INFOGRAFIC INTERACTIV. Cat castiga presedintii si premierii Europei in comparatie cu un om obisnuit

salarii europeni, omuleti stand pe bani, poza simbol

Incepand din luna august, presedintele Romaniei si prim-ministrul castiga mai mult . Cat de mult, insa, comparativ cu un salariat obisnuit – dar si cu omologii lor din alte tari europene? Aflati din acest infografic.

Seful statului si cel al Guvernului Romaniei se bucura de salarii marite incepand cu aceasta luna. O masura cu care nu toata lumea a fost de acord. Sindicatele au facut o planegere penala impotriva celor care au adoptat masura si chiar unul dintre beneficiari, premierul Ponta, s-a opus. Altii, in frunte cu presedintele si premierul interimar, considera ca masura e binevenita, nu doar pentru ca va preveni coruptia la cel mai inalt nivel, ci si fiindca “este nevoie ca decidentii din Guvern sa fie platiti la nivelul Uniunii Europene”, potrivit celui care a adoptat cresterea de salarii, Gabriel Oprea. Ulterior, si Victor Ponta a preluat aceasta justificare privind cresterea salariilor pana la un nivel "relativ asemanator cu ceea ce se intampla in Europa".

Dincolo de declaratii, cat castiga insa cei mai importanti oameni din stat in Uniunea Europeana? Si cat de mari (sau, de ce nu, de mici) sunt salariile lor fata de cele ale unui angajat obisnuit, dar si fata de salariul minim?

Iata ce am incercat sa va aratam in infograficul de mai jos, unde, pentru comparatie, am integrat si date pentru tarile Asociatiei Europene a Liberului Schimb, dar si pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeana si pentru SUA. Sumele exprima salariile brute incasate in fiecare an, in euro (in cazul tarilor care folosesc alta moneda, conversia a fost facuta la cursul zilei).

Citește și
Victor Ponta
Iohannis si Ponta vor primi salarii de peste doua ori mai mari de la 1 august. Cati bani vor castiga lunar
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European

Paradoxal, datele privind salariile primilor doi oameni in stat nu sunt foarte usor de gasit nici macar in tarile UE, in vreme ce in Elvetia sau Albania, state care nu fac parte din Uniune, sunt foarte usor de aflat. In schimb, cuantumul indemnizatiei primita de cancelarul federal al Austriei este bazat doar pe estimari, la fel ca salariul presedintelui si premierului Rusiei.

In termeni absoluti, cei mai bine platiti sefi de state din Europa sunt cei cu rol pur ceremonial – presedintii Austriei, Irlandei, Italiei si Germaniei, fiecare incasand anual peste 200.000 de euro. Pe ultimul loc este presedintele Moldovei, la nivelul continentului, iar in UE, cel al Bulgariei.

Dintre sefii de guverne, cel mai bine probabil ca este recompensat pentru serviciile sale cancelarul austriac, desi cifra e aproximativa. Ii urmeaza premierul din Luxemburg si cancelarul federal german. Pe ultimul loc este, din nou, Moldova, insa daca ne limitam la UE, prim-ministrul leton castiga mai putin ca omologul sau bulgar.

Nu intotdeauna salariile liderilor sunt proportionale cu cele ale oamenilor obisnuiti. De pilda, Austria si Irlanda sunt in topul veniturilor conducatorilor, dar nu se gasesc intre primele 10 state europene dupa salariul mediu. Si Romania are, dupa noua lege a salarizarii demnitarilor, indemnizatii mai mari pentru premier si presedinte decat Polonia, Croatia, Slovenia sau Malta, tari unde salariul mediu e mult mai mare decat la noi.

Text: Radu Pirca; Infografic: Vlad Moldoveanu

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
Citește și...
Care este cel mai mare salariu din ministere. Ce demnitar roman castiga peste 3.000 de euro pe luna
Care este cel mai mare salariu din ministere. Ce demnitar roman castiga peste 3.000 de euro pe luna

Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul Finantelor Publice sunt institutiile in care cel mai bine platiti salariati au salarii de peste 10.000 de lei net pe luna.

Iohannis si Ponta vor primi salarii de peste doua ori mai mari de la 1 august. Cati bani vor castiga lunar
Iohannis si Ponta vor primi salarii de peste doua ori mai mari de la 1 august. Cati bani vor castiga lunar

3.400 de euro vor primi salariu de luna viitoare presedintele si premierul tarii. De la 1 august se vor mari lefurile a 48 de demnitari. Banii au fost inclusi in rectificarea bugetara aprobata marti de Guvern.

Institutia cu unele dintre cele mai mari salarii din Romania face angajari
Institutia cu unele dintre cele mai mari salarii din Romania face angajari

Institutia scoate la concurs, cu participare interna si externa, doua posturi.

Recomandări
Forțele israeliene au preluat controlul asupra părții palestiniene a punctului de trecere Rafah din Gaza
Forțele israeliene au preluat controlul asupra părții palestiniene a punctului de trecere Rafah din Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza.

Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”
Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”

Președintele chinez Xi Jinping a revenit în Europa după 5 ani. Primit cu toate onorurile la Paris, nu a fost menajat.

Vremea extremă s-a dezlănțuit în România. Potop cu grindină în Prahova, mașini luate de ape și oameni terifiați
Vremea extremă s-a dezlănțuit în România. Potop cu grindină în Prahova, mașini luate de ape și oameni terifiați

Am intrat în luna fenomenelor meteo extreme, spun specialiștii. În Prahova, Vâlcea și Mehedinți, furtunile iscate din senin i-au înspăimântat pe oameni și au provocat stricăciuni mari.