Ministrul Educatiei: Cei care nu au promovat concursul de directori vor putea ocupa aceste functii temporar

elevi in clasa

Ministrul Educatiei, Pavel Nastase, a declarat ca a luat decizia ca persoanele care nu au promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior functiile respective, sa poata fi numite, temporar, in aceste posturi, pana la organizarea unui nou concurs.

 Nastase a precizat ca a primit sesizari din partea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, potrivit carora constituie discriminare o nota a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, in functiile de director si director adjunct ramase vacante dupa concurs, sa fie numite persoane care au ocupat aceste functii in scolile respective si nu au participat la concurs, precum si persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Ministrul Educatiei a declarat, pentru News.ro, ca a luat, impreuna cu inspectorii generali, decizia de a da o derogare de la Metodologia pentru desfasurarea concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct, deoarece, "de luni, fiecare scoala din Romania trebuie sa aiba o conducere".

Pavel Nastase a precizat ca masura se refera la 358 de locuri de directori neocupate in urma concursului (5,59 la suta din totalul de peste 6.600) si la 308 posturi de director adjunct, la nivelul intregii tari.

"In nota care a fost data din partea predecesorului meu s-a spus ca pentru posturile ramase vacante in urma concursului pot fi nominalizate cadre cu exceptia celor care au ocupat functiile de directori sau directori adjuncti in unitatile de invatamant respective si nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise", a spus ministrul Educatiei.

Citește și
directori scoli
Candidatii la posturile de director in scoli si-au prezentat proiectele pentru anul viitor. "Trebuie schimbat managementul"
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

El a sustinut ca este vorba de o discriminare.

"Se considera o discriminare. Dupa ce nu mai esti pe functie de ce nu ai putea sa participi la aceste nominalizari?", a spus Pavel Nastase.

Ministrul a adaugat ca a primit din partea CNCD solicitarea de a rezolva aceasta problema.

"Am spus sa facem o corectie, sa nu ii discriminam, oamenii astia au fost o perioada directori", a mai spus Nastase, precizand ca a gasit solutia modificarii metodologiei impreuna cu sindicatele din invatamant.

Pavel Nastase a mentionat ca masura este temporara, deoarece, in iunie sau, cel tarziu, in iulie, va fi organizat un nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori si directori adjuncti

"Pana la 1 septembrie eu doresc sa fie rezolvata problema corect, transparent, prin concurs", a precizat ministrul. El a adaugat ca, in urmatoarea perioada va fi pregatita o metodologie, va fi aprobat un calendar si va fi anuntata o bibliografie pentru desfasurarea concursului.

Profesorii care nu au promovat concursul pentru posturile de directori si directori adjuncti vor putea fi numiti in aceste functii, "prin detasare in interesul invatamantului", potrivit unei adrese emise vineri de ministrul Educatiei, obtinuta de Ziarul de Iasi.

Conform documentului citat, numirea se va face de catre inspectorul general, cu avizul consiliului de administratie al inspectoratului.

"Pot fi numite si persoanele care pana la data concursului au ocupat functii de director sau de director adjunct in unitatea de invatamant respectiva si nu au participat la concurs sau au participat la concurs, dar nu au fost admise", scrie in adresa numarul 24.187 din 6 ianuarie 2017.

Documentul este aprobat de ministrul Pavel Nastase si de secretarul de stat Liviu Pop.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Scandal tot mai mare dupa concursul pentru posturile de directori in scoli. De ce s-a cerut anularea lui
Scandal tot mai mare dupa concursul pentru posturile de directori in scoli. De ce s-a cerut anularea lui

Scandalul pe tema concursului pentru posturile de directori de scoli se inteteste.

Candidatii la posturile de director in scoli si-au prezentat proiectele pentru anul viitor.
Candidatii la posturile de director in scoli si-au prezentat proiectele pentru anul viitor. "Trebuie schimbat managementul"

Ce se va intampla in viitor, in scolile din Romania vor hotari in mare parte cei peste 7.000 de candidati care isi doresc sa ocupe o functie de director.

Testul grila le-a creat probleme candidatilor la posturile de directori in scoli.
Testul grila le-a creat probleme candidatilor la posturile de directori in scoli. "Am fost pusi intr-o situatie penibila"

Peste 80% dintre profesorii inscrisi la concursul pentru un post de director plin sau adjunct la scolile din tara au trecut testul grila.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.