"Bază naţională de porci", soluţia oficială la pestă. Ce riscă cei care au mai mult de 5 godaci

×
Codul embed a fost copiat

Țăranii care cresc porci în gospodărie vor fi obligați să-i înregistreze într-o bază națională de date, iar dacă au mai mult de cinci, trebuie să-și facă firmă și vor putea fi controlați și sancționați.

Prevederile apar într-un proiect al Ministerului Agriculturii, pus în dezbatere publică. Oficialii speră să împiedice astfel, răspândirea pestei porcine, după ce țăranii din zonele afectate și-au ascuns porcii, ca să nu fie omorâți, iar pe cei uciși de boală i-au aruncat pe câmp sau în Dunăre.

Ministerul Agriculturii propune o nouă clasificare în funcție de numărul porcilor din ogradă.

Doar gospodăriile cu cel mult cinci porci vor fi considerate crescătorii de subzistență. Cele cu șase, până la 65 de capete vor intra în categoria exploatații mici, așa că va fi nevoie de înregistrarea lor la Registrul Comerțului.

Alec Popa, din comuna gălățeană Liești, are acum 4 porci. Dacă vrea să crească mai mulți, situația se complică.

Citește și
porci
Rezervări online la porcul de Crăciun. Motivul pentru care unii i-au comandat din vară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alec Popa, țăran: „A fătat scroafa și pentru băieți. Noi suntem mulți.

Reporter: „Păi dumneavoastră aveți patru.”

Țăran: „Patru, păi eu am cinci băieți.”

Reporter: „Păi, și dacă vă fată scroafa și depășiți 5 porci trebuie să vă înregistrați ca firmă.”

Țăran: „Ca firmă. A făcut patru porci, unul a murit. Băieții au zis, "mai îmi crești și mie". Hai, mai, că tot am păpușoi aicea și le dau și lor câte un purcel."

Dacă într-o gospodărie sunt peste cinci porci, care depășesc 30 de kilograme, crescătoria trebuie trecută pe firmă, iar exploatațiile comerciale trebuie să respecte reguli stricte de biosecuritate.

Dorin Enache, directorul Direcției Sanitar-Veterinare Brașov:„Asigurarea unui microclimat sănătos, cu asigurarea unei cantități de apă suficiente, cu eliminarea și gestionarea dejecțiilor într-un mod civilizat. Altfel nu facem decât să poluăm și să transportăm virus de colo-colo."

George Scarlat, cel mai mare crescător din județul Galați, crede că într-o gospodărie n-ar trebui să fie mai mult de trei porci. Și nici exemplare de reproducere.

George Scarlat, fermier: „Consumul mediu pe cap de locuitor este de 32 de kilograme, în România, ceea ce înseamnă că o familie, dacă crește 3 porci la 120-150 de kilograme, poate să țină cel puțin zece membri ai familiei. Practic să se înțeleagă că nu va face comerț."

Proiectul este în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Agriculturii, până la mijlocul săptămânii viitoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alertă de pestă în Argeş.
Alertă de pestă în Argeş. "Nu ştim cum a ajuns virusul la coteţe"

Peste 20.000 de porci vor fi omorâţi într-o fermă din Slobozia, unde, marți seară, a fost depistat virusul pestei porcine.

Rezervări online la porcul de Crăciun. Motivul pentru care unii i-au comandat din vară
Rezervări online la porcul de Crăciun. Motivul pentru care unii i-au comandat din vară

Mai sunt două luni până la Ignat, dar cei care poftesc la carne de porc de țară au pus, deja, din timp, ochii pe godacul care va sta pe masa de Crăciun.

Teroare într-un sat din Mureș. Masacrul făcut de un urs furios care intră în case
Teroare într-un sat din Mureș. Masacrul făcut de un urs furios care intră în case

Panică, marți noapte, într-o localitate din Mureş, după ce un urs, care a fost văzut de mai multe ori în ultima perioadă în sat, a omorât cinci porci din două gospodarii.

China a început să crească porci giganți, care pot atinge dimensiunile urșilor polari
China a început să crească porci giganți, care pot atinge dimensiunile urșilor polari

Într-o fermă din sudul Chinei sunt crescuți porci uriași, care ajung să capete dimensiunile unor urși polari. Animalele de peste 500 de kilograme fac parte dintr-un efectiv de porci care sunt crescuți pentru a atimnge proporţii gigantice.

Pesta porcină continuă să facă ravagii. Mii de porci au fost sacrificați în Satu Mare
Pesta porcină continuă să facă ravagii. Mii de porci au fost sacrificați în Satu Mare

E stare de alertă în judeţul Satu Mare, unde pesta porcină africană face ravagii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.