl așteaptă pe Marius Lazăr, fostul lider al grupării Hell's Angels, în Statele Unite

Fostul lider din România al grupării de motociclisti Hell's Angels a fost extrădat în Statele Unite. El a fost preluat la aeroport de o escortă impresionantă, formată din agenți federali americani.

Surpriză pe un aeroport din România. Președintele care a sosit sâmbătă seară. VIDEO
Surpriză pe un aeroport din România. Președintele care a sosit sâmbătă seară. VIDEO

Maia Sandu a sosit, sâmbătă seară, la Oradea. Președintele Republicii Moldova a ajuns din București în Banat cu un avion de linie al Tarom, conform eBihoreanul.

Descoperire șocantă într-un aeroport. O femeie nu a mai fost lăsată să urce în avion după ce i-a fost controlată geanta
Descoperire șocantă într-un aeroport. O femeie nu a mai fost lăsată să urce în avion după ce i-a fost controlată geanta

Angajații unui aeroport din statul american Florida au avut o surpriză de proporții când au scanat bagajul de mână al unei pasagere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.