3 români, reţinuţi când ieşeau în fugă dintr-un magazin din Italia. Ce aveau la ei

61662997

Incident în oraşul Orvieto din regiunea Umbria.

Trei români au fost reţinuţi de carabinierii din oraşul italian Orvieto, după ce au încercat să jefuiască un magazin. Incidentul a avut loc marţi dimineaţă, după ce o patrulă a poliţiei a observat o maşină oprită în faţa unui supermarket cu motorul pornit, iar la volan se afla un bărbat care dădea semne de nervozitate. Bănuind că e vorba de un jaf, au cerut ajutorul carabinierilor, scrie OrvietoSi.

La sosirea acestora, din magazin tocmai ieşeau în fugă un bărbat şi o femeie, care au urcat în grabă în autoturism. Înainte să demareze, au fost opriţi de carabinieri. În maşină, agenţii au găsit o cantitate mare de cosmetice, mai ales bucăţi de parmezan.

Cei trei români nu au putut prezenta niciun un bon pentru aceste produse şi au fost reţinuţi. Verificându-le datele, agenţii au aflat că au antecedente penale, inclusiv pentru furt din magazine, şi îi suspectează că au jefuit în ultima perioadă mai multe magazine din regiune. Chiar şi maşina lor pare să fi fost furată, astfel că a fost pusă sub sechestru.

Cei doi bărbaţi au fost expulzaţi iar femeia, fiind minoră, va ajunge în faţa unui tribunal special pentru minori.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Daciile Logan, preferate de hoții din Lugoj. Șase jafuri, într-o singură lună

Hoţii dau atacul în mod repetat în Lugoj. Preferă, se pare, o singură marcă de autoturisme, pe care le sparg şi fură tot ce găsesc înăuntru. Până acum, nu a fost prins niciun făptaş.

România, printre statele UE care luptă pentru eliminarea mesajelor care incită la ură în mediul online

România este unul dintre statele europene în care companiile IT au reușit să elimine - într-un procent peste media europeană - discursurile care incită la ură, în spațiul online, arată o evaluare a Comisiei Europene.

Unui bărbat i s-a făcut rău şi a căzut pe şinele de tramvai, în zona Obor. În ce stare este

Circulaţia tramvaielor liniei 21 este blocată pe ambele sensuri, în zona Obor, miercuri după-amiază, după ce unui bărbat i s-a făcut rău şi a căzut pe şinele de tramvai.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.