Vremea se menține rece pentru această perioadă. Zonele în care va ninge

×
Publicitate

Prognoza meteo 18 martie. Joi rămânem cu vreme rece. O să ningă în zonele de munte. Mai vin ceva ninsori și în Maramureș, Transilvania, Moldova și în dealurile sudice, iar în restul țării o să plouă.

 

Maximele pleacă de la zero grade în Transilvania și se opresc pe la 10 grade în Lunca Dunării.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și cu Bărăgan găsim vreme destul de neplăcută, înnorări persistente, ploi și vânt cu intensificări. Temperaturile se mențin sub valorile normale și pe la prânz vor fi în jur de 8...9 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem atmosferă închisă și rece. O să plouă din când în când, vântul va fi destul de insistent, iar temperaturile, puțin mai ridicate decât miercuri, ajung pe la 7...8 grade. În noaptea de joi spre vineri o să fie lapoviță.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem vreme mai potrivită pentru o zi de iarnă, cer acoperit, precipitații, mai ales sub formă de ninsoare și vânt activ. Pe la amiază vor fi cel mult 4...5 grade, iar în noaptea de joi spre vineri temperaturile vor coborî ușor sub zero grade și o să mai vină ceva ninsori.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se face puțin mai frig decât miercuri. Maximele nu trec de 5 grade. O să ningă din când în când, dar poate să cadă și lapovița.

Se mai răcește și în ținuturile vestice. Miercuri s-au atins 9...10 grade. Joi, maximele se opresc pe la 5...6 grade. Vor fi mai mult ploi, dar în sudul Banatului apar și ninsori trecătoare. Vântul are intensificări pe parcursul zilei.

În Transilvania rămânem cu vreme închisă și o să ningă, mai ales în zonele de munte. Vântul va mai avea unele porniri la altitudini mari, iar temperaturile se mențin la valori scăzute.

Și în Oltenia ne așteaptă o zi rece, cu înnorări și multă umezeală. Pe aici o să plouă, dar în zona deluroasă vin și ceva ninsori. Se intensifică vântul, iar maximele se opresc pe la 6...7 grade.

O să plouă și în ținuturile sudice, mai ales în a doua parte a zilei. Temperaturile se mențin sub valorile normale și vor fi cel mult 10 grade în Lunca Dunării.

București


Și în București rămânem cu atmosferă închisă și rece. Mai apar ceva ploi, îndeosebi după prânz, iar în noaptea de joi spre vineri temperatura se apropie de zero grade și o să fie lapoviță.

La munte


La munte avem vreme de iarnă în continuare, temperaturi scăzute, ninsori în toate masivele și un vânt mai intens în zona înaltă.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile
 

București
 

Vineri se mai răcește puțin și o să avem cel mult 6...7 grade; atmosferă închisă, poate și câțiva stropi de ploaie.

Sâmbătă prindem vreme mai bună, înnorări, dar și un pic de soare. Temperaturile cresc ușor, dar rămân sub valorile normale. Ar trebui să avem 12...13 grade.

Ziua de duminică ne aduce vreme neplăcută, cer acoperit, ploi din când în când și un vânt destul de insistent. Se mai răcește puțin. Maxima se oprește pe la 7 grade.

La munte
 

Vineri rămânem cu vreme rece și vin alte ninsori, așa că stratul de zăpadă continuă să crească. Vântul mai are unele intensificări la altitudini mari.

Și sâmbătă o să fie frig pentru această perioadă, deși temperaturile mai cresc puțin. Dimineața zărim un pic soarele, apoi se înnorează treptat și mai pe seară se întorc ninsorile. Vor fi mai consistente în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali.

Duminică avem tot vreme rece. O să ningă în Munții Banatului, în Meridionali și Carpații de Curbură. În rest apare soarele și mai vin doar câțiva fulgi.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62179678
Iarnă în toată regula. ANM a emis un Cod portocaliu de ninsori și viscol, valabil până sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol în zonele montane şi submontane.

62179623
Vremea azi, 17 martie. Ploi mai peste tot în țară. Ce temperaturi se înregistrează

Până mâine dimineaţă, mare parte din ţară se află sub cod galben de ploi şi ninsori abundente.

62179477
ANM: Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol puternic în 12 județe

ANM a emis un cod portocaliu de ninsori abundente și viscol puternic pentru 12 județe, până miercuri seara.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.