Tăriceanu nu este mulțumit de niciunul dintre candidații ajunși în turul doi. „Ne gândim”

Tăriceanu
Agerpres

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că niciuna dintre "ofertele" din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale "nu este convingătoare", el afirmând că va discuta în partid dacă e cazul să facă o recomandare electoratului ALDE.

"Voi discuta cu colegii din conducerea ALDE, dacă e cazul să dăm o recomandare, având în vedere că 70% din membrii ALDE au votat în primul tur cu Mircea Diaconu. Ne gândim”, a afirmat miercuri, Tăriceanu, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Agerpres.

„Pe lângă această consultare, aprecierea mea este că electoratul nostru este un electorat cu o viziune modernă, liberală, are propria capacitate de analiză şi cred că aşa e normal dacă suntem liberali să le dăm libertatea să aleagă ceea ce consideră ei, pentru că mie mi se pare că niciuna dintre ofertele care sunt în momentul de faţă pentru turul al doilea nu este o ofertă convingătoare în aşa fel încât să trebuiască să facem noi o recomandare”, a adăugat acesta.

„Dar decizia finală o s-o iau împreună cu colegii mei din conducere. În urma unei discuţii am putea să avem o opţiune, să nu avem nicio opţiune, să lăsăm alegătorii noştri să voteze cum consideră fiecare şi există şi varianta să nu mergem la vot", a mai spus Tăriceanu.

Întrebat despre lipsa unei dezbateri între candidaţii din turul al doilea, Tăriceanu a spus: "Asistăm la o prelungire a situaţiei din campania pentru primul tur când nu au fost dezbateri. Această lipsă de dezbateri reprezintă un deficit democratic serios, pentru că oamenii trebuie să cunoască candidaţii, programele. Nu cred că ar putea să schimbe foarte mult. Anumite corecţii la rezultatul fiecăruia s-ar putea realiza, dar nu o răsturnare de rezultat".

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
Alegeri prezidențiale 2019. Tăriceanu: „Este un deficit democratic grav”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tăriceanu vrea ca și românii din țară să poată vota timp de 3 zile, la fel ca diaspora
Tăriceanu vrea ca și românii din țară să poată vota timp de 3 zile, la fel ca diaspora

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va iniţia o propunere legislativă prin care să dea posibilitatea românilor din ţară să voteze, la fel ca cei din străinătate, pe parcursul a trei zile.

Alegeri prezidențiale 2019. Tăriceanu: „Este un deficit democratic grav”
Alegeri prezidențiale 2019. Tăriceanu: „Este un deficit democratic grav”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că aceste alegeri prezidenţiale s-au desfăşurat într-un perfect anonimat, fără campanie electorală, fără dezbaterile necesare şi crede că acest lucru este un deficit democratic grav.

Cine este Mircea Diaconu, ”un om”. Candidatul care știe cum votează fiecare zodie
Cine este Mircea Diaconu, ”un om”. Candidatul care știe cum votează fiecare zodie

Mircea Diaconu este candidatul independent la alegerile prezidențiale 2019 care este susținut de partidele Pro România și ALDE. El se află pe poziția numărul 10 pe buletinele de vot, conform tragerii la sorți a Biroului Electoral Central.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.