FT: SUA cer Iranului să nu mai vândă Rusiei drone militare și piese de schimb

Drona iraniana
Getty

Statele Unite fac presiuni asupra Iranului pentru a înceta să mai vândă drone militare Rusiei - pe care Moscova le foloseşte în războiul din Ucraina.

SUA mai solicită Iranului să nu mai livreze Rusiei nici piese de schimb pentru avioanele fără pilot, afirmă miercuri Financial Times (FT), citând persoane informate în acest sens.

Vestea vine în contextul în care Washingtonul şi Iranul încearcă să diminueze tensiunile şi să relanseze discuţiile mai ample privind programul nuclear iranian. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat marţi că ar saluta orice măsuri iraniene care ar dezescalada "ameninţarea nucleară în creştere", potrivit News.ro.

Aceste discuţii au avut loc în paralel cu negocierile de săptămâna trecută privind un acord pentru un schimb de deţinuţi, potrivit Financial Times. Iranul a permis ca patru cetăţeni americani pe care îi deţinea în închisoarea Evin din Teheran să treacă în arest la domiciliu, în timp ce un al cincilea se afla deja în arest la domiciliu.

Săptămâna trecută, surse au declarat pentru Reuters că Iranul i-ar putea elibera pe cei cinci cetăţeni americani ca parte a unui acord de deblocare a 6 miliarde de dolari, fonduri iraniene blocate în Coreea de Sud.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.