Ucraina își poate trimite de acum cerealele în România pe calea ferată. CFR Infrastructură a reparat linia din portul Galați

×
Codul embed a fost copiat

Ucraina își poate trimite de acum cerealele în România pe calea ferată și de aici mai departe spre țările care au nevoie de ele.  

CFR Infrastructură a reușit să repare linia cu ecartament larg din portul Galați, abandonată în ultimii 30 de ani. Din portul de pe Dunăre, mărfurile ucrainene vor fi preluate de nave fluviale și martime.

Trenurile care aduc marfă din Ucraina au început, de vineri, să circule pe calea ferată cu ecartament larg care leagă vama Giurgiulești de portul din Galați.

Tronsonul dintre Zona Liberă Galați și docuri, adică o bucată de trei kilometri și jumătate, fusese lăsat în paragină în ultimii aproape 30 de ani. Lucrările de refacere au durat o lună și au constat, printre altele, în înlocuirea a peste o mie de traverse.

Citește și Grecia și Bulgaria au inaugurat gazoductul prin care se vor aproviziona cu gaze naturale din Azerbaidjan

Citește și
Sebastian Vlădescu
Fostul ministru Sebastian Vlădescu, condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare. Ce pedeapsă a primit cumnatul lui Mircea Geoană
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marcela Costea, director general Administrația Porturilor Dunării Maritime: „Trenurile care vor veni din Ucraina încărcate cu cereale au un front de operare în zona silozului Anghel Saligny, un front de operare de șapte vagoane. Astfel mărfurile, cerealele pot fi descărcate în acest depozit și încărcate pe barje, pe o linie de transport pe benzi.”

În portul din Galați, în fiecare oră, vor putea fi golite câte două vagoane, fiecare cu o încărcătură de 40 de tone. Se încearcă în acest fel, evitarea aglomerației de pe șosele.

La punctul de frontieră Giurgulești, pe unde vin cerealele din Ucraina, coloana de camioane are peste cinci kilometri.

Bărbat: „Să fie vreo 15-16 ore. Dacă om trece deseară ar fi bine.”

Bărbat: „Acum la 5 fac 24 de ore.”

Bărbat: „Vai de mine, 4-5 zile. Și mai stă și în partea cealaltă în Ucraina, 2-3 zile.”

CFR Infrastructură lucrează acum și la refacerea unei porțiuni a linei de cale ferată dintre Portul Galați și linia comercială de trenuri.

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați: „Se mobilizează să refacă partea de cale ferată de la depozit spre partea de cale ferată de transport astfel încăt să se poată face transportul cerealelor din Ucraina și pe cale ferată cu ecartament îngust spre țările din Uniunea Europeană.”

Lucrările de refacere a tronsonului de cale ferată cu ecartament larg din Galați au fost terminate cu o lună mai devreme decât era estimat. Pentru asta au fost aduși muncitori din Adjud și Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tren a întârziat aproape 140 de minute, după ce un cal a rămas blocat între șinele de cale ferată
Un tren a întârziat aproape 140 de minute, după ce un cal a rămas blocat între șinele de cale ferată

Un tren a întârziat 140 de minute, după ce un cal speriat a luat-o la goană și a rămas blocat între șinele de cale ferată. S-a întâmplat la marginea localității Turnul Roșu, în județul Sibiu.

Fostul ministru Sebastian Vlădescu, condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare. Ce pedeapsă a primit cumnatul lui Mircea Geoană
Fostul ministru Sebastian Vlădescu, condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare. Ce pedeapsă a primit cumnatul lui Mircea Geoană

Sebastian Vlădescu a fost condamnat de ÎCCJ la opt ani şi şase luni de închisoare, iar Cristian Boureanu, la patru ani şi trei luni de închisoare, în dosarul legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.

Un tren de călători a lovit un TIR, în Brăila. Cinci persoane au fost rănite
Un tren de călători a lovit un TIR, în Brăila. Cinci persoane au fost rănite

Un tren de călători a lovit un TIR, marţi, la trecerea la nivel cu cale ferată din localitatea Baldovineşti, în urma accidentului feroviar rezultând cinci răniţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Video. Pilot salvat dintr-un avion prăbușit cu câteva secunde înainte ca un tren să intre în el
Video. Pilot salvat dintr-un avion prăbușit cu câteva secunde înainte ca un tren să intre în el

Un videoclip șocant arată momentul în care polițiștii din Los Angeles au salvat un pilot dintr-un avion de mici dimensiuni care s-a prăbușit pe șinele de cale ferată, cu doar câteva secunde înainte de a fi lovit de un tren, scrie ABC News.

Rusia se apropie tot mai mult de război pe măsură ce noi arme sosesc la granița cu Ucraina
Rusia se apropie tot mai mult de război pe măsură ce noi arme sosesc la granița cu Ucraina

Un vagon de cale ferată cu platformă care a traversat cu viteză sud-vestul Rusiei săptămâna trecută a fost de rău augur pentru negocierile de evitare a unui război mai mare cu Ucraina, scrie The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.