Coronavirus în România. 15 cazuri confirmate și mii de oameni izolați la domiciliu

×
Codul embed a fost copiat

Avem 15 cazuri de coronavirus confirmate în România, iar în laboratoarele de specialitate se prelucrează zeci de teste ale altor suspecți.

27 de persoane sunt în carantină iar peste 11.000 sunt în izolare la domiciliu. Autoritățile au luat deja primele măsuri restrictive: zborurile spre și dinspre Italia au fost oprite, iar evenimentele care strâng mai mult de 1000 de oameni au fost anulate. O parte din teatrele din Capitală și-au închis porțile și noi măsuri sunt așteptate.

Se iau în discuții mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului printre care și închiderea școlilor și a grădinițelor de pe 10 martie până pe 21 aprilie. O altă măsură ii vizează pe bugetari, propunându-se să muncească de acasă, în măsura în care este posibil acest lucru. Printre măsuri se mai află și ținerea cursurilor la distanță în universități, iar cea mai importantă, posibilitatea să se declare stare de alertă, însemnând că autoritățile pot lua orice măsură pentru prevenirea răspândirii coronavirusului și asta impune restrângerea unor drepturi și libertăți.

Deocamdată, acestea sunt doar propuneri.

O altă variantă pentru școli ar fi fost să înceapă mai devreme vacanța de primăvară și să se închidă grădinițele și școlile, începând de săptămâna viitoare.

Citește și
măsuri
Restricții fără precedent. Toate zborurile din și către Italia, suspendate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până în prezent, 11.198 de persoane sunt izolate la domiciliu, în jur de 15 probe mai sunt în lucru, 27 de persoane sunt în carantină, cinci persoane au fost declarate vindecate și au fost externate, 995 de teste au ieșit negative până în prezent.

De asemenea, un student de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, care s-a întors din Italia duminică noapte, a acuzat febră și durere în zona gâtului și a sunat la numărul de urgență 112, fiind preluat de către echipajele de urgență și dus în izolare la spital.

18 dosare penale au fost deschise pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban: Toate școlile din România se închid în perioada 11-22 martie. Măsura ar putea fi prelungită
Orban: Toate școlile din România se închid în perioada 11-22 martie. Măsura ar putea fi prelungită

Autoritățile au anunțat că numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România a ajuns la 17. În aceste condiții, responsabilii întră în faza deciziilor ferme, în încercarea de a împiedica, pe cât posibil, răspândirea bolii.

Restricții fără precedent. Toate zborurile din și către Italia, suspendate
Restricții fără precedent. Toate zborurile din și către Italia, suspendate

Pentru prima dată, în ultimele 3 decenii, autorităţile române au luat decizia să suspede total legăturile aeriene cu o altă ţară, din cauza unei epidemii.

Ce cred părinții despre închiderea școlilor în România din cauza coronavirusului
Ce cred părinții despre închiderea școlilor în România din cauza coronavirusului

Este fierbere mare, elevii, dar şi părinţii celor mici vor să afle dacă se închid sau nu şcolile.

Specialiștii din Anglia caută voluntari pentru a fi infectați cu coronavirus. Ce sumă de bani vor primi
Specialiștii din Anglia caută voluntari pentru a fi infectați cu coronavirus. Ce sumă de bani vor primi

Specialiștii din Marea Britanie caută 24 de voluntari pentru a fi infectați cu două tulpini ale coronavirusului, cu scopul de a găsi un vaccin.

Înșelătorie cu coronavirus. Atenție la mesaje de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Înșelătorie cu coronavirus. Atenție la mesaje de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Epidemia COVID-19 este un subiect folosit ca momeală de atacatorii cibernetici, iar în prezent numărul utilizatorilor ale căror dispozitive au fost ţinta fişierelor dăunătoare denumite după Coronavirus a ajuns la 403.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.