Vaccinarea întârzie la o maternitate din Galați. Manager: „Oamenii erau rezervaţi privind vaccinarea”

Vaccin

 Vaccinarea anti COVID-19 întârzie la Maternitatea „Buna Vestire” din Galaţi, niciun cadru medical nefiind imunizat până în prezent, scrie Monitorul de Galați.

 

Managerul unităţii medicale spune că vaccinarea a fost amânată deoarece şi-au dat acordul foarte puţine persoane. „Oamenii erau încă rezervaţi privind vaccinarea”.

Din cei 140 de angajaţi ai Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Galaţi, doar 24 de cadre medicale, dintre care opt medici, un asistent medical si o infirmieră, s-au înscris iniţial pe listă pentru a se vaccina. Pentru a fi eficienţi şi a evita pierderile de doze de vaccin, s-a stabilit ca vaccinarea să fie amânată. Între timp, a continuat campania de informare. Conducerea maternităţii este încrezătoare că numărul celor care se vor înscrie pe listă pentru vaccinarea COVID-19 va creşte.

„Pe data de 11 ianuarie, sunt programaţi 45 de angajaţi si pe 12 ianuarie, 5. Numărul celor care şi-au dat acordul pentru vaccinare a crescut, conştientizând importanţa vaccinării. Sigur, exemplul celor din jur a jucat un rol important în acest sens. La prima catagrafiere efectuată, am avut pe liste 24 de angajaţi care şi-au dat consimţământul pentru vaccinarea împotriva COVID 19. Dintre aceştia, opt medici, un asistent medical şi o infirmieră. Ceilalţi sunt din cadrul personalului administrativ. Dintre acestia, 24 în prima săptămână, unii erau în concediu. Pentru a respecta prevederile legale privind organizarea centrului de vaccinare, modul de utilizare eficientă a dozelor de vaccin, evitarea pierderilor, am făcut această programare”, ne-a declarat medicul Costinela Georgescu, managerul maternităţii „Buna Vestire” din Galaţi.

Citește și
pizza
De ce a fost transportat vaccinul anti-COVID în cutii de pizza. Răspunsul oficial al autorităților
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Regatul Unit intensifică procesul de vaccinare, pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de COVID
Regatul Unit intensifică procesul de vaccinare, pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de COVID

Centrele medicale ambulatorii din Regatul Unit au început joi administrarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel al AstraZeneca-Oxford, cu obiectivul de a atinge ţinta de 13 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie.

De ce a fost transportat vaccinul anti-COVID în cutii de pizza. Răspunsul oficial al autorităților
De ce a fost transportat vaccinul anti-COVID în cutii de pizza. Răspunsul oficial al autorităților

Decizia Institutului „Cantacuzino” de a transporta vaccinul anti-COVID în cutii de pizza a stârnit numeroase discuții în rândul opiniei publice, fiind pusă sub semnul întrebării această situație, care ar fi putut să pericliteze calitatea serului.

Directorul Moderna: Vaccinul nostru ar putea asigura protecţie pentru
Directorul Moderna: Vaccinul nostru ar putea asigura protecţie pentru "vreo doi ani"

Vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Moderna, conceput pe baza tehnologiei ARN mesager, ar putea oferi protecţie pentru "vreo doi ani".

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.