Liceenii, speriați că nu au șanse în România. De ce nu vrea Anca să se mai întoarcă în țară

×
Codul embed a fost copiat

Avem motive serioase de îngrijorare. Numărul tinerilor, de până în 19 ani, care pleacă din ţară creşte de la an la an. Sunt absolvenţi de liceu, speriaţi că aici nu au şanse să realizeze ceva. Astfel, golul de pe piaţa muncii se adânceşte periculos.

Din 2007 şi până acum, peste 500.000 de elevi şi studenţi au părăsit România.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică creşte îngrijorător numărul celor până-n 19 ani care părăsesc ţară. Sunt cu peste 30 la sută în 2017, faţă de 2015.

Anca a ales să studieze în Marea Britanie imediat ce a terminat liceul şi nici nu se gândeşte să se mai întoarcă în ţară.

Anca Milea, studentă: "Nu am fost mulţumită de ce mai era în ţară. Cel mai probabil voi pleca în America, adică am zis că până la 30 de ani să călătoresc cât mai mult şi să experimentez, să văd foarte mult."

Citește și
incendiu scoala
Scoala reabilitată din Iaşi, cuprinsă de flăcări în toiul nopţii. Ce spune primarul comunei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bianca şi Ioana sunt eleve în clasa a 12-a şi se pregătesc să plece în această toamnă la Oxford.

Ioana Păulescu, elevă: "În România nu e un mediu foarte competitiv pe Fizică".
Reporter: "Tu unde crezi că îţi va fi mai bine? Acolo sau aici?"
Ioana Păulescu, elevă: "Emoţional probabil aici, din punct de vedere financiar şi, mă rog, profesional, acolo".

Bianca Pașcă, elevă: "Am o prietenă care a plecat anul trecut, o altă prietenă care a plecat acum doi ani şi cu cât am avzut că se poate, atunci am încercat şi eu."

Potrivit unui studiu UNESCO publicat recent, probabilitatea să emigreze tinerii cu şcoala este de 4 ori mai mare, prin comparaţie cu cei care au doar studii primare. De-a lungul anilor şi femeile au prins mai mult curaj să lase tot şi să îşi încerce norocul. Un calcul realizat cu ajutorul datelor Eurostat arată că în 2016, 63% dintre tinerii plecaţi din ţara pentru studii superioare au fost fete. Cele mai multe au preferat Italia şi Marea Britanie.

Marius Matichescu, sociolog: "Cei care pleacă sunt de cele mai multe ori dintre cei mai buni elevi pe care şcolile româneşti îi au."

Toate aceste plecări lasa descoperită piaţa muncii, spun specialiştii.

Gigi Nacev, consultant în afaceri: "Deja simţim o mare criză de forţă de muncă în România, dar pe lângă această criză de forţă de muncă, baza de impozitare va fi din ce în ce mai mică. Pleacă şi inteligentă din România, majoritatea oamenilor capabili şi asta se va resimţi cu siguranţă în viitor."

În 2017, aproape 220.000 de români, au lăsat totul în urmă. Este cel mai mare număr de emigranţi din ultimii şapte ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O școală nu le permite fetelor să mănânce decât atunci când termină băieții
O școală nu le permite fetelor să mănânce decât atunci când termină băieții

O școală musulmană din Birmingham discriminează fetele care studiază acolo prin regula pe care o practică la ora prânzului. Elevele nu au voie să mănânce până ce băieții din școală nu termină de luat prânzul, conform Daily Mail.

Scoala reabilitată din Iaşi, cuprinsă de flăcări în toiul nopţii. Ce spune primarul comunei
Scoala reabilitată din Iaşi, cuprinsă de flăcări în toiul nopţii. Ce spune primarul comunei

Alertă într-o comună din judeţul Iaşi, unde acoperişul unei şcoli a fost cuprins de flăcări. Sătenii s-au mobilizat rapid şi au reuşit să salveze totuşi bunurile aflate în interior.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.