25.000 de oameni fascinaţi de Iron Maiden pe stadionul Cotroceni

60138442

Răsfăţ curat pentru rockerii din România. La mai puţin de două săptămâni după concertul Metallica, legendarii de la Iron Maiden au urcat luni seară pe scena instalată pe stadionul Cotroceni.


Fanii au venit din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate, la concertul de la Bucureşti, care face parte din turneul mondial "Somewhere back in time".

25.000 de rockeri au venit pe stadionul Cotroceni să vadă cel mai elaborat şi mai spectaculos show al trupei Iron Maiden. Spectacolul a fost unul de zile mari. Iron Maiden a adus la Bucureşti celebra scenă egipteană din turneul "Powerslave", pe care fanii mai vârstnici şi-o amintesc de pe casetele video aduse la negru prin anii '80.

În peste trei decenii de carieră, Iron Maiden a lansat 14 albume, vândute în 70 de milioane de exemplare. Hituri precum "The Trooper", "Flight of Icarus", "Where Eagles Dare" şi "Wasting Love" au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive şi influente trupe de heavy-metal din lume.

Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers şi Nicko McBrain. După concertul de la Bucureşti, formaţia îşi continuă turneul la Varşovia, pe 7 august, şi la Praga, pe 8 august.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Morgan Freeman se operează astăzi!

Actorul a fost implicat ieri într-un accident major, în urma căruia s-a ales cu o mână ruptă şi câteva leziuni minore la cot şi umăr.

Italianul părăsit de Tila Tequila îşi face show la MTV!

Fiind eliminat de vedeta Playboy Tila Tequila, în show-ul care a făcut senzaţie în SUA, dar şi în România, "A Shot At Love With Tila Tequila", italianul Domenico Nesci vine la MTV pentru a-şi face un show "vero", plin de pasiune!

Morgan Freeman are numeroase fracturi, dar este lucid

"Are numeroase fracturi, dar este lucid şi stă bine cu moralul". Acestea sunt ultimele veşti despre actorul american Morgan Freeman, spitalizat ieri după un accident de circulaţie.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.