Vâlcea: Primarul comunei Stăneşti, Ionel Michiu, a murit la spital, după ce s-a infectat cu COVID-19

62219052

Primarul comunei Stăneşti, Ionel Michiu, a murit, vineri dimineaţa, la un spital de boli pulmonare din judeţ, acolo unde era internat de două zile cu o formă severă a infecţiei cu SARS-CoV-2, informează Agerpres.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, primarul din Stăneşti era nevaccinat şi a fost testat pozitiv în urmă cu aproximativ două săptămâni.

"Bărbatul în vârstă de 61 de ani s-a prezentat pe data de 3 octombrie în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde i s-a făcut un test rapid, care a fost pozitiv, şi a primit reţetă pentru tratament la domiciliul. În data de 9 octombrie, bărbatul a revenit la UPU şi, pentru că avea afectare pulmonară, a rămas sub supravegherea medicilor de aici până pe data de 13 octombrie, când a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăeşti, pe sursă de oxigen. Din păcate, pe data de 15 octombrie a fost declarat decedat. Avea comorbidităţi - hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip II", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vâlcea, Amelia Piţiga.

"Cu profundă tristețe, am aflat de trecerea la cele veșnice a primarului Ionel Michiu. Ne exprimăm regretul față de plecarea dintre noi a celui care a condus, vreme de 13 ani, comuna vâlceană Stănești. Sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis, pe Facebook, presedintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Ionel Michiu era la al patrulea mandat de primar, din partea Partidului Naţional Liberal.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62168547
ÎPS Teodosie: „Nu acceptaţi să vă vaccinaţi. Sunteţi apăraţi de Constituţia ţării şi de legile europene”
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, îi îndeamnă pe credicionși să nu se vaccineze împotriva SARS-CoV-2.
62219044
FOTO. Dezastru în spitalul din Lipova, care a fost inaugurat anul trecut. Apa s-a infiltrat în pereți
Probleme mari la noul Spital Orășenesc din Lipova, acolo unde Guvernul a investit peste 5 milioane de euro. Apa a început să se infiltreze în pereții unității sanitare arădene, deși aceasta a fost inaugurată anul trecut.
62218416
Cioloș, despre introducerea certificatului verde în supermarketuri: „Poate că ar fi util şi acolo”
Premierul desemnat Dacian Cioloș e de părere că certificatul verde ar trebui folosit şi pentru a merge la supermarket.